Cristian-Gabriel Pascu, frizerul pus în fruntea „Jocurilor de Noroc”, a fost eliberat din funcție

miercuri, 03 aprilie 2024, 22:23
1 MIN
 Cristian-Gabriel Pascu, frizerul pus în fruntea „Jocurilor de Noroc”, a fost eliberat din funcție

Cristian-Gabriel Pascu a fost eliberat din funcţia de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, la Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc, printr-o decizie a prim-ministrului Marcel Ciolacu publicată miercuri în Monitorul Oficial.

Marţi, USR, prin vocea deputatei Diana Stoica, i-a cerut premierului să revoce numirea făcută la şefia Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc (ONJN) şi să permită adoptarea, de urgenţă, a legilor anti-păcănele.

Vezi si: Frizerul care-i rade pe toți

„Îi cerem de urgenţă domnului Marcel Ciolacu să revoce această numire şi să pună în fruntea acestei instituţii pe cineva care înţelege cu ce se mănâncă această industrie, o mână de fier care să vină să facă ordine, să controleze şi să sancţioneze aceşti operatori. Şi, de asemenea, să votăm de urgenţă legile anti-păcănele”, a afirmat Diana Stoica, la Parlament. Ea a criticat faptul că la şefia ONJN a fost numit un „hairstylist”, o persoană care nu are nicio pregătire în domeniu.

Cristian-Gabriel Pascu a fost numit în funcţia de vicepreşedinte, luni, de către premierul Ciolacu

Luni, premierul Marcel Ciolacu a decis numirea lui Cristian-Gabriel Pascu în funcţia de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, la Oficiul Naţional pentru Jocuri de noroc, potrivit unei decizii publicate în Monitorul Oficial. În acelaşi timp, Mihail-Silviu Pocora a fost eliberat din această funcţie.

SURSA: Agerpres

Etichete: frizer, frunte, jocuri, noroc, Oficiu

Publicitate și alte recomandări video

Îți recomandăm

Comentarii