Orice călătorie în interiorul lui se întâmplă ca într-un montagne russe în mijlocul unei păduri luxuriante în care o puzderie de vietăţi îşi intersectează vieţile sclipitoare cu traseul tău întortocheat şi de cele mai multe ori înnebunit de emoţii. O mare parte din ce vezi nu se iveşte niciodată ochiului treaz al minţii. Uneori ca nişte gâze frumos colorate îţi lovesc fruntea sau îţi intră în ochi fără să îţi dea de ştire. Nu le poţi alungă, nu le poţi controla traiectoriile, nu poţi decât să le aduni într-un veritabil muzeu al răs-simţurilor care, de la chipul mamei la intrare, până la cele mai complexe ecuaţii ale geometriei analitice sculptate în basoreliefuri la ultimul etaj, creează sinele tău.

Nu e de mirare că mult timp am trecut cu vederea, orbiţi de acest vârtej de lumini, culori şi emoţii, coconii străvezii de o frumuseţe bizară, răsfiraţi într-o aparentă nemişcare peste tot. Emană o energie aparte. Nu e nimic în nemişcarea lor şi totuşi e o sete care le ţine trupul firav într-o vibraţie continuă. Le-am bănuit existenţa, dar nu le-am văzut niciodată în toată splendoarea promisiunilor pe care le ascund. Până acum. Păstrează tăcerea pauzei dintre părţile unei simfonii până când iscodirea continuă a vieţii din noi se nimereşte peste ceva nou, nemaivăzut, nemaiauzit sau neştiut. Atunci se trezesc la viaţa care le-a fost hărăzită dintru început şi se alătură cu aceeaşi voiciune celorlalte minunăţii care ne-au bucurat călătoria de până acum în mijlocul creierului.

Aşa le şi se spune: sinapse tăcute. Sunt acolo să asimilăm aproape instantaneu informaţii noi, să formăm cu uşurinţă memorii noi fără să stingherim toate celelalte informaţii şi memorii care sălăşluiesc deja în creierul nostru. Suntem într-unul din acele momente când aflăm încă un lucru foarte important despre noi. „Aceste sinapse tăcute caută noi conexiuni, iar atunci când sunt prezentate informaţii noi importante, conexiunile dintre neuronii relevanţi sunt întărite. Acest lucru permite creierului să creeze noi amintiri fără a suprascrie amintirile importante stocate în sinapsele mature, care sunt mai greu de schimbat”, spune Dimitra Vardalaki, un student absolvent al MIT şi autorul principal al noului studiu care descrie aceste sinapse tăcute*. Până acum ştiam că există în număr mare la copii, la începutul vieţii lor şi erau răspunzătoare de acumulările uriaşe pe care aceştia le reuşesc în primii ani de viaţă. Acum însă este evident că sunt o resursă prea preţioasă a creierului şi sunt prezente şi active târziu în viaţă adultă.

Trebuie doar să avem grijă să ne umplem viaţă cu lucruri care merită miracolul unui dar atât de minunat. 

* „Filopodia are a structural substrate for silent synapses in adult neocortex” by Dimitra Vardalaki, Kwanghun Chung, and Mark T. Harnett, 30 November 2022, Nature.

Bogdan Iliescu este medic primar neurochirurg la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi şi preşedinte al Asociaţiei Creierului Iaşi