Aşadar, cum arată arsenalul armatei române? Este el ceea ce vedem la paradele militare organizate de Ziua Naţională sau nu doar atât? Cum ar înfrunta Iaşul un inamic care se apropie de oraş?

Războiul modern arată cu totul diferit faţă de ultima conflagraţie mondială, ne atrage atenţia unul dintre militarii aflaţi în serviciu activ din anii '90 şi care a participat la mai multe misiuni ale trupelor române pe teatrele de luptă. Nu mai există front, ci acţiuni punctuale sau de anvergură, ambuscade şi lupte de gherilă.

În materie de blindate, armata se bazează pe tancul TR-85, care, modernizat ca să fie compatibil cu standardele NATO, a primit numele Bizonul. Dar la Iaşi nu mai există niciunul de câţiva ani, după ce ultimele au fost mutate la Bacău. Transportoarele blindate sunt cele vechi, vopsite în verde închis, pe care le vedem la defilările tehnicii de luptă. Nici divizion de artilerie nu mai există la Iaşi.

Interlocutorul nostru ne povesteşte însă că dotarea a fost cu totul alta în misiunile din Irak şi Afganistan. Echipamentul individual începea cu puştile austriece Steyr de două calibre, 5,56 și 9 mm. În România, trupele speciale ale armatei au fost primele dotate cu acest tip de armament. Cele de calibrul 9 mm, pentru lupte urbane, au ţeava scurtă, reculul e inexistent, iar zgomotul unei împuşcături are intensitate scăzută.

Un contract semnat în 2019 cu constructorul italian Beretta urma să doteze militarii activi cu puşti de asalt ARX 160, respectiv cadrele MAI cu pistoale în locul bătrânelor Carpaţi.

Între 50 şi 70 de mii de militari sunt activi astăzi în România, ne spune "veteranul", invitându-ne să comparăm ce înseamnă cele două procente din PIB alocate Apărării, adică 8 miliarde de dolari, faţă de necesarul de cheltuieli pentru o armată modernă bine înzestrată.

În cazul unei mobilizări, baza rămâne AKM-ul sau celebrul Kalaşnikov. Cine ştie să-l folosească? Stagiul militar obligatoriu a fost suspendat în 2007 pe timp de pace. Suspendat, ne repetă cel cu care am stat de vorbă ieri mai bine de două ore.

În loc de Javelin

Cât costă celebrul de-acum sistem de rachete antitanc Javelin, spaima blindatelor ruseşti care au invadat Ucraina? Nu mai puţin de 175 de mii de dolari lovitura. Un tanc este însă mult mai scump. Sistemul este refolosibil, iar o rachetă valorează atât de mult pentru că pentru că își urmărește ținta pe care a fixat-o trăgătorul fără să mai fie nevoie de ghidaj manual. E nevoie de doi oameni ca sălanseze încărcătura, ne explică interlocutorul nostru: unul ţine lansatorul, iar celălalt duce rachetele, pentru că fiecare cântăreşte 8,5 kg.

România nu deţine Javelin. Avem în schimb sistemele franţuzeşti Milan, echivalentul vestic al "Fagotului" sovietic, complexul antitanc semiautomat din anii '60. "Era bun şi destul de precis", ne spune cel cu care am stat de vorbăşi care a tras cu toate armele menţionate. Doar că, adaugă el, nu mai avem rachete pentru "Fagot". Trebuia să fi cumpărat de la ruşi câteva zeci de mii înainte să intrăm în NATO, pentru că nu erau foarte scumpe: 35 de milioane de ROL, respectiv 1200 de dolari bucata.

În dotarea armatei române sunt în schimb sisteme israeliene Spike şi suedeze NLAW, mai ieftine, dintre care cele din urmă sunt ultrauşoare şi de unică folosinţă: lansatorul nu mai poate fi reutilizat după lansarea rachetei.

Cu o grupă de opt oameni, dintre care trei sunt echipaţi antiblindate, iar trei cu arme antipersonal, se poate crea o ambuscadă, aşa cum s-a văzut în unele înregistrări video din Ucraina, ne explică unul dintre "Lupii Negri". Cu două asemenea grupe, dintr-o ambuscadă este practic imposibil de scăpat, cu condiţia unei sincronizări perfecte prin sisteme de comunicaţii.

Rachete şi resurse umane

Totuşi, care este scăparea în faţa unui baraj de artilerie, cum este cel prin care ruşii pun la pământ clădiri militare şi civile?

Singurul răspuns pe care l-am obţinut este că şi armata română are în dotare lansatoare de rachete. În arsenalul armatei există lansatoare GRAD montate pe şenilate, care însă sunt foarte imprecise. Dacă bate vântul, deja traiectoria e deviată, ne spune interlocutorul nostru, şi riscul de a lovi altceva este mare. De altfel, viteza vântului este luată în calcul şi la tragerile clasice de artilerie.

Încă se mai găsesc în ţară circa 50 de sisteme LAROM, lansatoare de proiectile reactive, întrecute însă de departe de lansatoarele americane de rachete HIMARS (sistem lansator multiplu de rachete cu bătaie mare), mai puţine la număr, dar mult mai precise: 30 de sisteme în România. Acestea din urmă, achiziţionate anul trecut, sunt instalate la Focşani şi Constanţa.

Mai există însă o armă: resursa umană. Şi omul nostru a menţionat că, în Afganistan, românii şi polonezii au fost cei pe care americanii s-au bazat cel mai mult. Polonezii au fost mai prezenţi în Irak, românii, în Afganistan. Alte contingente din state est-europene au trimis doar instructori (Ungaria) sau au făcut pază la obiective ale altor forțe dislocate acolo (Bulgaria).