anunturi
grandchef
Bolta rece
anunturi
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional
TVR Iasi Telejurnal
anunturi

Cristian Pomohaci, scos de pe afişul unui concert dintr-o comună gălăţeană

GALERIE
Cristian Pomohaci
  • Cristian Pomohaci
- +

Cristian Pomohaci a fost scos din programul unui spectacol care va avea loc duminică într-o comună gălăţeană, în urma protestului localnicilor. Decizia a fost luată în condiţiile în care prin sat circulau zvonuri conform cărora fostul preot urma să fie atacat cu ouă în timpul spectacolului.

Primăria din Tuluceşti organizează în fiecare an un concert de zilele comunei, dar la ediţia din acest an s-a lovit de o problemă neaşteptată. Numeroşi localnici s-au declarat nemulţumiţi de prezenţa pe lista artiştilor a lui Cristian Pomohaci, fostul preot fiind implicat într-un scandal sexual şi în anchete penale. Discuţiile aprinse au avut loc în special pe Internet, locuitorii comunei solicitându-i primarului să renunţe la cântăreţul controversat. Cu câteva zile înainte de concert, primarul comunei gălăţene a anunţat că Pomohaci a fost înlocuit de pe lista cu cântăreţi.

„Având în vedere reacţia din mediul online faţă de posibila prezenţă a cântăreţului Cristian Pomohaci pe scena de la ediţia din acest an a Festivalului Sărbătoare la Brateş, facem următoarele precizări: toţi artiştii/cântăreţii au fost contractaţi de firma de impresariat, care a făcut o oferta totală către Primărie. Ca administraţie locală, respectăm dorinţa locuitorilor din comună şi am luat decizia de a-l înlocui pe Cristian Pomohaci cu un alt artist, care va fi anunţat în cel mai scurt timp”, a informat primarul comunei Tuluceşti, Petrică Bratu.

Decizia a fost luată în condiţiile în care prin sat circulau zvonuri conform cărora Pomohaci urma să fie atacat cu ouă în timpul spectacolului. Pentru a evita scandalul, primarul a decis să-l înlocuiască pe cântăreţ, iar hotărârea a fost bine primită de locuitorii care nu l-au vrut pe Cristan Pomohaci pe scena de la zilele comunei Tuluceşti. „Felicitări domnului primar Petrica Bratu pentru că a luat în considerare părerea cetăţenilor comunei Tuluceşti să-l înlocuiască pe Pomohaci, având în vedere în ce scandal a fost pus. Nu este un exemplu bun pentru comuna noastră din punctul meu de vedere”, a spus un localnic.

Înlocuirea lui Pomohaci a stârnit numeroase reacţii, câţiva localnici nefiind de acord cu decizia primarului lor. „Cristian Pomohaci ar trebui privit din punctul de vedere al artistului ...dacă a făcut ceva rău, nu suntem noi cei care să-l judecăm ...judecata este a lui Dumnezeu...aruncaţi piatra dacă sunteţi fără de păcat”, a scris pe Facebook un localnic. Concertul de la Tuluceşti va avea loc duminică de la ora 17.00, la căminul cultural din localitate, pe lista cu cântăreţi aflându-se Laura Lavric, Alessia şi Vali Vijelie. Fostul preot Cristian Pomohaci a fost caterisit din Biserică la sfârşitul anului trecut, fiind acuzat că a racolat un minor în scopuri sexuale.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cum a apărut criza bancară din America şi cum ne-ar putea afecta

Alexandru LĂZESCU

Cum a apărut criza bancară din America şi cum ne-ar putea afecta

Deşi nu a fost generată de asumarea unor riscuri iresponsabile, ca în 2008, şi suntem asiguraţi că ce s-a întâmplat atunci nu se va repeta, criza generată de falimentul Silicon Valley Bank din California introduce turbulenţe majore într-un mediu fragil în plan economic şi geopolitic cu consecinţe greu de estimat.

opinii

De la Val Gheorghiu, la Gabriel Caloian

Nichita DANILOV

De la Val Gheorghiu, la Gabriel Caloian

Singurul lucru comun între el şi actualul locatar al fostului său atelier este înălţimea. Amândoi sunt înalţi. Caloian ceva mai înalt decât Val Gheorghiu. Caloian cultivă spontaneitatea şi în dialog, şi în modul de-a gândi pictura, spre deosebire de Val Gheorghiu care îşi calcula fiecare pas şi fiecare gest.

Ce se cere pe piaţa muncii: profesii, experienţă, competenţe?

Ciprian IFTIMOAEI

Ce se cere pe piaţa muncii: profesii, experienţă, competenţe?

Cu excepţia Medicinei, toţi ceilalţi absolvenţi pot lucra în domenii în care contează mai degrabă competenţele pe care le deţin, modul în care îşi valorifică aptitudinile. Un absolvent de studii superioare cu competenţe digitale medii şi cunoaşterea măcar a unei limbi de circulaţie internaţionale, având disponibilitatea de a învăţa la locul de muncă, nu rămâne în afara pieţei muncii.

Sper să mor în timpul vieţii mele

Michael ASTNER

Sper să mor în timpul vieţii mele

Ei bine, abia zile mai târziu după ce mi-a apărut şi mie în minte un gând privind trecerea timpului - vine o vreme/ când timpul trece/ şi cam atât - mi-am dat seama că la origine n-are cum să nu se afle replica standard a mamei: Et vergieht!

pulspulspuls

Ce legături nebănuite mai sunt între jupânul fugar Ciorăpel de la Neamţ şi lumea politică şi de business din târgul nostru

Ce legături nebănuite mai sunt între jupânul fugar Ciorăpel de la Neamţ şi lumea politică şi de business din târgul nostru

Numai ce am vorbit ieri la rubrica noastră despre conexiunile jupânului Ciorăpel de la Neamţ prin judeţul nostru că au şi apărut informaţii noi, stimaţi telespecatori. 

Caricatura zilei

Doborârea dronei

Editia PDF

Bancul zilei

Doi prieteni se întâlnesc dupa multa vreme: - Ei, prietene, cum e viata de barbat însurat? - Excelenta! Am reu (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Credeti ca blocurile ridicate dupa anii 2000 in Iasi si in tara sunt sigure in cazul unui cutremur major?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.