Criza ca sansa de curatire

Au inceput sa se sparga. Bubite, bube si buboaie. Una cite una, unul cite unul. Doar ca in zilele din urma aproape ca s-au incalecat. Nu stim cita „vina" are criza mondiala, cita schimbarea politica din noiembrie, dar in mod cert contextul dat a spart gheata. Gheata tacerii, a batistei de plumb intinsa de clanuri si caste din domenii cheie (ca justitia) sau vitale la propriu (precum sanatatea) pe tambalurile tarii.

Pe cind cetateni de rind sint plimbati prin spitale pina mor sau trimisi acasa ca sa moara, infractori deloc de rind (citeste: de pericol social) sint eliberati temporar printr-o exemplara conlucrare medic de penitenciar, procuror si judecator ca sa scape omeneste la spital de glaucomi sau furunculi, ca apoi sa fie pur si simplu uitati in libertate.

In vreme ce PSD-ul joaca ruleta ruseasca pentru postul de ministru de interne, la Ciorogarla dispar Kalasnikoave cu duiumul, iar la Brasov, la doi pasi de glaucomul basarabeano-oltean, doi oameni sint impuscati mortal intr-un jaf ce pare a constitui expresia trecerii mafiei din Romania la nivelul urmator, sa-i zicem bulgaresc.

In timp ce statul roman se judeca la Haga cu Ucraina pentru apele teritoriale din preajma Insulei Serpilor (miza mare: petrol si gaz), serpi alfa de (a)casa (din guvern, adica) refac niscaiva contract de explorare a zacamintelor de gaze si petrol din Marea Neagra transformindu-l in contract de exploatare, neuitind nici sa-i faca pe exploratorii straini (si nu prea) exploatatori ai resurselor Romaniei in cel mai rau sens al cuvintului, adica stapini cu contracte beton, dupa traditionala reteta postdecembrista conform careia adaptarea Romaniei la legile capitalismului se va face mereu in beneficiul capitalistului cu buzunarele (mai) goale, pentru ca el este acela care va fi negresit dispus de a-i da lui, demnitarului cu decizia, comisionul cel mai consistent. Reteta a functionat aproape fara cusur – si-ar mai fi functionat, probabil, de nu se dadea liber la criza mondiala: o clasica situatie de win-win. Altfel spus, cu totii ies cistigati – exceptind statul si cetatenii sai de rind, desigur.

Scirbit de coagularea a atitor evidente nefaste, poetul Mircea Dinescu, devenit dupa marea rasturnare a carutei comuniste din decembrie 1989, printre altele, pamfletar si formator de opinie omniprezent in arena publica, semneaza in fuga un editorial intitulat nici mai mult, nici mai putin decit „Fuga de realitate" (subtitlu: „Sau intoarcerea poetului la uneltele sale"), hotarind sa-si bage „bisturiul in teaca" si sa nu participe „saptamana asta, la hacuirea colectiva a unei realitati nevindecabile", oferindu-ne drept premiu de consolare o „Elegie" plasata in „vremea Razboiului Rece", cind „in trenul de navetisti Hollywood – Salva-Viseu/ te-as fi pandit cu aparatul de detectat comunisti in geanta/ eu membru de partid si tu simpatizanta", iar „cand ti-ai fi scos sticluta de whisky din portjartier/ ti-as fi cerut pe loc cotizatia/ ti-as fi vorbit despre deviationismul din santier/ pana mi-ai fi soptit dulce: kakaia deviatia?(…)"

Evident ca dinesciana fuga de realitate n-a ramas necomentata, un anume Cicero declarind numaidecit: „mi-au cazut ochelarii de pe nas si incep sa te recunosc. astept, insa, mea culpa, nu inainte de a explica, printre versuri, cum poti vinde pasarea de pe gard stiind ca ea se intoarce in cuibul in care a crescut de puiut dar ca ea se va oua in alt cuib pana la adanci batraneti (…)", ca acelasi cicero sa revina chiar cu o poezie-raspuns la elegia cetateanului de la Cetate: „deviationismului raspuns// ieri/ de parca n-ai fi patimit/ azi/ ai tras la jug, i-ai sprijinit/ fara sa-ti ceara cotizatia,/ i-ai aparat necontenit,/ la-ncheietura lor ai uns,/ din cand in cand i-ai preamarit/ nevoilor tu le-ai raspuns,/ aceasta-i deviatia.// cred ca sti ce va urma,/ iti mai spun desi nu-i cazul,/ mai intai de viata s-a curma,/ te vor vinde precum gazul."

Acum, unii, mai pesimisti din fire, spun ca-i prea tirziu. Ca toate aceste clanuri de familii si castele profesionale s-au intrepatruns si functioneaza dupa stravechile vorbe din popor: corb la corb nu scoate ochii, iar o mina spala pe alta. Ele dau „osatura" unei societati, s-au organizat in structuri care au luat statul ostatec, iar cetatenii neinclusi in vreun clan sau vreo casta cu greutate nu reprezinta decit carne pentru tunurile si toanele lor.

In ce ma priveste, nu stiu ce sa zic altceva decit: daca nu acum, pe timp de criza, atunci cind? Caci daca statul roman ca stat de drept si democratic vrea sa aiba speranta insanatosirii, bubitele, bubele si buboaiele care-i paraziteaza trupul trebuie sparte si stoarse. Vast program, stiu. Stiu de asemenea ca nu va fi posibil nici cind o curatire completa. Macar buboaiele daca s-ar elimina, caci daca pestele de la cap se-mpute, la cap trebui inceput cu spartul, nu?

P.S. Ha, si in timp ce ma gindeam ce titlu sa dau articolului de fata, numai bine ca il aud pe Adrian Nastase solicitind Parlamentului sa dea liber la dosarele sale pentru a ajunge in justitie, exprimindu-si apoi arogant de frumoasa speranta ca „din acest moment statul roman condus de Basescu si Boc va putea in sfirsit sa functioneze, bugetul sa raspunda nevoilor oamenilor, justitia sa apere cetatenii, penitenciarele sa nu mai lase criminali pe drumuri, pensionarii sa aiba pensii mai bune, profesorii sa aiba salarii mai mari, de asemenea si medicii si functionarii publici", ca sa incheie apoteotic „si nu in ultimul rind nationala Romaniei sa se califice in Africa de Sud, iar turismul ecumenic sa triumfe in Romania"!

Pai, sa nu-ti vina sa exclami entuziast: „Traiasca criza mondiala si mintea de pe urma a romanului Nastase!"?

Publicitate și alte recomandări video