marti, 19.03.2024
România se confruntă cu probleme reale de mediu, cauzate de lipsa informațiilor relevante și corecte privind responsabilitatea individuală și cea comună în protecția mediului înconjurător, colectarea selectivă a deșeurilor și activități de reciclare sau reutilizare a bunurilor. În tot acest context, autoritățile responsabile cu protecția mediului lipsesc cu desăvârșire din spațiul public, cu câteva excepții.
O situație similară se întâmplă și la Iași, care este recunoscută ca fiind una dintre cele mai poluate regiuni din țară. Acest fapt este demonstrat prin media măsurătorilor anuale privind noxele și mai ales prin peisajul dezolant, plin de gunoaie pe care îl poate observa orice locuitor care se îndreaptă către o destinație sau alta. Din păcate, se pare că ieșenii sunt abandonați de către autoritățile locale de mediu, care pare că stau mai mult ascunse prin birouri în loc să facă educație, prevenție și controale în cadrul companiilor de stat sau private dar și în rândul cetățenilor. O scurtă documentare online, relevă faptul că este destul de greu, anevoios chiar, să găsești informații despre cine conduce GNM și APM Iași dar și despre cine lucrează acolo. Unele site-uri nu funcționează iar altele conțin informații multe prea generale. Singurul refugiu online este dat de conturile oficiale de Facebook, unde se mai găsesc ceva detalii despre activitatea lor.
De exemplu, Garda de Mediu Iași se laudă cu peste 170 de controale în trimestrul I de activitate din acest an, însă cel mai multe țin de constatarea unor infracțiuni sau contravenției cu privire la aplicarea legislației, conformarea cu regimul deșeurilor și amenzi aplicate. În rest, nu apar informații despre partea de educație și prevenție, implicarea în campanii de conștientizare sau promovarea a unui stil de viață responsabil, în colaborare cu companiile de stat și cele private. O informație care lipsește din rapoartele publicate este defalcarea controalelor și prezentarea unor informații centralizate, din care opinia publică să afle câte controale au fost în mediul privat și câte la companiile de stat. Poate și o statistică, din care să reiasă cine respectă mai mult legislația de mediu: companiile private sau cele ale statului?
“În alte locuri din țară, autoritățile de mediu confiscă mașini care transportă sau depozitează deșeuri în mod ilegal. La Iași, activitatea GNM și APM nu este vizibilă. Lipsește foarte mult implicarea angajaților și conducerii autorităților locale în activități de educație și prevenție. Nu am văzut până în prezent campanii concrete și utile ale acestor autorități, în afara unor logo-uri pe unele afișe. Campaniile online sunt cele mai ușor de implementat și au o eficiență ridicată, însă se pare că acestea sunt ignorate. Avem autorități de mediu care sunt absente, care la prima vedere nu contribuie cu absolut nimic la atingerea obiectivelor de mediu și reciclare impuse de UE. Dacă ar fi tragem concluzii exclusiv pe baza informațiilor de pe Facebook, am putea presupune că activitatea APM și GNM Iași se rezumă la ceea ce este publicat online. Așadar, fac un apel public către conducerea celor două instituții: ieșiți din birouri și folosiți-vă de canalele de comunicare și informare pentru a determina oamenii să fie mai preocupați și mai responsabili în ceea ce privește protecția mediului”, a solicitat Cristi Berea, senator USR PLUS.
Ca fapt divers, APM Iași nu a avut nicio acțiune locală prin care să promoveze programul “Vinerea Verde” și s-a rezumat doar la a prelua postări de la nivel național. În rest, pe contul de Facebook este publicat aproape zilnic un raport de monitorizare privind calitatea aerului. Totuși, APM Iași a fost partener în luna aprilie și într-o campanie de colectare a deșeurilor reciclabile. Din păcate, nu au fost publicate și rezultatele: câte deșeuri s-au strâns și dacă au fost atinse obiectivele estimate.
Așadar, unde pot găsi ieșenii informații relevante și utile despre activitatea GNM și APM din județ dar și despre oamenii care conduc aceste instituții?
Cristi Berea, senator USR PLUS
Cuvinte cheie:
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Gabriela Firea şi Sebastian Burduja, propuşi coordonatori politici ai campaniei PSD-PNL pe Capitală
Energia solară și cea eoliană nu sunt gratis. Un expert explică de ce
”Dacă vrem pace, trebuie să ne pregătim de război”, pledează Charles Michel într-un editorial
Fostul primar din Baia Mare, Cătălin Cherecheş, adus în România din Germania
Riscul unui război nuclear se află la ”cel mai înalt nivel” de zeci de ani, avertizează Guterres
O companie cu afaceri de 155 milioane euro în 2023 vrea să deschidă un magazin la Iași
Un nou hotel, de 4 stele, va fi construit la Iași, în Păcurari. Încep lucrările anul acesta?
Ministrul Mediului: În România, la fabrica Ford, se va produce curând primul autoturism electric
Cârnaţii din topor vor fi protejaţi în UE. Urmează ”Carnea afumată la garniţă din Vâlcea”
Trump incapabil să garanteze plata celor 454 de milioane de dolari pentru fraudă (avocaţi)
Diana Șoșoacă spune că a fost filmată la duș: "Dacă nu-mi dau demisia vor da filmări intime"
Produse din hârtie: Esențiale în igiena și confortul zilnic (P)
Numărul trei din Hamas a fost ucis de o operaţiune israeliană, afirmă SUA
Idei de cadouri pentru cei dragi - Cum să îi surprinzi plăcut! (P)
Revine zăpada la Iaşi? Lapoviță sau ninsoare în mare parte din țară, până joi seară
Fosta actriţă porno Stormy Daniels îşi prezintă versiunea privind relaţia cu Trump
Medic: Să nu uităm că accidentul vascular cerebral se poate face şi la copii
Prognoza meteo: Ne aşteaptă un început de aprilie mai călduros decât normalul termic
Dan Voiculescu șantajează PSD-PNL cu candidatura lui Piedone la Primăria Capitalei
Iubitul Arynei Sabalenka, Konstantin Koltsov, a murit la vârsta de 42 de ani
Azi, Simona Halep revine pe teren. De la ce oră ar putea începe partida
Interviu ZdI TV - Bilanț la Tomești: ce s-a construit și ce urmează
Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate
Ce relații comerciale mai are Iașul cu Rusia. S-a redus diferența dintre importuri și exporturi
Pasionații de programare și hardware se pot înscrie la concursul național iTEC
Fiscul vrea să-i scoată la mezat bunurile unei femei care a avut un atelier de confecții
Peisagiștii evită să participe la o licitație a Primăriei pentru finalizarea unor „părculețe”
FOTBAL Leo, trezeşte-te, că nenoroceşti fotbalul ieşean! Cine-i arată lui Grozavu bârna din ochi?
Lista celor 10 finaliști pentru Premiul Național pentru Proză „Ziarul de Iași” 2024
In memoriam Paulică Răileanu, un reputat profesor al Politehnicii ieșene
Lista școlilor unde pot începe lucrări: Primăria a semnat opt contracte
Bosch va monta pe tramvaiele din Iași sisteme „inteligente” pentru evitarea accidentelor
O tânără din Iaşi, designer pentru celebrul brand adidas. A absolvit London College of Fashion
Proiectul A8 a ajuns „bătaia de joc a Guvernului Ciolacu/Ciucă”
O hoaţă a atacat o femeie chiar dacă era însoţită de un bărbat
Cosmin PAȘCAAlianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin? |
Briscan ZARABunici obraznici |
Cristina DANILOVNoi, femeile |
Nichita DANILOVÎntre artă şi credinţă |