Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

CRIZĂ mare de sânge la Iaşi! Operații amânate, rugăminți fierbinți pe Facebook

GALERIE
donare-sange
  • donare-sange
- +

„Vă rog din suflet, dacă este cineva cu grupa B III negativ sau 01 negativ şi poate să doneze sânge, l-ar putea salva pe tatăl meu!", face cineva un apel disperat pe un grup de Facebook. Totodată, un bărbat ars este amânat de două zile de la operaţia care îl poate salva. Situaţia este de o gravitate maximă.

Bolnavii din spitale au nevoie de sânge. Familiile pacienţilor, alături de medici şi reprezentanţi ai Centrului de Transfuzie Sanguină, fac un apel comun către ieşeni: „Avem nevoie de sânge pentru bolnavii din spitale“.

În ultima săptămână, la CTS au donat zilnic în jur de 50 de donatori, mult sub necesarul zilnic de sânge din spitalele ieşene. Ieri, de exemplu, din 62 de oameni care s-au prezentat la centrul de transfuzie, au donat propriu-zis 46. Nevoia urgentă de sânge este resimţită de bolnavii cu grupe de sânge cu Rh negativ.

Operaţia pacientului Gheorghe Foceag, bărbatul în vârstă de 71 de ani din Botoşani internat în clinica de chirurgie plastică de la Spitalul „Sfântul Spiridon“ cu arsuri pe aproape jumătate de corp, a fost temporizată două zile pentru că medicii nu au avut pe stoc sânge grupa 01, Rh negativ. Cu toate că familia pacientului a donat în Botoşani înainte de intervenţie, având în vedere că, legal, donarea nu se face nominal, bărbatul a fost operat abia după ce stocurile Spitalului „Sfântul Spiridon“ au fost refăcute.

„Facem un apel pe această cale către ieşenii care pot dona sânge şi le recomandăm să meargă la Centrul de Transfuzii să facă un gest care poate salva vieţile bolnavilor din spitale“, a arătat profesorul Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD.

Tot de ieri, o ieşeancă al cărei tată este internat la Institutul Regional de Oncologie caută donatori pe Facebook.

„Vă rog din suflet, dacă este cineva cu grupa BIII negativ sau 01 negativ şi poate să doneze sânge, l-ar putea salva pe tatăl meu. Este o grupă foarte rară şi din păcate depinde de transfuzia de sânge după chimioterapie. Fiecare copil îşi doreşte părinţii aproape. Eu îl vreau pe tatăl meu în viaţă şi aproape de noi. Vă rog pe cei care vor avea putere să doneze să menţioneze la centrul de transfuzii că este pentru Ioniţă Paul, IRO, Hematologie. Doar cu fişa de donor pe care o voi depune la IRO Hematologie, va putea beneficia de transfuzie“, a precizat Cristina Mironescu în grupul „Eşti din Iaşi dacă...“.

„Donează foarte puţini“

Potrivit conducerii CTS, stocurile pe grupele de sânge cu Rh negativ sunt mereu limitate.

„Pe aceste grupe cu Rh negativ sunt mari probleme. Este o nenorocire. Donează foarte puţini oameni şi tot ceea ce se donează se prelucrează imediat şi se transmite acolo unde este nevoie. Sigur că dorinţa noastră este să răspundem tuturor solicitărilor, dar trebuie subliniat că depindem de donatori. Fără donatori nu putem face nimic. Dacă în august, când au fost şi concediile, au avut donatori, începând cu septembrie, numă­rul acestora a scăzut“, a menţionat dr. Lavinia Scrip­caru, directorul CTS.

Pentru a dona sânge, vă puteţi prezenta la Centrul Regional de Trans­fuzie Sanguină Iaşi, situat pe strada Nicolae Bălcescu nr. 21, câţiva metri mai sus de Spitalul „Sfântul Spridon“. Programul de lucru cu publicul este de luni până vineri, între orele 7.00-11.00.

Pentru a deveni donator de sânge, trebuie să aveţi vârsta cuprinsă între 18-60 ani, greutate peste 60 de kilograme, puls regulat, 60 -100 bătăi/minut, tensiune arterială sistolică între 100 şi 180 mmHg, să nu fi suferit în ultimele şase luni intervenţii chirurgicale, să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice în cantităţi însemnate cu cel puţin 48 de ore înaintea donării şi să nu vă aflaţi sub tratament pentru hipertensiune, boli de inimă, boli renale, boli psihice, boli hepatice sau boli endocrine. Donatorii nu trebuie să aibă sau să fi avut hepatită, TBC, sifilis, malarie, epilepsie sau alte boli neurologice, boli psihice, bruceloză, ulcer, diabet zaharat, psoriazis, vitiligo, miopie forte sau cancer.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri