VIDEO: Filmul accidentului de ieri de la Miclăuşeni. Două persoane şi-au pierdut viaţa
Eugen Damatar de 63 de ani si sotia Lucia de 60 circulau ieri spre Butea într-un Logan, dinspr (...)
citeste totmiercuri, 29.03.2023
Federaţia de Crichet din Africa de Sud i-a acordat Marizannei Kapp „concediu de compasiune”, după ce soţia ei, Dane van Niekerk, nu a fost inclusă în lotul pentru Cupa Mondială T20, relatează BBC.
Van Niekerk nu a fost inclusă în lot pentru turneul din februarie, pe care Africa de Sud îl găzduieşte, deoarece nu „îndeplinit criteriile minime fizice”.
Kapp va rata ultimul T20 al unei serii triunghiulare împotriva Indiei.
„Câteva zile emoţionante, sunt mai ÎNTÂI o soţie şi apoi jucătoare de crichet”, a spus Kapp pe Twitter.
„Mulţumesc CSA şFederaţia Sud-Africană de Crichetţ pentru că mi-ai oferit oportunitatea de a fi acasă să-mi susţin soţia şi familia, în timp ce mă împrospătesc mental şi fizic pentru Cupa Mondială T20. A fost întotdeauna cea mai mare onoare pentru mine să-mi reprezint ţara", a menţionat sportiva.
Antrenorul Africii de Sud, Hilton Moreeng, a declarat: „Concediul i-a fost acordat pentru a putea reveni pregătită mental pentru joc. Face parte din lotul pentru Cupa Mondială şi este angajată în această cauză. A avut nevoie de concediu de compasiune şi i s-a acordat pentru că ne-am simţit foarte mulţumiţi de forma în care se află, în măsura în care sunt luate în considerare abilităţile ei”.
Cricket Africa de Sud a spus că Van Niekerk nu a reuşit timpul necesar pentru o alergare de doi kilometri. Sportiva revenise după o accidentare.
Ea a postat un mesaj pe reţelele de socializare pentru a spune că a fost „absolut distrusă” după neincluderea în lot.
Kapp, în vârstă de 33 de ani, şi Van Niekerk, în vârstă de 29 de ani, şi-au făcut debutul internaţional în timpul Cupei Mondiale feminine ICC din 2009.
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Creierul își poate reveni prin eliminarea ”deșeurilor” apărute după o hemoragie cerebrală
Tips & Tricks pentru o performanță mai bună a Windowsului (P)
Drama unei fete de 14 ani vândută de tatăl său pe 50 de lei și o ladă de bere
Cantitatea de alcool, tutun și bani pe care o puteți avea în bagaje când călătoriți în țările UE
OMS: Copiii şi adolescenţii sănătoşi s-ar putea să nu mai aibă nevoie de vaccin anti-Covid
PNL și PSD refuză să mărească indemnizația pentru creșterea copiilor (P)
Pacienții cu cancer pot fi ajutați să-și gestioneze depresia și anxietatea
Protest al sindicatelor din Educaţie, în Piaţa Victoriei. Revendicările sindicaliştilor
Simulare pentru un BAC unde absovenții de „real” iau 2 la mate'. Note sub 5 după 12 ani de română
“Să nu ucizi – medicina în luptă cu agresivitatea” de Călin Scripcaru și Silviu Labeș
Ajutorul pentru refugiații ucraineni scade de la 2100 de lei de persoană, la 2000 de lei per familie
O a doua „gaură” gigantică a apărut pe Soare. Ce se va întâmpla cu Pământul vineri
Histeroscopia: metodă modernă de diagnostic și tratament pentru afecțiuni ginecologice
Studiu de fezabilitate: şosea cu patru benzi de la ieşirea din Iaşi spre Sculeni
Câte carduri de energie s-au împărţit în Iaşi şI cum au fost folosite până acum
Donaţii de mii de euro: un ieşean a „îmbrăcat” zece echipe de juniori locale
La Iaşi se desfăşoară un concurs naţional pentru elevii cu deficienţe de auz
Un copil de patru luni, la un pas de moarte, adus cu elicopterul la Iași
600.000 lei de la Primărie pentru mai multe evenimente ale unor organizaţii private
Competitivitatea regională României în context european: cele 11 butoane roșii de pe tabloul de bord
Cum mai luptă statele europene cu inflaţia? Portugalia a redus la zero TVA-ul la alimentele de bază
Cine este Toni Greblă, noul preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente
Ministerul Sănătăţii anunţă că încep înscrierile pentru concursul de rezidenţiat din luna mai
Transformarea spațiilor: Cele mai bune materiale de suport pentru piatra decorativă (P)
Lucian DÎRDALAPenultimul obstacol pentru Finlanda |
Florin CÎNTICDe ce scriu? |
Radu PĂRPĂUȚĂMeditaţie despre europubelă |
Alex VASILIUSpectacolele excelenţei muzicale la Iaşi (I) |
Doamne Maica Domnului: iaca, citiţi şi vă cruciţi şi azi, dragi alegători, cu cine negociază politic dom Costel! |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.