Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Crăciunul, sărbătoarea copilăriei

GALERIE
mihai dorin
  • mihai dorin
- +

Dacă Învierea este despre vârsta maturităţii, a discernământului şi asumării canonului creştin, Crăciunul e despre copilărie, candoare şi duioşie maternă. Şi pentru că Iisus şi-a început călătoria pământeană adresându-se celor neprihăniţi, pe de o parte, iar apoi celor încărcaţi de păcate, Crăciunul şi-a păstrat universalitatea, în pofida complicatei istorii a creştinismului. 

Învierea a trecut în plan secund în protestantism şi cultele neoprotestante. S-a întâmplat astfel şi pentru aceea că sărbătoarea e despre povestea duioasă a naşterii în condiţii de vitregie, asemănătoare, ca narativ şi numai ca narativ, cu marile poveşti despre copilărie, povestea Crăciunului având ceva profund în comun cu poveştile copilăriei dintotdeauna şi de pretutindeni. Dar şi marii scriitori ai copilăriei reiau, într-o formă sau alta, povestea pruncului Iisus.

Cele mai vechi, mai statornice şi emoţionante amintiri ale copilăriei mele sunt despre vraja sărbătorii Crăciunului, despre ritualul pregătirii lui, despre bucuria şi dragostea părinţilor, dispuşi parcă să fie mai îngăduitori cu năzbâtiile noastre, despre generozitatea semenilor ori colindele care făceau să vuiască uliţele satelor.

Viaţa cenuşie şi plină de încercări, de suspiciune şi de prăbuşiri din anii „obsedantului deceniu”, atunci când mi-am petrecut cei mai buni ani ai copilăriei, se anula parcă instantaneu şi se destrăma miraculos în faţa vrajei Crăciunului. De parcă cineva venit de pe alt tărâm ne dăruia o bucurie fără margini, un dar fermecat, care ne transpunea în basm. Acesta era chiar pruncul Iisus, născut la fel ca noi, într-un tărâm vitregit şi încărcat de nevoi, dar beneficiind de o dragoste părintească infinită, la fel ca noi, copiii deceniului trist în care povestea Naşterii Mântuitorului începuse să devină suspectă, iar colindele să fie considerate retrograde. Am înţeles lucrurile acestea mai târziu, ascultând maicile de la Văratic, în ziua sfântă de Crăciun, cântând colinde triste despre copii sărmani, despre lipsuri şi idealuri frânte ori despre oameni mari care uită să dăruiască bucurie. Maicile deţin încă un patrimoniu de colinde triste şi mustrătoare, care în lume au dispărut de mult. Eu cel puţin nu mai am ştiinţa să se mai cânte. În anii copilăriei, ultimii lor barzi erau ţigăncile, ce păreau să-şi spună povestea vieţii şi a etniei lor vitregite. Îmi mai răsună aievea în urechi trilurile lor sfâşietoare despre nepăsarea oamenilor cu privire la învăţăturile Maicii Domnului, despre cum îşi petrec ei viaţa în păcat şi despre iminenţa judecăţii divine.

Povestea Crăciunului ocupa masiv spaţiul şi timpul copilăriei mele. Pe scurt, e vorba despre Crăciun şi restul. Luna de dinainte şi de după Crăciun pregăteau şi duceau mai departe povestea lui. Nu iubeam postul, dar mama avea grijă să nu-l urâm. Găsea mereu câte ceva menit să îndulcească monotonia alimentară: ba mere uscate ori prune afumate, ba roşcove ori bomboane cumpărate din vreme, de la „jidani”, cum se spunea pe atunci, fără conotaţie peiorativă, ba magiun cu nuci, ba alviţă, ba minciunele, adică un fel de prăjituri simple prăjite în ceaunul cu untdelemn încins. Totul era drămuit cu grijă şi ascuns cu precauţie de privirile noastre iscoditoare. De am fi vrut să încălcăm regulile postului n-am fi reuşit, oricât ne-ar fi ispitit „ucigă-l toaca”, din lipsă de pricină: mama, la fel ca toate femeile din sat, se îngrijea la început de post să fiarbă oalele în leşie. Era lung postul, dar izbăvirea era pe măsura aşteptării. Pentru Ajun, mama pregătea „pelincile Domnului”, o prăjitură din cocă întinsă şi coaptă pe plită, pusă la uscat peste noapte, iar în dimineaţa Ajunului însiropată şi acoperită cu nucă rasă şi zahăr. În anii în care aveam cânepă, mama făcea din seminţe delicioasa julfă. Era singura mâncare de peste zi, în semn de respect pentru pruncul Iisus, ce urma să se nască şi să fie înfăşurat în pelinci. Nu-mi amintesc să fi cârtit vreodată. Doar aşa era rânduiala de când lumea şi nu se cădea să o încălcăm tocmai noi! Avea grijă mama să ne încurajeze că vom fi răsplătiţi ori să ne amintească faptul că urât lucru este în faţa lui Dumnezeu să fii „robul burţii”. Am crescut cu această sfială şi respect pentru cumpătare.

Ajunul era al mamei: ea cocea plăcintele, ea făcea sarmalele, răciturile, cârnaţii şi caltaboşii. Uneori o mai ajuta sora ei de la oraş, care deprinsese în anii foametei, în Banat, meşteşugul nemţesc al delicateselor din carne de porc ori al prăjiturilor sofisticate. Pentru noi, copiii, era ziua pregătirii pentru colind. Repetam versurile, ne pregăteam ciubotele şi traistele. Pe la chindie, porneam veseli spre Deleni, adică satul de sus, nu înainte de a-l colinda pe învăţător, care stătea chiar în clădirea şcolii, la etaj, în ciuda faptului că tot el ne recomandase, fără tragere de inimă, cum că obiceiul colindului ar fi cam desuet faţă cu vremurile noi. Dar puţin ne păsa nouă de temerile lui! Îl colindam hotărât, iar el se făcea că a uitat totul. La preot însă, se schimba macazul. Îl colindam cu însufleţire, iar el ne dădea bani noi şi colaci. Altminteri, mulţi gospodari se îngrijeau din vreme să ne ofere bani noi, semn că marea sărbatoare se cuvenea să fie şi astfel cinstită. Abia apoi mergeam la vara mamei, vrednica tanti Tinca, ce stătea într-o casă cocoţată în vârful dealului. Era o comoară de femeie, care ne primea cu toată dragostea, apoi ne punea să repetăm colindul în faţa icoanelor, spre a se convinge că n-am greşit cu nimic, ca să nu-l mâniem pe Dumnezeu, iar ei să-i vestim an bun. Vuia dealul de Velerim şi veler Doamne! Iubeam această colindă pentru povestea ei cu mănăstirea „cu păreţii de tămâie şi cu uşi de alămâie”, cu Moş Crăciun şi Moş Ajun, dar mai ales cu daruri multe. Nu ratam nicio casă de gospodari şi nu omiteam nici să rostim cuvinte de ocară pentru puţinii „zgârie brânză” care încuiau porţile. Paguba lor…

Mihai Dorin este istoric şi publicist

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri