De Business

Punem punctul pe știi

CSM Politehnica Iaşi a învârtit anul trecut 18,5 milioane de lei

marți, 05 iunie 2018, 01:50
4 MIN
 CSM Politehnica Iaşi a învârtit anul trecut 18,5 milioane de lei

Cluburile de fotbal care au participat la ediţia cu numărul o sută a Ligii I (2017-2018) au obţinut, cumulat, venituri de 404,7 milioane de lei în 2017.

Asociaţia Club Sportiv Municipal Politehnica Iaşi a raportat pentru anul 2017 venituri totale în cuantum de 18,5 milioane de lei, cu aproape 2,5 milioane lei peste prevederile anuale. La 31 decembrie 2017, clubul din Copou a obţinut un excedent/profit de 938.014 lei, potrivit datelor din bilanţ, iar circa 2,9 milioane de lei reprezintă datoriile ce trebuie plătite într-o perioadă de până la un an.

Cluburile de fotbal care au participat la ediţia cu numărul o sută a Ligii I (2017-2018) au obţinut, cumulat, venituri de 404,7 milioane de lei în 2017, potrivit informaţiilor financiare publicate de Ministerul Finanţelor Publice (MFP), consultate de jurnaliştii „Ziarului de Iaşi”.

Cifre în scădere pentru FCSB SA

Vicecampioana acestei ediţii a Ligii I, Fotbal Club FCSB SA, este prima în topul veniturilor obţinute pe parcursul anului 2017. Societatea, înregistrată în localitatea Mogoşoaia (judeţul Ilfov), a raportat în bilanţul aferent activităţii de anul trecut o cifră de afaceri de 85,7 milioane de lei, venituri totale în cuantum de 88,4 milioane lei şi un profit net de 2,3 milioane de lei. În urmă cu doi ani, veniturile totale ale Fotbal Club FCSB SA se ridicau la peste 113 milioane lei, iar profitul net era de aproape 26,8 milioane de lei, de 11 ori mai mare faţă de cel raportat în bilanţul pe 2017. Clubul controlat de latifundiarul George Becali, fost europarlamentar şi preşedinte al Partidului Noua Generaţie, avea, la finele anului 2017, datorii de aproape 2,5 milioane de lei. Activele imobilizate ale societăţii erau cotate la o valoare de peste 45 milioane de lei la 31 decembrie 2017.

Regele este pe profit

În 2017, an în care a obţinut şi primul titlu de campioană naţională, Fotbal Club Viitorul SA a obţinut venituri totale de 54,4 milioane de lei. Pe baza veniturilor totale, Fotbal Club Viitorul SA se poziţionează pe locul doi în clasamentul întocmit de „Ziarul de Iaşi”. Clubul înfiinţat în judeţul Constanţa de fostul mare fotbalist român Gheorghe Hagi a raportat pentru anul trecut un profit net de 14,1 milioane de lei. „Regele” a investit în jur de 15 milioane de euro în academia sa de fotbal în circa zece ani, potrivit informaţiilor publicate de presa sportivă din Bucureşti, iar averea lui Hagi este estimată de Top 300 Capital între 22 si 24 de milioane de euro, bani câştigaţi din fotbal şi din afacerile sale în domeniul hotelier. Dinamo Bucureşti ocupă poziţia a treia în topul veniturilor în 2017, an în care echipa de fotbal, condusă de pe margine de antrenorul Cosmin Contra (actualul selecţioner al primei reprezentative), a ocupat în campionat ultima poziţie a podiumului. Clubul situat pe Şoseaua Ştefan cel Mare din Capitală, campioana „play-out”-ului în 2018, a raportat în bilanţul depus la MFP venituri totale în cuantum de 50,5 milioane de lei şi un profit net în valoare de 7,5 milioane de lei.

Clujul vine din urmă

Fotbal Club CFR 1907 Cluj SA, echipa care a obţinut titlul de campioană naţională de fotbal la capătul sezonului abia încheiat, este a patra în topul veniturilor, realizând în 2017 încasări totale de 46,2 milioane de lei. Ieşit din insolvenţă în luna mai 2017, clubul antrenat în această ediţie a Ligii I de fostul internaţional Dan Petrescu a raportat pentru anul trecut pierderi de 1,1 milioane de lei. În 2016, formaţia din Gruia a înregistrat venituri totale de 15,8 milioane de lei, pierderi de 10,2 milioane de lei, iar datoriile societăţii depăşeau valoarea de 52 milioane de lei. Promovată în prima divizie de fotbal a ţării în anul 2004, echipa patronată în trecut de omul de afaceri Árpád Pászkány deţine în palmares patru titluri de campioană naţională (2008, 2010, 2012 şi 2018), patru Cupe ale României (2008, 2009, 2010 şi 2016), fiind şi de două ori câştigătoare a trofeului „Supercupa României”, în anii 2009 şi 2010.

Iaşul este pe locul VII pe ţară

Medaliata cu bronz a Ligii I în sezonul competiţional 2017-2018, Clubul Sportiv U Craiova SA este pe locul cinci în clasamentul realizat pe baza veniturilor obţinute în 2017. Anul trecut, formaţia din Bănie a obţinut o cifră de afaceri de aproape 20 milioane de lei şi venituri totale de 42,1 milioane de lei. Comparativ cu 2016, afacerile înregistrate în 2017 de Clubul Sportiv U Craiova SA s-au dublat, iar veniturile totale cu crescut de patru ori. La 31 decembrie 2017, profitul net al societăţii era în valoare de trei milioane de lei, după ce, în 2016, pierderile declarate către MFP depăşeau „pragul” de 14 milioane de lei. Cu venituri totale de 29,9 milioane de lei la 31 decembrie 2017, Asociaţia Fotbal Club Astra din Giurgiu îşi adjudecă locul şase în top, clubul patronat de omul de afaceri Ioan Niculae (campioană a Ligii I în sezonul 2015-2016) devansând Asociaţia Club Sportiv Municipal Politehnica Iaşi (18,5 milioane de lei), Clubul Sportiv Concordia Chiajna (18,5 milioane de lei), Asociaţia Fotbal Club Botoşani (14,3 milioane de lei) şi Clubul Sportiv Gaz Metan Mediaş (13,3 milioane de lei). Ultimele patru poziţii ale clasamentului veniturilor pe parcursul anului 2017 sunt ocupate, în ordine, de ACS Poli Timişoara (11,8 milioane de lei), Asociaţia Club Sportiv Sepsi OSK din Sfântu Gheorghe (11,7 milioane de lei), Asociaţia Sport Club Juventus Bucureşti (5,4 milioane de lei), respectiv Fotbal Club Voluntari SA (968.944 lei). 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii