Crește numărul garniturilor private cu rang de intercity în noul Mers al trenurilor. Multe din ele vin, pleacă sau trec prin județul Iași
Ele vor lega Iașul și Suceava de București, dar la vară va circula și un asemenea tren de la Iași spre Litoral. Toate vor avea rang de intercity.
Mersul trenurilor de călători care va intra în vigoare în decembrie va avea mai multe garnituri private decât cel actual. Potrivit paginii Club Feroviar, vor intra în circulație atât trenuri noi, cât și material rulant achiziționat la mâna a doua.
De la Iași, potrivit sursei citate, vor circula spre București și spre Constanța/Mangalia două trenuri în regim de intercity, ambele prin Vaslui-Bârlad. În schimb, trenurile de zi Suceava-București vor deveni toate intercity. Municipiul Pașcani va fi prima stație în cursele spre Capitală. Este vorba de cinci perechi de asemenea trenuri între Suceava și București, distanță parcursă în ceva mai mult de cinci ore și jumătate.
Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Tot atât vor face și trenurile Iași-București (o pereche în regim intercity zilnic), în vreme ce legătura cu Mangalia va funcționa în sezonul estival, iar drumul va fi parcurs în ceva mai mult de șapte ore.
Operatorul privat Ferotrafic TFI al omului de afaceri ieșean Dumitru Anchidin a achiziționat din Luxemburg rame fabricate la începutul anilor ’90, respectiv din Israel garnituri care pot să atingă 180 km/h. „Ziarul de Iași” a relatat recent că sunt unele întârzieri în livrarea acestor trenuri, dar că până la sfârșitul anului vor ajunge toate în România.
Potrivit unui ordin al ministrului Transporturilor, trenurile care circulă în regim intercity trebuie să ofere și servicii de alimentație publică. În lipsa vagoanelor restaurant, operatorii vor putea să recurgă la automate – de la care însă nu vor putea fi achiziționate băuturi alcoolice.
Publicitate și alte recomandări video