Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Cronice vinovăţii „tacite”

GALERIE
nicolae cretu
  • nicolae cretu
- +

Ne sar tuturor în ochi tot felul de neobrăzări expuse „cu aplomb” în media, mai mai că, ai zice, ele le apar ca normale nu numai ticăloşilor care le aruncă sfidător către noi toţi, dar şi celor care le pun astfel în circulaţie publică. 

Rezultat al acestei asocieri, mutual avantajoasă, mediatizarea complice cu ticăloşia unor asemenea „staruri” de foarte „mic ecran” îi răsfaţă pe dezinvolţii, vai, tupeişti profitori, cu o nicicum meritată platformă de popularitate (artificial creată), „vedetele” cu o pricina, deloc întămplător, tot ele sunt pe locuri eligibile şi în ierarhia electoralelor liste de partid, artizanii calpei notorietăţi: vor avea protectori şi răsplătitori „aleşi”, cel mai păgubit şi de fapt profund dispreţuit fiind tocmai acel electorat uşor de prostit, de îmbrobodit şi de dus „cu zăhărelul” vorbelor goale ale tandemului lor. Iluzia penalizării, la urne, „data viitoare”? Nu se tem de aşa ceva, nu, nici mincinoşii sfruntaţi şi demagogi (cu neistovita lor „grijă” pentru caragialescul „bobor”), batjocoritori „inventivi” ai democraţiei, nici codoşii lor mediatici, atât de „demni” de un atare bordel al politichiei româneşti aşa cum arată ea, cu extrem de puţine excepţii, de-a lungul atâtor decenii de „libertate” a manipulării, în ochii şi în auzul nostru, al tuturor acelora, dintre noi, vinovaţi de pasivitate şi resemnare, cum ştim, profitabile „triplei (lor) alianţe”: politichieni, mediaşti linguşitori şi manipulatori, afacerişti-lipitori nărăvite la comenzi/contracte, cu dedicaţie, neapărat „de la stat”, adică de la bugetul supt nu de oricine, ci doar de cine trebuie, pentru că, mda, „merită”.

Cum spuneam, nu e ceva nou, dar asta nu sună deloc liniştitor. Grav, cel mai grav lucru tocmai acesta este, că mult prea mulţi dintre oamenii acestei ţări, din păcate, s-au obişnuit cu o astfel de situaţie, ciclic reiterată, în ritmuri de calendar electoral. Acum, cu pandemia, o vreme păruse că s-ar mai fi muiat vehemenţele belicoase, de faţadă: între ei, „băieţii dăştepţi” şi „fetele” aşişderea sunt în stare de un foarte paşnic „ecumenism” politic, dacă dincolo de etichetele şi „programele” de partid, îi aseamănă şi de fapt îi reuneşte acelaşi foarte coborât calibru „moral”, aceeaşi transpartinică teapă, atât de simpla explicaţie şi a „traseismului”/ nomadismului fripturist al multora. Doctrine, programe politice?! Să fim serioşi: cheagul, privilegiile, pensile speciale ş.a.m.d. Acolo le sunt şi „motivaţia, şi… „crezul”. Relaxarea în trepte successive aduce cu ea şi semne de revenire la „normalitatea” adevăratelor apucături, oricum de nevindecat, ale şmecherilor din politichie şi din media, în complicitatea „colaborării” lor mutual „fructuoase”.

De pildă, PSD: „Noi am fi mărit pensile cu 40%”. Tare nevinovat enunţ, nu-i aşa? Altfel spus: vedeţi ce-aţi pierdut, voi, dragii noştri pensionari, dacă nu mai suntem noi, PSD-ul la guvernare? Realitatea este că, după căderea dictaturii Dragnea et comp., acestui partid compromis de lingăii camarilei „sudiste”, chiar i-a cuvenit ieşirea de la cârmă (guvern), sperându-se în uzura PNL până la alegeri, sub presiunea „dărniciei” (în promisiuni) pesediste, dar cu scadenţa notei de plată pasată PNL-ului, başca pandemia (încasări scăzute, cheltuieli crescute) şi seceta. Măgăria este enormă, pentru că acel „Noi am fi mărit…” e perfect echivalent cu: la locale, la parlamentare, mai ales, votaţi-ne pe noi, PSD-ul, numai noi avem soluţia magică în aşa fel încât să vă ţinem tot în măriri şi scutiri. Ei da, e tot „strategia” tandemului Dragnea-Vâlcov, şi cu Ciolacu: promite-le orice şi, cu parlamentul dat pe mâna noastră, pe urmă nu ne mai poate ţine nimeni piept. Propaganda şi retorica şpăgii electorale sunt semnul clar al dispreţului faţă de propriii votanţi,  ademeniţi „democratic” să cedeze setei de putere (fără nici urmă de scrupule) a unui partid care, ca PSD, le practică mereu.

Dar nici ce este pe celălalt versant nu trebuie primit cu indulgenţă, ca să nu spun „angelizat”. S-a produs mult zgomot mediatic pe tema „ieşirii” naţionaliste, chipurile, a lui Iohannis. Indignări băţoase, nu numai la UDMR. Comparaţii cu „tribunul” Vadim?! Dimpotrivă, trădare naţională a fost trecerea… tacită prin Camera Deputaţilor. Şi tăcerea aceea n-a fost numai a PSD şi a acoliţilor lor, a fost şi a celorlalţi,  indiferent din ce partid, a tuturor struţilor cu capetele în nisipul omogenizant, suspect „omogenizant”, al trecerii „tacite” prin CD. Din păcate, eufemismul modului „tacit” al laşităţilor şi vinovăţiilor ne priveşte, în definitiv, şi pe noi toţi. CCR, cu decizia ei de neconstituţionalitate a desfiinţării pensiilor speciale? Când „marii” constituţionalişti de acolo, în frunte cu Dorneanu, aşi ai slujului greţos faţă de PSD, îşi apără propriile privilegii, ca şi pe ale Serviciilor, ce-ar fi meritat ei, pentru asta, de la noi toţi? Ce altceva decât protestul nostru, în stradă, indignat, neiertător, deloc „tacit”, sincera huiduire?

Nicolae Creţu este profesor doctor în cadrul Facultăţii de Litere, Universitatea „Alexandru  Ioan Cuza” din Iaşi, critic şi istoric literar

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri