La doar o lună de la începerea lucrărilor la terminalul T4, deja începe să se contureze structura clădirii. La începutul lunii noiembrie s-a dat startul construcției fundațiilor, care se realizează pe 120 de piloți forați. Astăzi, aproape toți sunt montați pe poziție.
Conform graficului de execuție, până la finalul acestui an va fi ridicată structura, iar începând din primăvara anului 2023 vor începe și lucrările la parcare, care va avea peste 500 de locuri, dintre care 15 cu încărcare electrică. Proiectul include și construirea unui parc fotovoltaic pe o suprafață de un hectar.
Terminalul T4 va fi conectat cu T3 printr-o pasarelă pietonală și o pasarelă aeriană.
În T4 vor funcționa 7 porți pentru Plecări și 3 porți pentru Sosiri, cu fluxuri bidirecționale, iar îmbarcarea pasagerilor se va face prin aviobridge-uri. În primă fază, vor fi amenajate 3 astfel de poduri suspendate. Prin noul terminal, vor putea fi procesați 3,3 milioane de pasageri pe an.
Proiectul de dezvoltare are o valoare totală de aproximativ 328 milioane de lei fără TVA.

„Construirea terminalului T4 este unul dintre obiectivele pe care mi le-am propus a fi realizate în acest mandat de Președinte al Consiliului Județean Iași și care va transforma actualul aeroport într-unul cu o capacitate mai mare și o infrastructură conform standardelor europene. Este cel mai mare succes de până acum al echipei de la aeroport și al actualei configurații a Consiliului Județean, executiv și legislativ. Am reușit împreună, într-un timp record, să conturăm un proiect fezabil, să obținem finanțare pentru el și să intrăm în linie dreaptă cu lucrările de construire. Vom avea al doilea cel mai mare aeroport din țară la finalul lui 2023.”, a declarat președintele Costel Alexe.