Cristian Mandeal - „Minutul de calitate maximă în concert este rezultatul orelor multe de repetiţii” (III)
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

miercuri, 16.06.2021

Cristian Mandeal - „Minutul de calitate maximă în concert este rezultatul orelor multe de repetiţii” (III)

GALERIE
Alex Vasiliu
  • Alex Vasiliu
- +

Spre deosebire de mulţi muzicieni academici (solişti de concert, de operă, dirijori, muzicologi), Cristian Mandeal se bucură de atenţia mediei generaliste. Nu mă refer la cronicile sau interviurile realizate de jurnalişti cu studii de specialitate, semnatarii unei rubrici fixe la un cotidian, la o revistă, ci la produsele jurnalistice având ca autori tineri ce posedă o cultură umanistă, interesaţi şi de muzică. 

Trei motive explică interesul: în primul rând, valoarea performantă, de export, a dirijorului. Chiar dacă media de specialitate nu prea a insistat asupra concertelor, discurilor şi contractelor onorante cu orchestre prestigioase, toate din afara ţării, s-a mai aflat câte ceva. Altă calitate a lui Cristian Mandeal este curajul de a spune adevărul, chiar dacă supără. Nu cu ostentaţie, nu bucuros că a găsit ceva de criticat, însă dator să spună ce nu merge bine. Poate cea mai mare atracţie pentru jurnalişti este discursul său impecabil, atractiv, încărcat de idei fundamentale, cu ziceri memorabile. A-l asculta pe Cristian Mandeal este aidoma cursului în miniatură susţinut de un profesor cu vocaţie. E adevărat că dirijorul este şi pedagog al orchestrei cu care lucrează, dar nu toţi au darul cuvintelor pline de miez şi parfum, ce se pot aduna în buchetul zecilor de minute. Am deplina convingere că, oprit la o discuţie neprogramată, pe stradă, Cristian Mandeal îşi poate derula firul ideilor la fel de interesant şi de luare aminte, cum se întâmplă în cazul întâlnirilor pregătite. Am savurat plăcerea unei conversaţii improvizate după repetiţia de patru ore cu orchestra Filarmonicii din Iaşi, la ora prânzului şi a odihnei binemeritate, când, epuizându-mi întrebările ordonate în prealabil, am profitat de şuvoiul ideilor lăsate libere de maestrul Mandeal, cuvinte ce mi-au inspirat alte întrebări, şi acelea însoţite de răspunsuri consistente. Demersul jurnalistic impunând şi găsirea unor subtitluri ale interviurilor sau comentariilor este în bună măsură înlesnit de exprimarea sa inspirată, axiomatică. Pentru a ilustra calităţile evocate, am selectat câteva idei mai mult sau mai puţin prezente în discursul public despre muzică, dar neaparat de ţinut minte, de pus în fapte. Sunt fragmente din colocviul pe care l-am publicat în revista „Cronica Veche”, nr. 4, 2016, pag. 12.

Despre modelele sale ca dirijori: „În primul rând, Constantin Bugeanu. [...] A fost un eminent muzician, un eminent dascăl, un eminent muzicolog şi, nu în ultimul rând, un eminent dirijor. Apoi, aş vorbi despre al doilea mare model din tinereţea mea, pe nume Erich Bergel, care a fost, în opinia mea, după generaţia Georgescu-Silvestri, cea mai mare figură dirijorală din acea perioadă, care la începutul carierei mele m-a influenţat hotărâtor, aş spune, până într-atât încât se spunea că îl copiez. Poate că o şi făceam, fără de voie... Din admiraţie şi din convingerea că acea cale pe care o dechidea el este o cale corectă şi convingătoare dirijoral, este un model. Apoi, sigur, i-am avut modele mai târziu pe Karajan şi mai ales pe Celibidache, cu care am avut şi bucuria să pot studia, să fiu preluat în vizorul lui. El a fost, probabil, ultima mare influenţă pe care am suferit-o în toate relaţiile mele cu alţi dirijori.”

Amintindu-mi chipul concentrat, cu ochii închişi, asemenea efigiei lui Beethoven, care mă îndemna să presupun că Herbert von Karajan avea o „poză” în timp ce dirija (mă refer, desigur, la înregistrările video, intens difuzate într-o vreme în emisiunile tv), am fost interesat să aflu opinia lui Cristian Mandeal. Comentariul său îmi pare esenţial: „Tehnica lui Karajan era fabuloasă, de fapt. Gestul lui era, într-adevăr, plin de date muzicale para-tehnice. E adevărat, se concentra foarte mult asupra părţii hermeneutice a exteriorizării lui, şi-atunci arăta ca şi cum ar fi mimat dirijatul. Iar tehnica lui fabuloasă nu se lăsa ghicită de la prima vedere. Însă orchestra lui reacţiona atât de bine cu el încât nu exista nici un dubiu asupra intenţiilor lui dirijorale. Şi realiza absolut tot ce dorea aproape de la prima citire a partiturii cu orchestra. Din gest, fără explicaţii. [...] Repetiţiile lui decurgeau mai mult prin verbul a face, a realiza, şi mai puţin prin a explica, a povesti. Era acea astralitate, acea emanaţie de spirit pe care Karajan o avea în tot ceea ce făcea ca dirijor. Înţelegând şi faptul că partea dirijorală poate avea şi un aspect, hai să-l numim teatral, dar în sensul cel mai bun al cuvântului, în sensul a ceea ce se cheamă în teatru dramă. El dramatiza gesturile dirijorale pe specific muzical, şi asta dădea impresia că este întâi actor, şi în al doilea rând dirijor. Vorbesc despre tipul meu de dirijat, dar mi-a corespuns mai mult celălalt mod de a conduce orchestra, cel foarte concentrat în gest. Acel tip de gestualitate care conţine, din start, sunet, care conduce sunete mai puţin metric sau convenţie, ci plămădeşte, practic, materia sonoră. [...] Lucru care mi-a fost indus de Erich Bergel, care dirija în felul acesta, extrem de condensat, şi de Celibidache, care avea un adevărat sistem, o adevărată ştiinţă de a purta orchestra după voia lui. [...] Cu vârsta m-am străduit şi să mă restrâng în gestică, în sensul obţinerii unei eficienţe mai mari cu mijloace exterioare mai mici, încât să mă clasicizez în modul meu de a dirija, astfel ca fiecare gest să conţină sunet concentrat în vârful degetelor.”

Despre receptarea muzicii lui George Enescu în lume: […] „am avut mari succese cu muzica lui Enescu pe meridiane pe care nici măcar nu m-aş fi gândit că aş putea să am. În Anglia, bunăoară, sau în Elveţia. În Italia. Oedip-ul de la Cagliari, pe care l-am dirijat în opt spectacole la rând, a totalizat 11.000 de spectatori, iar aplauzele durau un sfert de oră după fiecare spectacol. Unde? În ţara teatrului liric. Enescu a fost perceput exact la mărimea pe care o are, într-un mod pentru noi, am zice, surprinzător. În special muzicologii din Anglia au devenit de-a dreptul fani ai lui Enescu...”

Alex Vasiliu este jurnalist, muzicolog şi profesor

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Joe Biden întâlneşte lumea

Lucian DÎRDALA

Joe Biden întâlneşte lumea

Lipseşte, deocamdată, o întâlnire la vârf cu liderul chinez, dar probabil că în viitor se va discuta despre un moment şi un cadru adecvat de desfăşurare. În orice caz, patru din cinci înseamnă destul de mult.

Filmuletul zilei

opinii

Metastazele democraţiei

Florin CÎNTIC

Metastazele democraţiei

Una dintre marile enigme ale corpului uman e mecanismul prin care celulele vii se dau peste cap şi în loc să genereze în continuare viaţă încep să se adune în tumori maligne care duc la distrugerea completă a organismului. Acest proces ciudat poartă numele de cancer.

Generaţii... generaţii...

Radu PĂRPĂUȚĂ

Generaţii... generaţii...

Fac parte din generaţia care simţea fiori când în liceu, din întâmplare, puneam mâna pe clanţă odată cu o colegă de clasă; o generaţie care era scoasă la tablă şi nu se simţea umilită - dimpotrivă, scria cu mândrie în faţa clasei; generaţia care nu mergea cu maşina la şcoală (nu că ar fi un defect mersul cu maşina la şcoală), ci îngrămădit în autobuzul de navetişti; o generaţie care scria jurnale în secret pe care le împărtăşea numai celor mai buni prieteni şi prietene, căci se cultivau prieteniile pe atunci, prietenii care aveau să ţină o viaţă, transformate în ceva aşa frumos şi greu de descris; o generaţie care se ruşina să stea pe scaun în autobuz când un adult era în picioare; o generaţie care învăţa singură, părinţii nu se pricepeau la chimie şi fizică, iar bani pentru meditaţii nu prea erau; o generaţie crescută cu frica de părinţi, care frică cu anii s-a transformat în respect şi iubire - la fel şi cu profesorii (nu că acum tinerii nu şi-ar iubi părinţii, poate şi profesorii).

Orchestratorul

Alex VASILIU

Orchestratorul

Astăzi mă voi referi doar la orchestrator pentru că el a fost, a rămas, în multe cazuri, al doilea autor al unei piese, ori lucrări muzicale mai ample. Uneori, chiar cel mai important. Dacă este să ne gândim mai întâi la genul muzicii aşa-zis uşoare, orchestratorul a făcut minuni. Sigur, depinde şi de cine ascultă. Dacă melodia solistului vocal este frumoasă, uşor de reţinut, lirică sau în tempo (ritm) mişcat, unii dau puţină atenţie comentariului orchestral, aproape că nici nu-l observă.

pulspulspuls

Iaca de ce a intrat dihonia între Mihăiţă şi cel mai bun amic de şpriţuri al acestuia!

Iaca de ce a intrat dihonia între Mihăiţă şi cel mai bun amic de şpriţuri al acestuia!

Iote că vrem să fugim unde om vedea cu ochii după alt subiecţel în afară de ăsta cu dosare penale pentru aleşii locali, dar numai nu reuşim, of, of, căci iar apare ceva nou, neştiut până acuma. 

Caricatura zilei

Bloc la cimitir

Editia PDF

Bancul zilei

De acum, la internarea în spital pacientii sunt obligati sa aiba: extinctor, trusa de prim ajutor si lanterna (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.