Redăm, în rândurile următoare, comunicatul integral:
„La nici o săptămână de când Ministrul Tineretului şi Sportului a demontat minciuna primarului Chirica şi a spulberat visul ieşenilor de a avea o sală polivalentă modernă, aflăm cu surprindere că la Târgovişte, un oraş de doar 80.000 de locuitori, cu echipă de fotbal în diviziile inferioare, se ridică un superb stadion, de 12.000 de locuri. De menţionat că singura contribuţie a autorităţilor locale este racordarea stadionului la utilităţi şi asigurarea unui drum de acces, investiţia guvernamentală de 22 milioane de euro fiind realizată de Compania Naţională de Investiţii.
Tot de investiţii guvernamentale derulate prin Compania Naţională de Investiţii vor beneficia şi autorităţile din Timiş, o sală polivalentă modernă, de 16.000 de locuri, cele din Oradea vor construi o sală de 5000 de locuri cu 100 milioane de lei, iar la Constanţa, în data de 27 ianuarie 2017, au fost lansate licitaţiile pentru o sală polivalentă de 5000 de locuri, costul fiind de peste 60 milioane de lei.
Iaşul a fost ocolit de investiţii în infrastructura sportivă şi în mandatul de premier al lui Victor Ponta, când deputatul de Gorj a alocat discreţionar 70 de milioane de euro în Oltenia: pentru un stadion în Craiova de 30.000 de locuri, în valoare de 50 milioane de euro şi 21,8 milioane euro pentru o arenă de 12.400 locuri la Tg. Jiu.
Fac un apel către Preşedintele CJ Iaşi, domnul Maricel Popa, cât şi către Primarul Iaşului, domnul Mihai Chirica, să iasă din retorica de campanie electorală, să îşi facă datoria faţă de ieşeni, să depună proiecte şi să facă demersurile necesare pentru a obţine finanţări şi să atragă fondurile guvernamentale. Singurii care pierd de pe urma răfuielilor din PSD Iaşi sunt ieşenii, cei care privesc cu resemnare cum zi de zi sunt tot mai izolaţi şi condamnaţi la sărăcie de proprii guvernanţi.
Vă reamintesc, domnilor, că funcţiile pe care le ocupaţi sunt efemere, dar deciziile pe care le luaţi vor condamna sau ajuta generaţiile viitoare! Făceţi-vă datoria faţă de comunitatea noastră!”.