Dacă aderarea se va amâna (așa cum prudent fac aluzii președintele Iohannis și ministrul de externe Aurescu), este știut  că asta se petrece din cauza opoziției Austriei.

Dacă Austria se răzgândește în următoarele 4 zile, atunci intrarea în Schengen se va face cu un preț foarte concret și foarte economic – preț care se va vedea în anii ce vor urma cum va fi el plătit de economia românească: iar România chiar are experiență suficientă cât să poată evalua prețul la care lucrează Austria.

Disputa privind aderarea României are trei componente: una politică, una pur economică și, mai nou, una geopolitică – e cazul acestui decembrie 2022. Ele pot fi intercalate pentru a construi tabloul plin de gri-uri din spatele acestei controverse. Să le luăm la rând.

În primul rând, aderarea României la Uniunea Europeană, în 2007 – cu decizia din anul 2004 – a fost însoțită de un ghinion:
Așa cum statele foste comuniste au intrat fiecare, la aderare, sub influența unei puteri economice occidentale, care le-au copleșit cu investiții, knou-how și asistență în integrarea în piața unică europeană, și România a intrat în siajul unui astfel de stat.

Iar ghinionul s-a numit Austria – țara sub influența căreia a intrat România.

Cu o forță politică slabă, cu o voce întotdeauna în bemol în ce privește deciziile politice din jurul meselor rotunde ale UE și cu o politică internă aliniată la interesele economiei rusești în UE, Austria și-a rezumat ”mentoratul” față de România la componenta economică. Aspectul e important azi, când se vorbește despre prezumtivul veto austriac pentru Schengenul românesc – pentru că pelteaua tot în această zonă se învârte:

Integral, pe cursdeguvernare.ro