anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

sambata, 08.08.2020

Cristofor I. Simionescu (I)

GALERIE
Neculai Seghedin
  • Neculai Seghedin
- +

L-am văzut pentru prima oară pe academicianul Cristofor Simionescu la televizor, la o emisiune „Prim-Plan”, pe care o realiza Alexandru Stark. Era prin anii '70. Cadrul era neobişnuit, într-o sală maiestuoasă, cei doi fiind aşezaţi la parter, în stal, filmarea făcându-se de undeva de sus. Această imagine m-a urmărit multă vreme. Ceva ani mai târziu aveam să descifrez enigma: se filma în Aula Institutului Politehnic din Iaşi, de la balcon.

Ştiam că este un mare profesor, era foarte cunoscut, scria la revista „Cronica” unde avea o rubrică permanentă intitulată „Şcoala”, în anii '80. Odată - eram în preajma bacalaureatului - un profesor de la liceu ne spune: „... profesorul Cristofor Simionescu propune în revista «Cronica» reintroducerea bacalaureatului în învăţământul românesc...”. Am îngheţat! Bineînţeles că nu ne-a căzut tocmai bine o astfel de afirmaţie, oricât de buni elevi eram noi la o clasă de matematică-fizică. Însă, era o butadă care descria foarte exact o stare de fapt, bacalaureatul ajungând cam o formă fără fond, asta şi din cauza unor grele examene precedente, treapta I-a şi a II-a, care triau pe cei care ajungeau în clasa a XII-a, după care urma un extrem de dificil examen de admitere la facultate. Un bacalaureat exigent ar fi fost prea mult pentru oricine! Am căutat de curând articolul cu pricina, profesorul nu spusese chiar aşa, dar vorbea despre faptul că bacalaureatul nu mai răspunde „... unui minim de exigenţă şi nu reflectă consecvenţa pentru sporirea prestigiului şcolii”. De asemenea, mai spunea că cele două probe scrise „... nu sunt în măsură să cuprindă şi să pună în valoare cunoştinţele de cultură generală ale candidatului...”. Avea dreptate!

Apoi l-am văzut pe profesor pe holurile din Corpul A al Institutului Politehnic, atunci când eram student. Un om îngândurat, taciturn, extrem de serios, care domina pe cei din jur prin simpla apariţie. Mai tot timpul avea o ţigară în mână, pe care o ţinea cu o distincţie aristocratică. Se îndrepta către biroul său, de unde se auzeau canari. ştiam că aveam în faţă un reprezentant a ceea ce se numeşte „şcoala veche”. Mai era un reprezentant al acestei şcoli, un domn de mică statură, la vreo 80 de ani, foarte vioi, cu nişte ochi albaştri nefireşti, aşa cum de nefireşti şi nonconformişti erau şi pantalonii săi în carouri mari, alb-bleu, în care apărea mai mereu, în drum spre redacţia Buletinului Institutului Politehnic Iaşi. Era profesorul Dimitrie Mangeron.

Student fiind, am citit şi interviul din „Opinia studenţească”, luat profesorului Simionescu de către Radu Eugeniu Stan - „Universitatea reprezintă altarul unei naţiuni”. Ca toate interviurile luate de R.E.S., şi acesta a fost complet diferit de ceea ce citeam în presa vremii, devoalând o realitate pe care o bănuiam, dar pe care puţini aveau curajul şi abilitatea să o prezinte în spaţiul public.

Apoi, pe profesorul Simionescu nu l-am mai văzut niciodată. Dar i-am citit memoriile şi nenumărate procese-verbale de şedinţe, pe care le-a prezidat ca Rector al Institutului Politehnic din Iaşi.

Cristofor Simionescu era fiu de învăţători, cu un bunic preot, un alt bunic învăţător şi un unchi general de brigadă. A urmat Liceul „Ştefan cel Mare” din Suceava şi Liceul „Naţional” din Iaşi. Astfel, a intrat în contact atât cu şcoala bucovineană de sorginte austriacă, precum şi cu mediul liceal ieşean, puternic influenţat de cultura franceză. Trebuia să ajungă ofiţer de geniu, dar nu a trecut proba medicală, din cauza unor probleme de vedere (soarta a făcut să ajungă până la urmă, după cum vom vedea, şi sublocotenent de geniu). Astfel încât a devenit ceea ce-şi dorea, şi anume să fie student al Facultăţii de Chimie Industrială din Şcoala Politehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi, în anul 1939. A fost martorul naşterii Politehnicii ieşene şi al transferului acesteia, din raţiuni politice, la Cernăuţi, în 1942. În primăvara lui 1944 îşi susţine examenul de stat, după care se prezintă la Râmnicu-Vâlcea pentru a-şi finaliza studiile militare (pe timp de război, toţi studenţii urmau un program de pregătire militară), obţinând gradul de sublocotenent de geniu. Este repartizat la Focşani şi, apoi, la Iaşi, la Compania de căi ferate, unde va avea misiuni de deminare şi reinstalare a liniilor de căi ferate spre nordul Moldovei. Va locui singur în casa părintească, grav afectată după bombardamentele sovietice, cu pistolul sub pernă.

