Cu 19 tramvaie moderne şi câteva clădiri restaurate, vezi Palatul Braunstein. Mai toate realizările vizibile ale autorităţilor locale în 2021, modeste de altfel, au ceva în comun. Au fost finanţate din fonduri europene, s-o spunem pe şleau, din taxele şi impozitele neamţului şi francezului, în condiţiile în care România rămâne un beneficiar net al banilor gestionaţi de Bruxelles. Şi asta în timp ce un curent suveranist, anti-european, a prins tot mai mult contur în jurul AUR, inclusiv pe malurile Bahluiului.

Cu un primar care şi-a îmbogăţit zestrea de dosare penale şi un şef de CJ care se străduie să-l prindă din urmă. Ruşinos, dar şi mai ruşinoasă este lipsa de reacţie fermă din partea ieşenilor la aceste pete pe obrazul oraşului/judeţului. Toleranţa la problemele de integritate ale conducătorilor indică o comunitate locală blazată, manipulată, indiferentă, dezbinată sau, mai grav, care se ştie cu musca pe căciulă, fiind din acelaşi aluat cu liderii ei.

Cu un mediu academic la fel de absent în dezbaterile publice naţionale şi internaţionale. Cu sintagma „cercetătorii ieşeni” evitată din nou de jurnaliştii români şi străini, din motive nu foarte clare. Fie n-au cercetat nimic în 2021, fie sunt victimele unui sistem opac, ce nu le permite să facă dovada muncii lor în mainstream media. Altfel, Tudorel Toader şi-a consolidat puterea la cârma celei mai prestigioase universităţi din Moldova, ba chiar, printr-o serie de interviuri cu jurnalişti cuminţi, şi-a rescris mandatul de la ministerul Justiţiei. Anul viitor vom afla că rectorul a condus din stradă protestele din februarie 2017, pentru ca apoi să fie gazat de jandarmi pe 10 august.

Cu o accelerare a investiţiilor imobiliare în zona metropolitană, o confirmare că Iaşul îşi păstrează magnetismul regional şi un anumit grad de dezvoltare economică. Asta ar fi partea plină a paharului. Partea goală: problemele generate în trafic pentru care Primăria s-a jucat cu soluţiile până le-au uitat în sertar, respectiv, semnele de întrebare care planează asupra unor investitori imobiliari.

Cu stadionul şi sala sporturilor, promise de un deceniu de Chirica, rămase la stadiu de proiect (realizat de o firmă de apartament). Şi vor rămâne încă un deceniu pe hârtie până când autorităţile locale vor învăţa să nu mai stea cu mâna întinsă la Bucureşti, să organizeze licitaţii internaţionale pentru proiectele mari, să bage serios mâna în visteria oraşului şi să se apuce de treabă. Apoi, niciun guvern, indiferent la coloratura politică, nu va refuza să aloce zeci de milioane de euro Iaşului ca să-şi finalizeze investiţiile demarate din bani proprii. Mură-n gură ca în anii ‚90 - 2000, cum încă visează unii prin târg, nu se mai poate.

Cu o echipă de fotbal susţinută din bani publici care s-a întors în eşalonul 2 valoric, acolo unde îşi duc veacul toate echipele sportive din Iaşi care beneficiază de „viziunea managerială” a administraţiei locale.

Cu o opoziţie (USR) mai şubredă decât la începutul anului, marcată de trădări şi conflicte intestine, semn al improvizaţiei în politica de cadre. Cu cele două partide la guvernare - PNL şi PSD - aflate într-un evident vid de putere la nivel local, de aici şi irelevanţa lor la centru.

Impulsionat în special de mediul privat, care s-a dezmorţit uşor în 2021, Iaşul a continuat în ultimele 12 luni politica paşilor mărunţi. S-a dezvoltat din inerţie, în ritmul unui oraş oarecare din provincie, mult sub potenţialul celei mai mari aglomerări urbane de la graniţa estică a UE. Lipsesc încă proiectele majore şi un anumit coagulant social care să imprime Iaşului o viteză de dezvoltare pe măsura unei metropole europene.