anunturi
grandchef
Bolta rece
anunturi
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional
anunturi

Creditul lui Chirica: pe ce vrea să cheltuiască 100 de milioane pe care le ia cu împrumut în numele Iașului

GALERIE
imprumut, credit, chirica
  • imprumut, credit, chirica
- +

Una dintre investiţii, pe lângă altele anunţate anterior, va fi reabilitarea cimitirului “Sfânta Treime” Păcurari

 

Consilierii locali se reunesc, săptămâna viitoare, într-o nouă şedinţă de plen. Până ieri, pe ordinea de zi fuseseră incluse aproape 30 de proiecte de hotărâre, dar, foarte probabil, în aceste zile vor fi propuse şi alte iniţiative. Una dintre deciziile pe care le va aproba Consiliul Local (CL) vizează componenţa Comisiei de negociere a contractului de credit cu Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD). Împrumutul BERD a fost aprobat anul trecut şi, între timp, au fost îndeplinite formalităţile pentru accesarea finanţării, un ultim pas în acest sens fiind îndeplinit la sfârşitul lunii iulie 2021 când banca europeană a aprobat, la rândul ei, acordarea creditului.

În acelaşi timp, Primăria a finalizat documentaţiile aferente proiectelor care urmează să fie finanţate din acest împrumut: construirea noului depou din Dacia, refacerea cinematografului Dacia şi reabilitarea a 14 unităţi şcolare. Finanţarea rambursabilă se ridică la 100 milioane lei. Un alt proiect face referire la declanşarea procedurii de selecţie a unui membru în Consiliul de administraţie la Salubris, după demisia lui Daniel Juravle care a devenit, între timp, viceprimar. O investiţie care va primi undă verde din partea plenului CL vizează reabilitarea Cimitirului „Sf. Treime” din Păcurari, iar valoarea proiectului se ridică la peste 2 milioane lei.

Totodată, în cazul a nouă spaţii de joacă se vor aproba indicatorii tehnico-economici, ceea ce deschide calea lansării unei licitaţii de reabilitare a obiectivelor situate în zone precum Independenţei, Codrescu, Nicolina, Tătăraşi, Alexandru cel Bun, Tudor Vladimirescu, Frumoasa şi Centru. În total, este vorba despre 1,9 milioane lei. Alte proiecte de hotărâre care vor intra în dezbaterea plenului fac referire la încheierea de diverse parteneriate, modificări ale unor decizii precedente, acordarea unor beneficii de asistenţă socială şi aprobarea de planuri urbanistice zonale

. Dintre acestea din urmă, un proiect propus de persoane particulare constă în construirea unui ansamblu mixt (locuinţe cu regim hotelier, servicii comerciale, birouri, servicii medicale) pe un teren de 2.000 mp, amplasat în capătul Păcurariului, pe str. Movila Păcureţ. Regimul maxim de înălţime propus pentru clădiri este cu două niveluri în subteran, demisol, parter şi 8 etaje. Şedinţa CL va avea loc marţi.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.