Cristian Pistol, CNAIR: Construcția lotului 1 al autostrăzii Focșani – Bacău (A7) se aproape de finalizare
Construcția lotului 1 al autostrăzii Focșani – Bacău (A7), unul dintre cele mai importante segmente ale Autostrăzii Moldovei, se apropie de finalizare. Anunțul a fost făcut de Cristian Pistol, directorul CNAIR, care a prezentat cele mai recente date privind evoluția lucrărilor executate de antreprenorul român UMB.
Potrivit lui Pistol, mobilizarea pe cei 35,6 kilometri ai lotului Focșani – Domnești Târg rămâne una impresionantă: 1.600 de muncitori și 500 de utilaje lucrează zilnic în șantier, ceea ce a permis atingerea unui stadiu fizic de 95%.
Lucrările aflate în desfășurare
Constructorul își concentrează eforturile pe ultimele operațiuni necesare finalizării lotului:
-
lucrări la nodul rutier Tișița – montare stâlpi iluminat și instalații electrice,
-
intervenții la podurile peste Putna și Carecna – hidroizolații și branșamente,
-
așternere mixturi asfaltice, betonări șanțuri și rigole,
-
montare rosturi, predale și stâlpi de iluminat,
-
relocări rețele electrice,
-
marcaje rutiere și săpături pentru fundațiile stâlpilor din sensul giratoriu Pufești,
-
montare parapet metalic.
Termenul de finalizare: la un pas de livrare
„Dacă ritmul actual se menține și vremea nu pune probleme, lucrările pot fi finalizate până la sfârșitul acestui an”, a transmis Cristian Pistol. Lotul ar urma să fie astfel printre primele deschise circulației pe A7 în 2025.
Contract de peste 2,3 miliarde lei
Valoarea contractului este de 2,3 miliarde lei (fără TVA), iar finanțarea este asigurată prin PNRR, program prin care România își propune să finalizeze integral Autostrada Moldovei
Publicitate și alte recomandări video