În 1945, şcoala se întoarce din refugiul de la Turnu-Severin şi de la Deveselu, iar Cristofor Simionescu îşi începe activitatea ca asistent universitar, statut pe care îl dobândise imediat după absolvire, atunci când fusese, de asemenea, admis la doctorat. Reia studiile doctorale, spre nemulţumirea unora „... că trece peste rând ...”, în domeniul uleiurilor vegetale indigene, sub îndrumarea profesorului Gheorghe Alexa. Îşi amenajează un laborator de cercetări în tehnologie chimică organică, undeva la subsolul corpului A al Politehnicii. Lucrează intens, alături de un laborant care „... în serile când lucram la doctorat până târziu, mă conducea grijuliu, prin întuneric, şi-mi povestea amorurile sale. Era mirat că optasem pentru o viaţă călugărească şi că «nu-mi fierbe sângele-n vine. Prea multă carte strică» - conchidea el”. Profesorul nu s-a călugărit însă, căsătorindu-se în anul 1947 cu Natalia Voiţenco, tot absolventă de chimie industrială.

Cristofor Simionescu îşi susţine teza în anul 1948 (de aici încolo, se vor întrerupe, vreme de 10 ani, doctoratele în România). Devine director de studii al Institutului Politehnic, poziţie similară, astăzi, cu cea de prorector responsabil cu activitatea didactică, calitate care îi permite ca, în anul 1949, să-l întâlnească, la Bucureşti, la Ministerul Învăţământului, pe profesorul timişorean Ilie Murgulescu. Din acel moment, viaţa lui Cristofor Simionescu se va schimba radical.

Peste şapte zile se împlinesc 100 de ani de la naşterea sa.

Prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin este cadru didactic şi prorector responsabil cu activitatea didactică la Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iaşi

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Un sezon de ducă-se pe pustii

Nicolae GRECU

Un sezon de ducă-se pe pustii

Bine că ne-a mers: bine că a câştigat CFR campionatul după un meci tranşat fără comentarii, bine că a promovat cine trebuie, bine că lobby-ul, uneori deşănţat, pentru salvarea lui Dinamo, a dus la soluţia solomonică destinată a linişti pe toată lumea. Şi bine că a scăpat şi Iaşul de coşmar.

Filmuletul zilei

opinii

Remanenţe protocroniste în înţelegerea unor momente importante din istoria creştinismului românesc (IV)*

Eugen MUNTEANU

Remanenţe protocroniste în înţelegerea unor momente importante din istoria creştinismului românesc (IV)*

Se argumentează în continuare necesitatea de a face distincţie între declararea de către Sfântul Sinod a Sfântului Andrei drept patron al României şi realitatea istorică a faptului că „cel dintâi chemat” dintre apostolii lui Iisus Hristos a predicat în Scythia (Dobrogea actuală), cu mai multe secole înainte ca poporul român să se fi format ca atare.

Greyhound - un film pe care-l aşteptam de la Tom Hanks (II)

pr. Constantin STURZU

Greyhound - un film pe care-l aşteptam de la Tom Hanks (II)

În această a doua parte a articolului vom sonda alte câteva elemente ale filmului ce au corespondent în viaţa duhovnicească. Convoiul de nave care pleacă din Statele Unite spre Marea Britanie trece prin trei zone. 

O călătorie ratată

Alexandru CĂLINESCU

O călătorie ratată

Frumoase sunt, în schimb, ilustraţiile, cărţi poştale aflate în colecţia autorului. Altfel, încercarea lui Radu Mârza de a ne fi ghid într-o călătorie care se anunţa promiţătoare este un eşec. Am dus-o până la capăt din obligaţie profesională: mărturisesc însă că am fost tentat să cobor la prima staţie.

pulspulspuls

Hopaa: cine-i musiu?

Hopaa: cine-i musiu?

Pe personagiul din prim plan, din ce am văzut, au avut grijă colegii noştri să vi-l prezinte: figurează în dosarul imobiliarilor de la DIICOT ca omul ce făcea legătura dintre imobiliari şi cei cu ştampila din premărie. 

Caricatura zilei

Degustare

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.