anunturi
grandchef
Bolta rece
anunturi
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional
TVR Iasi Telejurnal
anunturi

Cristian Cioacă şi-a reluat activitatea de poliţist la Serviciul Logistic al Poliţiei Argeş

GALERIE
cioaca
  • cioaca
- +

Cristian Cioacă şi-a reluat, luni, activitatea de poliţist, el fiind încadrat la Serviciul Logistic al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, au declarat reprezentanţi ai acestei instituţii.

Conform sursei citate, statutul oficial al lui Cioacă este acela de "pus la dispoziţia şefului IPJ Argeş", ceea ce înseamnă că acesta primeşte sarcini şi atribuţii de serviciu de la conducerea instituţiei.

Atribuţiile pe care le are Cristian Cioacă sunt limitate de prevederile hotărârii judecătoreşti prin care arestarea sa preventivă este înlocuită de măsura controlului judiciar, el nepurtând armă şi neavând voie să conducă autovehicule.

Reprezentanţii Poliţiei Argeş au afirmat că atibuţiile concrete pe care le-a primit Cristian Cioacă în cadrul IPJ Argeş sunt confidenţiale. Aceştia au precizat că actualul statut profesional al poliţistului rămâne valabil până la pronunţarea definitivă a instanţei de juecată în dosarul său de omor, după care lucrurile se vor schimba în funcţie de sentinţa magistraţilor.

Potrivit datelor postate pe site-ul Poliţiei Argeş, Serviciul Logistic este o structură care se ocupă de planificarea şi aprovizionarera unităţii din punct de vedere tehnic şi material, asigură echipament, materiale de protecţie, birotică, utilaje necesare activităţii IPJ, se ocupă de întreţinerea şi repararea construcţiilor şi instalaţiilor folosite de inspectorat, aigură măsurile de prevenire şi stingere a oincendiilor, îndrumă activitatea de protecţie a muncii în cadrul inspectoratului.

Într-un comunicat al Poliţiei Române dat publicităţii sâmbătă se preciza că, urmare a hotărârii Curţii de Apel Piteşti de a înlocui măsura arestului preventiv cu cea de control judiciar şi în conformitate cu prevederile legale în vigoare, IPJ Argeş are obligaţia de a înceta măsura suspendării din funcţie a inspectorului principal de poliţie Cioacă Cristian şi de a dispune măsura de punere la dispoziţie.

Conform soluţiei pronunţate de completul de divergenţă de la Curtea de Apel Piteşti care a decis, vineri după-amiază, înlocuirea arestării preventive a lui Cioacă cu măsura controlului judiciar, Cristian Cioacă are o serie de interdicţii, între care aceea de a purta armă, de a conduce autovehicule, dar şi de a participa la manifestări sportive, culturale, la adunări publice ori la emisiuni audio-vizuale.

De asemenea, lui Cioacă îi este interzis să se apropie de membrii familiei Elodiei, cu excepţia fiului său, de martorii sau de experţii desemnaţi în dosarul de omor în care este judecat.

Pe perioada controlului judiciar, Cioacă va fi supravegheat de Poliţia Piteşti.

Poliţistul Cristian Cioacă a ieşit vineri seară din Penitenciarul Colibaşi, după ce Curtea de Apel Piteşti a decis înlocuirea arestării preventive cu măsura controlului judiciar, decizia fiind executorie, însă nu şi definitivă.

Cristian Cioacă s-a aflat în arest din 5 decembrie 2012, iar la sfârșitul lui ianuarie 2013 el a fost transferat la Penitenciarul Colibași.

El a fost trimis în judecată de către procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru omor calificat şi profanare de morminte, el fiind acuzat că şi-a ucis soţia, avocata Elodia Ghinescu, în august 2007.

În 2 iulie 2013, Cioacă a fost condamnat de Tribunalul Argeş la 21 de ani de închisoare pentru omor calificat şi la doi ani de închisoare pentru profanare de morminte, urmând să execute, dacă decizia rămâne definitivă, 22 de ani de detenţie. Sentinţa instanţei de fond a fost atacată cu apel de toate părţile implicate, respectiv de Cristian Cioacă, de mama şi fratele Elodiei Ghinescu, în calitate de părţi civile în dosar, şi de procurori.

Fostul poliţist a mai fost obligat, prin sentinţa Tribunalului Argeş, să plătească suma de 135.000 de lei cheltuieli judiciare către stat şi echivalentul a 100.000 de euro cu titlu de daune morale fiului său minor Patrick, în calitate de parte vătămată. De asemenea, familia Ghinescu ar urma să primească daune morale de 100.000 de euro, în timp ce fratele Elodiei, Robert Ghinescu, 50.000 de euro.

