Cu cât mai rău, cu atât mai bine. WATWCT
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Cu cât mai rău, cu atât mai bine. WATWCT

GALERIE
dana tabrea
  • dana tabrea
- +

Nu îmi mai permit în actualul context pandemic să vă îndemn să fiţi buni. Pentru că mă uit în jur şi observ că oamenii buni au cam dispărut. Sau – dacă au dispărut – nu au fost niciodată acolo. Însă nu voi înceta să vă călăuzesc privirea spre frumos, iar astfel poate măcar cineva se va descoperi vreodată pe sine, într-o relaţie reală cu celălalt.

În acest sens, What we are today will change tomorrow (WATWCT) ar putea părea o utopie. Prin frumos, prin artă, două dansatoare se descoperă pe sine, îşi revelează propria corporalitate, respectiv propria feminitate, ajungând, prin improvizaţie, dar şi prin improvizaţie dirijată, la un nivel înalt de empatie, la exprimarea unei relaţii interumane autentice, la final de performance.

Raportul dintre Beatrice Volbea şi Alexandra Vieru e de tipul unei oglindiri răsturnate, cu pendulări permanente între talent şi efort, maturitatea şi candoare, impulsivitate şi autocontrol, fără ca vreuna dintre cele două să deţină vreo calitate în absenţa partenerei scenice. De aici, rezultă o coregrafie fizicalistă, o abordare a dansului prin intermediul teatrului fizic, iniţial confruntarea celor două personalităţi/corpuri (trupuri) fiind una destul de violentă, cu sublimări pe parcurs, dar mai ales în final. Mi-e greu să cred în ideea de improvizaţie totală susţinută de producători, dat fiind faptul că performance-ul are o structură, putând fi identificate câteva momente, uşor detectabile şi bine delimitate. Cu toate că, uneori, se lasă iluzia spaţiului gol, invadat de lumină şi sunet, în aşteptarea protagonistelor, creându-se o anumită atmosferă. Numai că şi acesta e tot un moment în performance. Probabil, într-un format predeterminat se insinuează conţinutul de fiecare dată inovator, reţin doar conceptul – imposibilitatea repetării unei reprezentaţii ca fiind unul cel puţin interesant, deşi nu l-am probat (am vizionat doar înregistrarea premierei de la Teatrul Stejar, cu prilejul proiecţiei organizate în aer liber, în spaţiul Substance, curtea interioară de la Art ^ Design). Am reţinut raportul de forţe de la început, jocurile puterii, lupta trupurilor înlănţuite ori dezlănţuite, iar în desprinderea trupurilor, în spaţiul dintre cele două corpuri, survine conştiinţa prin cuvânt.

Din nou, mi-e greu să cred cele susţinute de producători că replicile sunt inventate în cadrul performance-ului deoarece, concrete ori lirice, sunt excelent poziţionate. Conceptul respinge, desigur, o conştiinţa coregrafică diriguitoare şi susţine ideea de parteneriat între coregraf şi performeri, coregraful conferind spaţiul mintal, ideatic în care un conţinut original, dar mai ales propriu să poată fi creat de performeri, în termeni de mişcare scenică, paşi de dans, tipologie coregrafică şi miză scenică (dansul care semnifică, dansul prin care se comunică idei, emoţii şi prin care cele două protagoniste comunică, dansul ca spectacol). O coregrafie în care şi prin care performerii se (re)găsesc pe sine, absorbind din energia celuilalt, devenind mai mult, mai puţin decât ei înşişi, decât celălalt, egali cu sine. De altfel, la un moment dat, dansatoarele îşi dau una alteia indicaţii de regie coregrafică, de mişcare care le execută succesiv (slow, fast, medium slow/fast, super slow/fast). Aici se simte spontaneitatea, cum încearcă să se pună una pe cealaltă în dificultate, reuşind de fiecare dată să iasă cu brio din impasul improvizaţiei coregrafice. În realitate, cele două partenere scenice se susţin reciproc foarte mult una pe cealaltă, având energii complementare. Ele se completează sub mai multe aspecte, coregrafa Andreea Novac mărturisind că le-a ales tocmai pentru diferenţele dintre ele, pentru a-şi putea împlini conceptul.

