
Democraţia, sunt convins, le va supravieţui şi lor.
1. În chestiunea virusului producător de COVID-19, oamenii se împart în 4 categorii:
V1. Cei care susţin că virusul nu există – şi care, în consecinţă, sunt ostili oricăror măsuri de prevenţie sau de protecţie (de la purtatul măştii, la izolarea sau spitalizarea obligatorie).
V2. Cei care susţin că virusul există, dar că gradul lui de periculozitate e scăzut (sau relativ scăzut) – şi care, în consecinţă, sunt ostili sau cel puţin refractari la măsurile de prevenţie şi protecţie.
Aici probabil că ar putea fi introdusă o subcategorie – cea a persoanelor care susţin că virusul există şi că are un grad de periculozitate relativ ridicat, dar care se opun oricăror măsuri publice de prevenţie şi de protecţie. Chiar dacă această subcategorie nu contestă nici existenţa virusului şi nici gradul său relativ ridicat de periculozitate, lucruri prin care diferă de categoria generală, ea are în comun cu aceasta ostilitatea (sau cel puţin atitudinea refractară) faţă de impunerea unor măsuri de prevenţie şi de protecţie.
V3. Cei care susţin că virusul există şi că gradul lui de periculozitate e ridicat (sau relativ ridicat) – şi care, în consecinţă, susţin măsurile de prevenţie şi de protecţie, cu condiţia ca ele să fie luate cu respectarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor care trăiesc într-o societate democratică (deci cu evitarea abuzurilor).
V4. Cei care susţin că virusul există şi că gradul lui de periculozitate e ridicat (sau relativ ridicat) – şi care susţin măsurile de prevenţie şi de protecţie indiferent dacă se comit abuzuri sau nu. Din punctul lor de vedere, urgenţa măsurilor e mai mare decât nevoia de a respecta standardele democratice.
Pe date obiectiv verificabile, cei din categoriile V3 şi V4 au dreptate. Virusul există şi gradul lui de periculozitate este ridicat (sau relativ ridicat), semnificativ mai ridicat, de exemplu, decât cel al virusurilor care provoacă gripa sau al celor care provoacă malaria.
Nu e nevoie să credem neapărat statisticile privind numărul de morţi provocat de COVID-19. E suficient să ne uităm la statisticile care prezintă numărul de morţi în exces faţă de aceeaşi perioadă a anului din anii precedenţi. Vom vedea că el e, de regulă, foarte mare – semnificativ mai mare decât numărul celor declaraţi morţi din cauză de COVID-19.
O bună sursă de date pentru morţile în exces din Europa, America de Nord şi de Sud şi Africa (inclusiv cu discuţii tehnice), aici: https://ourworldindata.org/covid-excess-mortality.
Aşa încât conspiraţionismele privind numărul de morţi şi (non-)periculozitatea virusului sunt simple ficţiuni uşor de demontat.
Astea fiind spuse, cei din categoria V4 sunt la fel de periculoşi pentru democraţie ca oamenii din categoriile V1 şi V2. Şi unii, şi ceilalţi subminează autoritatea standardelor democratice – şi prin asta contribuie la proasta gestiune a pandemiei.
2. În chestiunea protecţiei faţă de virus, oamenii se împart iarăşi în 2 categorii:
P1. Cei care doresc în primul rând protecţie faţă de efectele economice ale răspâdirii virusului (şi care, în general, intră în categoriile V1 şi V2 de mai sus).
P2. Cei care doresc în primul rând protecţie faţă de efectele produse de virus asupra sănătăţii (şi care, în general, intră în categoriile V3 şi V4 de mai sus).
În general, cei din categoriile V1, V2 şi P1 au o toleranţă scăzută la schimbare, mai ales dacă schimbarea e bruscă şi majoră, aşa încât mecanismul lor principal de adaptare e negarea realităţii. Ei sunt cei care vor ca lucrurile să se desfăşoare la fel ca înainte de criză.
Doar că asta, din păcate pentru ei, nu se va întâmpla. O parte din schimbările aduse de pandemie în organizarea muncii şi în interacţiunile sociale sunt deja ireversibile.
Cât despre cei din categoria V4, supra-reacţia lor pare să indice, paradoxal, tot o toleranţă scăzută la schimbare, dar care se manfestă printr-un exces de reacţie de apărare, nu printr-o contra-reacţie, ca în cazul celor din categoriile V1, V2 şi P1.
Democraţia, sunt convins, le va supravieţui şi lor.
Sorin Cucerai este traducător şi publicist
Publicitate și alte recomandări video