Următorul termen în dosarul de omor în care este judecat Cristian Cioacă este stabilit pentru 6 martie la Curtea de Apel Piteşti. La înfăţişarea anterioară, din 11 februarie, au fost reaudiaţi mai mulţi martori din dosar, care şi-au menţinut declaraţiile date anterior în faţa anchetatorilor şi a magistraţilor care au judecat dosarul pe fond.

Procurorii au arătat în rechizitoriul trimis instanţei că, în noaptea de 29 spre 30 august 2007, "pe fondul unor relaţii conflictuale preexistente legate de un iminent divorţ generat de presupusele relaţii extraconjugale ale soţilor, în timp ce se aflau în dormitorul matrimonial, discuţiile au degenerat, context în care Cristian Cioacă i-a aplicat soţiei sale, Elodia Ghinescu, multiple lovituri, soldate cu decesul acesteia".

Ulterior, Cioacă a dus trupul soţiei sale în cada băii principale, unde l-a depesat pentru a-l putea ascunde mai uşor, potrivit procurorilor.

Anchetatorii au precizat că în noaptea în care ar fi ucis-o pe Elodia Ghinescu, copilul minor al celor doi se afla în apartament.

Elodia Marilena Ghinescu a dispărut de acasă la sfârşitul lunii august 2007, însă Cristian Cioacă, atunci poliţist la Poliţia din Argeş, a anunţat dispariţia acesteia abia în 5 septembrie 2007, la solicitarea şefei lui.

Anchetatorii au luat în calcul, din primele momente, varianta crimei în cazul avocatei, principalul suspect fiind Cristian Cioacă, deoarece s-au găsit urme de sânge în apartamentul celor doi soţi şi în autoturismul bărbatului.

Mai mult, în septembrie 2007, după două săptămâni de la dispariţie, anchetatorii au găsit într-o râpă haine având pete cu sângele Elodiei. În octombrie 2007, într-o râpă lângă Râşnov au fost găsite uniforma de poliţist a lui Cioacă, alte obiecte ale acestuia şi ale Elodiei.

Mediafax

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Penultimul obstacol pentru Finlanda

Lucian DÎRDALA

Penultimul obstacol pentru Finlanda

Graniţa terestră între Rusia şi NATO va deveni, curând, una considerabilă... Vom putea vorbi de un veritabil flanc estic, de la Marea Neagră, la Oceanul Îngheţat. Invazia rusă în Ucraina a deschis o cutie a Pandorei din care au ieşit rele pe care lideri precum domnii Erdoğan sau Orbán le pot ignora, dar nu le pot readuce sub capac.

opinii

De ce scriu?

Florin CÎNTIC

De ce scriu?

Cum, dintr-un scrupul arhivistic, mi-am numerotat textele trimise săptămânal Ziarului de Iaşi, am descoperit că acesta este cu numărul 500. Astfel încât aş face o scurtă pauză de respiraţie faţă de tematica obişnuită a rubricii mele.

Meditaţie despre europubelă

Radu PĂRPĂUȚĂ

Meditaţie despre europubelă

Despre un tomberon, zis şi europubelă, cum îi spune mai simandicos lăzii de gunoi, am putea spune că este pântecele răsturnat al unui cetăţean european. Asemănările sunt frapante. 

Spectacolele excelenţei muzicale la Iaşi (I)

Alex VASILIU

Spectacolele excelenţei muzicale la Iaşi (I)

Nu mai trebuie demonstrat că forţa de comunicare, convingere şi impresionare a imaginii plasează sunetul pe locul al doilea, mai ales acum, în epoca civilizaţiei ecranelor omniprezente. Apariţia televiziunii, cu multe decenii în urmă, a însemnat pentru unii ignorarea relevanţei radioului, însă timpul a demonstrat că „arma clasică”, aparent simplă, numită microfon, poate învinge deseori în lupta pentru captarea interesului public. Dacă este folosită inteligent, inspirat, cu grijă pentru cultivarea valorii, cu harul comunicării. Şi în cazul radioului, „reclama este sufletul comerţului”. 

pulspulspuls

Doamne Maica Domnului: iaca, citiţi şi vă cruciţi şi azi, dragi alegători, cu cine negociază politic dom Costel!

Doamne Maica Domnului: iaca, citiţi şi vă cruciţi şi azi, dragi alegători, cu cine negociază politic dom Costel!

Apăi, dragilor, om fi având noi nişte anişori adunaţi pe creştet, dar când vezi asemenea năzdrăvănii zău că îţi vine, ca-n tinereţe, să-ţi faci bocceluţa şi s-o tai unde-i vedea cu ochii: Canada, Anglitera, chiar şi Congo, zău aşa, numai Iaşi şi Românica nu.

Caricatura zilei

România - Belarus

Editia PDF

Bancul zilei

Doi prieteni se întâlnesc dupa multa vreme: - Ei, prietene, cum e viata de barbat însurat? - Excelenta! Am reu (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Credeti ca blocurile ridicate dupa anii 2000 in Iasi si in tara sunt sigure in cazul unui cutremur major?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.