Două energii opuse, cel puţin diferite, care se resping, se atrag, iar în cele din urmă se armonizează şi empatizează – semnifică prin dans Beatrice Volbea şi Alexandra Vieru. Despre muzică se susţine că e la fel de ad-hoc, urmând sau anticipând dansul, în orice caz susţinând mereu dansatoarele în demersul lor de căutare de sine prin confruntări urmate de (re)întâlniri lirice. Mai spun producătorii că e despre cum fizicul determină psihicul şi viceversa. Într-adevăr, dacă despre asta e vorba, în permanenţă corpurile nasc sensuri şi semnificaţii. Iar sensurile la care se ajunge prin dans se repercutează asupra corpurilor, fie că avem de a face cu efecte de bumerang (reveniri), fie că avem de a face cu mişcări noi ivite din senzaţii, idei şi emoţii noi, fie că se schimbă obiectul de lucru (modificările se exercită asupra spectatorului). Cele două se privesc, foarte de aproape, în imposibilitatea unei vederi autentice lupta e acerbă, atunci când se desprind intervin deopotrivă conştiinţa, replica şi nostalgia corporalităţii, se produc reîntâlniri şi regăsiri. Iar în final, cele două dansatoare se privesc pentru prima dată cu adevărat şi vorbesc despre sine şi una despre cealaltă, intuitiv, empatic, cu foarte multă simpatie. Din întâlnirea trupurilor contorsionate se iveşte o relaţie interumană autentică, lucru care e posibil, cel mai probabil, şi în sens invers. Armonia sufletelor frumoase se răsfrânge asupra corporalităţii.

(What we are today will change tomorrow, cu: Beatrice Veronica Volbea, şi Alexandra Vieru, compoziţie şi producţie audio: Eduard Draude de la Avangarda, proiect dezvoltat de coregrafa Andreea Novac, aparţinând programului de rezidenţe Placebo, iniţiat de Teatru FIX, vizionare găzduită de Art ^ Design, Iaşi, 27 septembrie 2020)

Dana Ţabrea este profesor, doctor în filosofie şi critic de teatru (membru AICT)

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Zboară, Puiule, zboară! Şi cu ce ne ajută că a zburat?

Cosmin PAȘCA

Zboară, Puiule, zboară! Şi cu ce ne ajută că a zburat?

Într-o ţară în care trenurile care transportă butuci la export stârnesc mai multe lacrimi pe Facebook decât imaginile cu pacienţii de la terapie intensivă, un astfel de subiect ar fi trebuit să scandalizeze opinia publică şi să producă un cutremur în structurile de putere din Palatul Victoria şi „conacul” din Modrogan.

Filmuletul zilei

opinii

Canonizare

Codrin Liviu CUȚITARU

Canonizare

„Dispariţia mea fizică devenise o urgenţă istorică... Iată că pigmeii mă venerează în sfârşit! Îmi pun numele pe plăcuţe, îmi sculptează chipul, îmi ridică osanale. S-a făcut dreptate. Acesta a fost dintotdeauna raportul real dintre mine şi ei! Ei, muritorii prosternaţi în admiraţie pentru adevăratul maestru, eu, olimpianul - nu bietul Hermes, ci Zeus, cum ar trebui de fapt să mă cheme, dacă ai mei ar fi fost un pic mai inspiraţi!”

Omul care îşi confunda soţia cu o pălărie* - Capcana Facebook

Bogdan ILIESCU

Omul care îşi confunda soţia cu o pălărie* - Capcana Facebook

„Reality is merely an illusion, albeit a very persistent one./ Realitatea este doar o iluzie, deşi una foarte persistentă” - Albert Einstein

Mircea Eliade & Vasile Conta. Coda (I)

Florin CÎNTIC

Mircea Eliade & Vasile Conta. Coda (I)

Ultima decadă a lunii aprilie marchează pentru mine două comemorări speciale ale unor figuri intelectuale româneşti de care s-a întâmplat să mă ocup şi care s-au săvârşit din viaţă una după alta, chiar dacă la un secol distanţă: Vasile Conta (21 aprilie 1882) şi Mircea Eliade (22 aprilie 1986).

pulspulspuls

Iar dumnezăieşte Cîţu la adresa Iaşului. De data asta chiar are şi de ce

Iar dumnezăieşte Cîţu la adresa Iaşului. De data asta chiar are şi de ce

Filmuleţul cu ameninţarea auditului la adresa şefilor de la Romsilva din judeţe puşi de PSD ca să-şi dea demisia şi să lase locul celor de la PNL, difuzat alaltăieri de băieţii de la Recorder, cică a picat cum mai prost nu numai pentru Gelu Puiu, băiatul de mingi al lui Flutur bucovineanul încă de pe vremea când era şef de ocol la Cârlibaba, cel care dădea telefoanele, sau pentru Alexe de la Iaşi, şeful lui, ci mai ales cică pentru PNL şi Cîţu. 

Caricatura zilei

Urare

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.