Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Creaţie tehnică și creaţie artistică

GALERIE
Neculai Seghedin
  • Neculai Seghedin
- +

Am auzit pentru prima oară despre această paralelă intelectuală în anii '80, într-o tabără studenţească, la o întâlnire cu academicianul Radu Voinea. Subiectul în discuţie era cel al asemănărilor și deosebirilor dintre creaţia tehnică și cea artistică. 

Radu Voinea spunea că operele artistice sunt perene, în sensul că receptarea și, de multe ori, existenţa acestora este atemporală, pe când creaţiile tehnice sunt supuse eroziunii timpului, mai bine spus, unei erodări fizice și utilitare. Cu toate acestea, el spunea că toate creaţiile tehnice, într-o perspectivă a evoluţiei în timp a acestora, au ca element comun principiul sau legea fizică de funcţionare. Dădea un exemplu foarte des invocat la noi, cel al echivalenţei, din punct de vedere principial, între „moara cu făcaie”, o creaţie populară din Caraș-Severin și turbinele Kaplan sau Pelton (la Deutches Museum din München există un singur exponat de la noi, acest tip de moară de apă, amplasată în zona în care se prezintă sistemele de preluare/ transformare/ amplificare a energiei hidraulice). Astfel, se poate vorbi de o anume perenitate a sistemelor tehnice, dictată de legea de funcţionare a acestora.

Cu toate acestea, perenitatea sistemelor tehnice este, de fapt, o iluzie. Economistul austriac Joseph Alois Schumpeter (1883-1950) vorbește de „Distrugerea creatoare”. Astfel, un nou sistem de producţie sau o nouă metodă de transformare a materiei etc., trimit vechile sisteme și metode de lucru direct la coșul de gunoi al istoriei, sau, în cel mai bun caz, în muzee. Apariţia de noi soluţii tehnice înseamnă condamnarea la dispariţie a celor precedente. Nimeni nu mai folosește și cred că puţini își mai amintesc de calculatoarele IBM 286, 386, 486, Pentium etc., niște apariţii șocante, provocatoare la vremea lor, niște simboluri, efemere ce-i drept, ale progreselor din tehnologia informaţiei. Cine mai ascultă muzică pe discuri de vinil, excepţie făcând cei care au făcut asta toată viaţa, sau cei care vor să experimenteze forme arhaice de redare a sunetelor? Ca să nu mai vorbim de caseta audio sau video!

Oare rezistenţa în timp să fie principala diferenţă între cele două acte de creaţie? Un alt răspuns îl oferă un alt academician, Solomon Marcus. El spune că principala diferenţă între creaţia tehnică și cea artistică este posibilitatea recuperării unui act de creaţie ratat. Cu alte cuvinte, dacă Edison nu ar fi inventat becul electric, am fi fost fericiţii utilizatori ai lumânărilor sau lămpilor cu petrol lampant? Cu siguranţă că nu! În creaţia tehnică există anumite momente istorice în care dezvoltarea știinţei și tehnicii conduc la atingerea unei mase critice, a unor valori de prag ce fac inevitabilă apariţia unor noi invenţii și descoperiri. Când Edison a inventat becul, mulţi inventatori erau lansaţi într-o competiţie ascunsă pentru a găsi acea soluţie care să permită producţia și utilizarea eficientă a unui sistem de iluminare alimentat cu energie electrică. Atunci când Alexander Graham Bell a înregistrat cererea de brevet de invenţie pentru telefon, se spune că, la 30 de minute după acest moment, a venit un alt inventator cu aceeași invenţie, cel care era, conform teoriei conspiraţiei, bineînţeles, adevăratul inventator al telefonului. De aceea se spune că un inventator bun este acela care știe să aleagă cel mai rapid tramvai către oficiul naţional de patente!

În creaţia artistică lucrurile stau cumva altfel. Recuperarea unui act de creaţie individuală este imposibilă. Nimeni, absolut nimeni nu va şti cum trebuia să sune Simfonia nr.8, „neterminata”, a lui Franz Schubert. De asemenea, nimeni, absolut nimeni nu va şti vreodată ce peripeţii a mai avut bravul soldat Svejk în primul Război Mondial, Karel Čapek murind după ce a scris doar primele două volume ale romanului său.

Şi în creaţia artistică apare aceeaşi problemă a masei critice, a atingerii unui nivel de aşteptare. Este vorba de schimbarea formelor de expresie artistică. Acestea sunt în acord cu dezvoltarea societăţii şi este o problemă de timp până să se întâmple marea schimbare. De multe ori, apariţia unor noi forme de expresie artistică a fost determinată de progresele înregistrate în tehnică. Astfel, descoperirea unor noi tehnologii de obţinere a vopselelor a favorizat apariţia curentului fov în pictură. De asemenea, ce ne-am fi făcut fără descoperirile şi invenţiile legate de câmpul şi dispozitivele electromagnetice, ce au făcut posibilă apariţia muzicii electronice, rock, rock-and-roll, hard-rock, hip-hop, techno etc. Iar acestea, la rândul lor, au creat acea stare de relaxare şi de stimulare a capacităţilor creatoare ale inginerilor, care au apreciat în mod deosebit aceste moduri nonconformiste, revoluţionare de expresie artistică.

Oricum, între creaţia tehnică şi cea artistică nu pot fi prea multe deosebiri, măcar pentru faptul că, uneori, noi, cei din zona tehnică, ne dăm artişti!

Prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin este cadru didactic şi prorector responsabil cu activitatea didactică la Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iaşi

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri