Cotonogeala agenturilor lovește și zona Iașului? Iată ce informații interesante se mai aleg în ultima vreme!
Nu știm alții cum sunt, dar noi, când cetim informații despre băieți cu ochi albaștri și legături ale lor de afaceri, pe loc ni se înroșesc vârfurile urechilor. Iacătă ce am mai aflat din zona asta!
Poate că ați trecut prea ușor peste declarațiile făcute zilele acestea de fostul mare jupân al Vasluiului Adrian Porumbacu, despre faptul că arestatul Plaha de la Chișinău ar fi fost gheneral SIE, făcut cică cu voie de la Ponta pe când era premier.
Noi am zice că merită să ne aplecăm olecuță mai mult asupra a ceea ce spune fostul mare arbitru internațional. Dar, mai întâi, nițel context. Porumbacu ajunsese atât de tare, acuma vreo zece anișori și peste, încât își întinsese tentaculele agricole cu fermele sale de la Galați până la granița de sud a Iașului, unde avea luate în arendă mii de hectare, inclusiv la Dobrovăț la noi în județ. După care, într-o zi, acuma ceva anișori, dacă vă mai amintiți, prin nu știm ce manevre contabilo-mafiote, poc: Porumbacu se plânge că niște bagabonți de peste Prut l-au lăsat fără afacere. S-a spus ceva de Plaha, dar o legătură nu s-a putut face niciodată. El tocmai era cu milioardul furat la teșcherea, dacă e să dăm acuma timpul înapoi.
Ei bine, acuma deja se cam știe că mare parte din banii furați de Plaha și gașca lui au fost cică spălați investindu-i și prin România, inclusiv luări de afaceri cu japca. Ceea ce nu e exclus să i se fi întâmplat și lui Porumbacu. Cum la fel de plauzibil pare acum și zvonul de atunci că Plaha are zeci de milioane de euro investite în imobiliare doar la Iași, prin niscai proxi, și sute de milioane în țară.
Așa că, stimați telespectatori, nu vă grăbiți să aruncați cu piatra în Porumbacu, cum că vorbește în dodii. Noi am zice că ceva-ceva știe el ce spune. Haideți mai bine să mai stăm oleacă pe fază. Ca să vedem: vine au ba și nulul la întâlnire?
Încă una cu ieșean moț în frunte
Și dacă tot vorbim de servicii și de cozile lor de topor, una scurtă dar vioaie și despre așa-numita dezvăluire a unui vlogăr politico-sinecurist de la Iași, unul care a intrat înainte de ultimele alegeri în hailaiful vlogăriștilor la interes după un interviu bălos cu Ciolacu.
Acum, acesta a prezentat publicului un document interesant, conform căruia fosta menistră a Justiției Ana Birchall și-ar fi oferit serviciile unui om de legătură al CIA, ca informator viitor, dacă va fi ajutată de americani să prindă un post influent în noua configurație a puterii de la București.
Dincolo de faptul că unele informații de acolo sunt chiar faine, excluzând comentariile vlogărului ieșean, câteva chestiuni trebuie însă spuse aici. Noi nu avem de-a face, în fapt, decât cu ce spune un cetățean american, fără nicio dovadă adusă. Doi la mână: se vede clar că avem de-a face cu o răfuială între aripi din servicii, iar junele ieșean e doar bâta uneia dintre acestea. Trei la mână, iar aicea întrebăm, nu dăm cu paru’: oare celălalt ieșean băiat de suflet al SIE, Julien, a fost ejectat odată cu Plaha, și ca urmare a fost înlocuit, în contrapartidă, tot de un ieșean? Patru la mână: pupăza zbrrr, pe-o dugheană!
Iată și o postare interesantă, tot cu potriveală pe culoare!
Un interesant pont, vizavi de treaba cu Birchall, aruncă pe piață și jurnalistul Silviu Sergiu, om cu bune surse în zona serviciilor. Iată ce spune el:
«Nu m-aş grăbi prea tare cu scandalul „Ana Birchall – CIA”. Multe ciudățenii. Vă zic doar una: dacă voia să fie agent CIA de ce s-a dus la unu care a lucrat in Agenție intre 2006 si 2007 si nu a apelat la un fost coleg de la Yale inca activ? Sigur găsea unul. Să săpăm, deci…»
Corect: să săpăm!
**** PONT ****
Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.
Publicitate și alte recomandări video