Cristian Mungiu – prozator

Cartea lui Cristian Mungiu Tania Ionaşcu, bunica mea. O biografie basarabeană (Humanitas, 2023) va fi o surpriză doar pentru cei care ignoră că multipremiatul cineast este şi un prozator cu „vechime” în branşă: a fost, în perioada cât a urmat Literele la Iaşi, un condei activ la revista Opinia studenţească, a scris ulterior – după ce s-a consacrat filmului – multe scenarii, parte din ele reunindu-le în volum sub un titlu, 7 povestiri, care trădează – din nou – vocaţia de prozator. Cartea apărută acum se prezintă drept transcrierea amintirilor pe care le deapănă bunica autorului, stimulată (discret) de nepot. Rezultatul e pasionant şi ne impresionează atât prin dramatismul unor destine, cât şi prin convulsiile epocii.

Familia bunicii, aşadar, este din Cahul, un orăşel din sudul Basarabiei. Aceşti oameni, alături de mulţi alţii, vor fi victimele schimbărilor istorice, ajungând ba sub stăpânire românească, ba sub stăpânire rusească. În ciuda nesiguranţei zilei de mâine, viaţa merge mai departe – oamenii se căsătoresc, fac copii, adună bunuri (covoare, plăpumi, aşternuturi etc.). Bunica Tania povesteşte că mama ei avusese nefericita idee ca înainte de revoluţia bolşevică să schimbe aurul pe care îl deţinea în ruble, hârtii ce nu au mai avut după aceea nici o valoare, dar pe care ea le ascundea, împreună cu alte economii, printre cearşafuri. Tot ea ţinea pe dulap o trusă de călătorie, deşi bineînţeles nu călătorea niciodată. Relativ înstărită, familia pierde tot când vin comuniştii la putere. Tania se căsătoreşte cu Petre, un tânăr ofiţer, iar lucrurile devin extrem de complicate după cedarea Basarabiei şi izbucnirea celui de al doilea război mondial. O parte din familie se refugiază în România, în trenuri murdare şi pline de tot felul de insecte. La Iaşi sunt repartizaţi să meargă, cu un vagon de marfă, la Calafat; drumul durează două zile şi o noapte, se fac două opriri, una la Focşani pentru baie, alta la Mărăşeşti pentru… vizitarea mausoleului. În 1942 se naşte Maria (Mioara), mama lui Cristian Mungiu. Pierd toate bunurile cu care plecaseră din Cahul şi pe care le strânsese cu atâta sârg mama Taniei, rămasă în Basarabia şi care – aşa cum familia va afla mai târziu – va ajunge în Siberia şi apoi în Kazahstan. Sfârşitul războiului îi obligă să o ia de la capăt. Tania şi Petre se instalaseră la Iaşi, cumpăraseră teren şi o casă la Miroslava, reuşiseră să înjghebe o nouă gospodărie. Când se întorc din refugiu, totul e distrus. Petre văzuse, la propriu, moartea cu ochii, la 23 august armata română întorsese armele, dar ruşii continuau să-i vâneze pe români şi să-i împuşte sau să-i facă prizonieri. Instalarea regimului comunist le retează soţilor Ionaşcu visul de a avea o viaţă normală. La Miroslava plătesc pentru teren nişte taxe uriaşe, încât renunţă la proprietate. Cumpără un teren şi o casă pe strada Sărărie, casa nu e într-o stare prea bună, dar, în timp, o vor repara. Terenul nu e mare, dar suficient pentru ca Petre să se dedice pasiunii sale, grădinăritul. Fusese dat afară din armată, făcuse facultatea de istorie, profesase o perioadă, trebuia să fie în „câmpul muncii” şi să-şi întreţină familia. Ultima secvenţă a cărţii este un „Post-scriptum” intitulat „O copilărie alături de bunici”. Naratorul e aici Cristian Mungiu însuşi, iar evocarea bunicilor şi a copilăriei este de o autenticitate cuceritoare.

Rezumând, am sărăcit această carte care adună o sumedenie de destine şi de întâmplări dramatice. Cristian Mungiu şi-a notat amintirile bunicii Tania la începutul anilor ’90 şi le-a dat acum o formă, ca să zic aşa, literară. Naraţiunea rămâne însă de o naturaleţe impecabilă. „O vreme – zice Mungiu într-un Cuvânt înainte – mi-am închipuit că am consemnat amintirile Bunicii ca să-i dau ei sentimentul că nu şi-a trăit viaţa degeaba, că interesează pe cineva, că ar putea interesa chiar şi pe unii care nu sunt din familie, că vieţile trăite nefericit, odată povestite, capătă, magic, un fel de sens. Că lucrurile capătă în general un altfel de rost dacă le povesteşti, oricât de lipsite de rost vor fi părut când le-ai trăit.” Impresionantă prin bogăţia faptelor de viaţă, cartea lui Cristian Mungiu este totodată, graţie acelei „magii” al cărei secret puţini îl deţin, literatură de cel mai bun nivel.

Alexandru Călinescu este profesor emerit la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, critic literar şi scriitor

Publicitate și alte recomandări video