Criză de gelozie terminată după gratii pentru 6 ani. Totul a pornit de la o invitație la cafea
Un ieșean va ajunge în spatele gratiilor după ce, într-o criză de gelozie, și-a bătut nevasta cu o furcă. Femeia a rămas leșinată în casă, iar bărbatul și-a văzut de-ale lui. Din întâmplare, victima a fost găsită înainte de a fi prea târziu și a supraviețuit, fiind adusă la Iași cu elicopterul SMURD.
Costică Aștefanei se căsătorise cu soția sa în 2006, la momentul respectiv având deja împreună un băiat de 16 ani. După doi ani, a urmat un altul. Soții obișnuiau să bea, pe fondul alcoolului certurile și agresiunile reciproce fiind frecvente. În cele din urmă, Tribunalul dispusese, în 2017, plasarea celui de-al doilea copil în plasament familial la primul. După plecarea și a celui de-al doilea copil, viața celor doi soți continuase ca mai înainte. Ulterior, martorii aveau să spună că majoritatea scandalurilor dintre cei doi plecau de la gelozie, sentiment justificat, după gura lumii. Un martor, vechi consilier local în comună, avea să spună că o văzuse pe femeie „mai mereu sub influența băuturilor alcoolice, mereu însoțită de alți bărbați, iar oamenii din sat spun că umblă cu mai mulți”. „În sat, lumea vorbește că, în perioada cât Costică este plecat la muncă la stână, vine vecinul acasă”, a spus un altul. Nu o dată, bărbatul fusese cel care pierduse conflictele fizice cu care se încheiau scandalurile conjugale. Fusese văzut o dată cu o mână ruptă, altă dată, cu capul spart.
Ambulanța ajunsă la fața locului a solicitat elicopterului SMURD
Ziua de 22 august a anului trecut a început pentru Aștefanei ca multe altele, cu un pahar mic de țuică și două pahare de vin. Plecase apoi să muncească la câmp, la un văr al său. Pe la prânz, un sătean care își lucra pământul peste drum de casa familiei Aștefanei a mers la poarta acestora să ceară cu împrumut o furcă. Femeia l-a invitat în curte și l-a servit cu o cafea. La un moment dat, Aștefanei a revenit de la câmp, având în mână o furcă. L-a luat imediat la rost pe sătean, bănuind că era vreunul dintre „cavalerii” soției sale. Nu a așteptat explicații și a ridicat furca, pentru a-l lovi. Săteanul a reușit să pareze lovitura, după care a fugit spre poartă, urmărit de soțul ultragiat.
După ce săteanul a fugit, Aștefanei a revenit spre soția sa. Aceasta începuse deja să-l facă în toate felurile. Aștefanei nu a stat să asculte, lovindu-și soția în cap cu furca. Simțind că îi curge sânge, femeia s-a retras în casă, pentru a se obloji. A ajuns până în a doua cameră a locuinței, unde a căzut pe podea, pierzându-și cunoștința. Soțul nu s-a obosit să vadă ce se întâmplă cu femeia. Aceasta a fost găsită abia după câteva ore, când un băiat din sat a venit cu treburi și a găsit-o pe femeie într-o baltă de sânge în casă. A făcut cu telefonul o înregistrare video de 5 secunde pe care i-a trimis-o fiului mai mare al femeii, cerându-i să vină imediat.
Când tânărul a ajuns la mama sa, aceasta își revenise întrucâtva și a cerut o cană cu apă. A fost oblojită provizoriu, iar fiul său a chemat salvarea. Ambulanța ajunsă la fața locului a solicitat la rându-i ajutorul elicopterului SMURD, victima find în șoc hemoragic. A ajuns la timp la Spitalul „Sf. Spiridon”. În sine, rănile provocate de furcă nu-i puneau viața în pericol, dar hemoragia i-ar fi putut fi fatală.
A afirmat că își prinsese soția în casă, așezată pe pat lângă alt bărbat
În faza de urmărire penală, Aștefanei și-a recunoscut fapta, dar a nuanțat-o. A afirmat că își prinsese soția în casă, așezată pe pat lângă alt bărbat. Între ei, pe podea, se afla o sticlă de băutură aproape goală. Bănuind că este înșelat, își pălmuise soția, iar ea încercase să-l lovească în picior cu un cuțit luat de pe masă. Ieșise din casă, a luat o furcă, s-a întors și și-a lovit soția. Ulterior, plecase în sat. La întoarcere, nu-și mai găsise soția acasă. O declarație asemănătoare a fost dată de bărbat și în fața judecătorilor. Magistrații Tribunalului au respins-o însă, întrucât nu se corela cu probele existente la dosar. Singurul cuțit din locuința familiei fusese găsit pe masa din curte. Urmele de sânge găsite în casă nu corespundeau nici ele, ca formă și direcție, unei agresiuni desfășurate în locuință.
În timpul procesului, apărătorul lui Aștefanei a cerut schimbarea încadrării juridice a faptei, din tentativă la omor în violență în familie, invocând faptul că femeia avusese nevoie doar de 9-10 zile de îngrijiri medicale pentru a-și reveni. Solicitarea a fost însă respinsă de judecători, întrucât decesul femeii în urma șocului hemoragic fusese evitat doar prin transportarea ei la spital cu elicopterul. Costică Aștefanei a fost condamnat la 6 ani de închisoare. Hotărârea Tribunalului nu este definitivă, ea putând fi contestată în apel.
Publicitate și alte recomandări video