anunturi
grandchef
mineralia
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

vineri, 01.07.2022

Creștere alarmantă a numărului de decese în Iași. Bolile de inimă și cancerul, principalele motive

GALERIE
pacient
  • pacient
- +

Statisticile oficiale arată că, în cursul anului trecut, 9.205 ieşeni au plecat dintre noi, cu aproape 400 mai mult decât în urmă cu un an. Deşi vorbim de o statistică sumbră, “Ziarul de Iaşi” merge mai departe şi publică azi topul cauzelor care au dus la decesul acestora. Pe primul loc, în ton cu linia de la nivel naţional şi la mare distanţă de cauzele următoare, sunt bolile inimii. Medicii spun că aceste afecţiuni cauzează la români atât de multe decese, comparativ cu altele, pentru că nu ne îngrijim de sănătate şi ajungem la medic în ultimul moment. Care sunt cauzele următoare de deces? Cum au evoluat faţă de anii anteriori şi ce spun medicii despre aceste dinamici ale cifrelor? 

Conform unei evidenţe a Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, 9.205 ieşeni şi-au pierdut viaţa anul trecut. La fel ca în cele mai multe judeţe din ţară, principalele cauze ale deceselor din 2018 din judeţ au fost bolile de inimă, cancerul, bolile aparatului respirator şi cele ale aparatului digestive. Datele existente arată că, în ultimii şase ani, topul cauzelor a rămas acelaşi, cu menţiunea că numărul victimelor a cunoscut oscilaţii uşoare de-a lungul acestora.
 
Diagnosticarea timpurieeste foarte deficitară
 
Potrivit medicilor, uşoarele scăderi ale deceselor cauzate de aceste afecţiuni principale s-ar explica prin faptul că gradul de conştientizare în legătură cu necesitatea adresării medicului pentru controale periodice ar mai fi crescut în unele momente. Comparativ însă cu anul 2017, când numărul deceselor a fost de 8.820, în 2018 mai multe persoane au murit din cauza unor afecţiuni în cazul cărora diagnosticarea timpurie ar fi putut face diferenţa. Dacă în 2017 1.988 de persoane mureau din cauza cancerului, a doua cauză a mortalităţii în rândul ieşenilor, un an mai târziu numărul acestora a crescut până la 2.099. Medicii de la Institutul Regional de Oncologie Iaşi au făcut mai multe campanii de informare pentru a atrage atenţia asupra necesităţii controalelor periodice şi a screeningului pentru diagnosticarea mai devreme a unor forme foarte agresive de cancer. De asemenea, două ambulanţe dotate corespunzător pentru testări au început să meargă prin satele judeţului şi împrejurimi pentru a diagnostica cancerul de col uterin, însă numărul deceselor a rămas ridicat.
 
Jumătate dintre cei decedaţi mor de inimă
 
Şi o creştere a bolilor aparatului respirator şi aparatului digestiv a fost înregistrată în 2018, faţă de anul anterior, cele două afecţiuni ocupând locul trei şi patru în topul celor mai agresive şi mortale boli. Dacă în 2017 nu mai puţin de 612 ieşeni au murit în urma unor probleme ale aparatului respirator, anul trecut numărul acestora a fost de 751. În ceea ce priveşte afecţiunile aparatului digestiv, acum doi ani 541 de ieşeni mureau din această cauză, iar acum un an 580. Boala care a ucis cele mai multe persoane anul trecut şi care s-a aflat pe locul frunţaş ca număr de decese în ultimii ani este însă boala cardiacă. Aproape jumătate din ieşeni morţi anul trecut, aproximativ 4.241, au decedat pentru că sufereau de o afecţiune a inimii. Bolile de inimă vor rămâne o perioadă îndelungată în topul acestor rapoarte, întrucât cei mai mulţi pacienţii se prezintă la spital abia după ce boala se află în stadiu avansat şi devine insuportabilă, spunea anul trecut, pentru Ziarul de Iaşi, prof.dr. Antoniu Octavian Petriş, şeful Secţiei de Cardiologie a Spitalului „Sfântul Spiridon“ din Iaşi.
 
Cum au răsturnat scandinavii statisticile
 
„Tot timpul cea mai mare cauză a mortalităţii atât în Iaşi, cât şi în România, va fi reprezentată de bolile cardiovasculare. De asemenea, dacă ne uităm în Europa sau pe plan mondial, nimeni n-a reuşit să reducă această cauză atât de mult. Scandinavii au reuşit să o mai reducă, dar asta e posibil să fie pentru că a mai crescut numărul de cancere. La ei, cheia a fost prevenţia. Au scos tot ce ne place nouă: fast-food-ul, fumatul etc. Dacă o să se întâmple şi la noi, o să vedem efectele peste 20-30 de ani, la generaţiile care vin, care sunt mult mai receptive. Prevenţia ar trebui să înceapă din şcoală, căci acum nu există niciun loc unde să se facă educaţie sanitară. Oamenii vin la spital când sunt deja bolnavi, ca să facă reparaţii. Atunci, tu poţi doar să mai reduci amploarea efectelor bolii, dar nu le mai poţi face să nu se întâmple, pentru că afecţiunea a fost deja declanşată“, a precizat profesorul Petriş. La nivel naţional, situaţia este la fel de îngrijorătoare. 263.463 de români şi-au pierdut viaţa anul trecut, cei mai mulţi dintre ei, 149.343, din cauza bolilor de inimă.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cioloş a văzut prea mult la filme

Cosmin PAȘCA

Cioloş a văzut prea mult la filme

Sunt cel mult trei scenarii posibile. 1. REPER devine o unealtă a USL, asumată ca atare printr-o politică transparentă de alianţe, prin care se dizolvă treptat relevanţa USR. Adică ne întoarcem la un fel de FSN, adică, ani pierduţi. 2. După alegerile din 2024, dacă nu accede în Parlament, REPER devine un forum de dezbateri şi se pierde în anonimat. Adică un fel de GDS, adică, ani pierduţi. 3. După alegerile din 2024, dacă intră în Parlament, REPER devine în mod natural un aliat al USR, se propune chiar de o fuziune. Adică un fel de PLUS, adică, ani pierduţi.

opinii

Expatriaţii

Codrin Liviu CUȚITARU

Expatriaţii

Hemon este un prozator de mare forţă care, pe lângă indiscutabilul talent literar, deţine şi un bagaj cultural, psiho-emoţional mai corect spus, excepţional. Privit în sine, acesta se dovedeşte capabil, de unul singur, mai ales în condiţiile vieţii autorului într-o civilizaţie străină, să deschidă calea către capodoperă.

Despre contagiunea financiară

Alin ANDRIEȘ

Despre contagiunea financiară

După criza financiară globală, înţelegerea fenomenului de contagiune la nivelul instituţiilor financiare a devenit o prioritate pentru factorii de decizie în vederea creşterii stabilităţii financiare, cu scopul de a reduce efectele crizelor financiare viitoare sau chiar de a le preveni. 

„Războiul sfânt” al rasei

Florin CÎNTIC

„Războiul sfânt” al rasei

Astăzi, 29 iunie, la ora 14.30, la Ateneul Naţional din Tătăraşi, Marius Turda, istoric şi universitar de clasă internaţională, profesor la Universitatea Oxford Brooks, lansează ediţia românească a unei cărţi esenţiale pentru înţelegerea ideilor şi politicilor consacrate rasei şi eugenismului în Ungaria secolulului XX. Evenimentul cuprinde şi vernisajul unei expoziţii itinerante, care va rămâne o lună pe simezele Ateneului, şi care merită şi ea a fi urmărită.

pulspulspuls

În loc de utrenie: Metropolia lui Flutur şi fluturii din stomacurile de la Iaşi

În loc de utrenie: Metropolia lui Flutur şi fluturii din stomacurile de la Iaşi

Deşi am văzut că mai toată lumea în sutane din târg cam mimează nepăsarea vizavi de declaraţiile şefului Cejeului bucovinean Flutur referitoare la crearea unei mitropolii a Bucovinei, adicătelea cum ar veni la Iaşi să rămânem doar cu cea a Moldovei, în realitate auzim pe căi neoficiale că agitaţia este maximă, iar acele declaraţii chiar au creat îngrijorare la Palatul Metropolitan din Iaşi. 

Caricatura zilei

Orban contemplând cariera meteorică a lui Cîțu

Editia PDF

Bancul zilei

Doctorul, panicat de o spargere de teava, suna repede instalatorul: -Hai, te rog, urgent, toata pivnita e inundata din cauza un (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.