Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Cu ce averi se ”bat” cei cinci candidaţi la Primăria Răducăneni

GALERIE
primarie raducaceni
  • primarie raducaceni
- +

Primăria comunei Răducăneni este disputată de actualul primar, fostul primar, actualul viceprimar şi doi consilieri locali. Toţi cei cinci candidaţi la primăria comunei au îndeplinit sau îndeplinesc funcţii în administraţia locală. 

Actualul primar, Mihai Irimia, deţine doar 700 mp de teren intravilan, 2,1 ha de teren agricol şi 2 ha de pădure, obţinute prin moştenire. Acesta nu a declarat nici măcar deţinerea unei locuinţe, ci doar datorii de 26.700 lei, scadente în acest an. Veniturile familiei Irimia s-au ridicat anul trecut la 37.200 lei, reprezentând salariile primarului şi soţiei sale.

Viceprimarul comunei, Viorel Ilie, la rândul său candidat la primărie, este deţinătorul unui hectar de teren şi al unei case de 40 mp moştenite în Răducăneni, al unei garsoniere de 20 mp din Iaşi, precum şi al unui autoturism Renault Clio din 2005. Veniturile cumulate ale sale şi soţiei, inspector în cadrul Direcţiei Judeţene a Finanţelor, s-au ridicat anul trecut la 103.800 lei, Ilie fiind şi pensionar MAI.

Fostul primar al comunei, Neculai Botezatu, s-a înscris şi el în cursa pentru cea mai importantă funcţie din Răducăneni, din partea PMP. Acesta a completat declaraţia de avere cu 1,52 ha de teren intravilan în satul Roşu şi 1,55 ha de teren agricol în Răducăneni, la care se adaugă o casă de 221 mp în Ră­ducăneni şi o alta, de 45 mp, moştenită în satul Roşu. Botezatu este proprietarul şi al unui autotu­rism Hyundai Atos fabricat în 1999. Veniturile soţilor Botezatu s-au ridicat în 2015 la 49.000 lei.

Cel mai înstărit candidat din Ră­ducăneni este consilierul local Ion Radu, reprezentantul ALDE. Aces­ta deţine 10 terenuri, dintre care cinci terenuri intravilane în Ră­ducăneni, în suprafaţă totală de 4.500 mp. Terenurile agricole deţinute de Radu au o suprafaţă totală de 4,12 ha. Candidatul a declarat şi posesia a şase case, obţinute în perioada 1990-2000, ca şi a trei spaţii comerciale, în su­prafaţă totală de 528 mp, dar a unui singur automobil, o autoutilitară Mercedes din 1999. Ion Radu are datorii de 53.000 de euro şi 177.000 lei. Singurele venituri ale candidatului au provenit din închirierea de imobile, 34.400 lei şi vânzarea de produse agricole, 15.000 lei.

Un al doilea consilier local înscris în cursă este Emil Encuţ. Acesta deţine trei suprafeţe de teren agricol, cu o arie totală de 1,69 ha, o casă, un magazin şi 200 mp spaţii de birouri. Declaraţia de avere a lui Encuţ este completată de două autoutilitare şi trei autotu­risme, fabricate în intervalul 1983-2010 şi de venituri de 27.000 lei.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

Liste electorale

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri