Cu Centenarul pe pectorali
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Cu Centenarul pe pectorali

Când inteligenţa managerilor bubuie, sportul românesc duduie

GALERIE
gin
  • gin
- +

“Avem 100 de ani de la Marea Unire şi cred că trebuie să ne mândrim cu acest lucru, să arătăm şi străinilor că suntem români, că ne mândrim cu Centenarul, să punem Centenarul pe TRICOURILE  noastre, pe afişele noastre, pe tot ce înseamnă”. Este faimoasa declaraţie care a viralizat internetul a secretarului general al MTS, Cosmin Butuza.

Ştim foarte bine cum a arătat în realitate declaraţia lui Butuza şi motivul real pentru care a creat o asemenea vâlvă în spaţiul virtual. Dacă am făcut corecţia de bun simţ, dacă am scris “TRICOURILE” în loc de savurosul “TRICOAIELE” este pentru a pune în evidenţă rizibilitatea acestei idei, indiferent de gafa lingvistică, voită sau nu, a subalternului indirect al doamnei Dăncilă, Cosmin Butuza. Adicătelea, asta este problema care ne  ascute grija în sportul românesc, să punem centenarul pe “tricoaie” şi pe “şoarte”. În rest, sportul românesc “duduie”, vorba unui personaj prezent, trecut şi viitor din politichia românească.

Dar ce se întâmplă în sportul românesc şi ce legătură are cu politichia românească? “Vrem salarii ca voi”, “Vreţi performanţă, plătiţi performanţă”, “Sport şi tineret, totul e defect”. Nu a fost nevoie de plăcuţe de înmatriculare lipsite de cifre (“y compris” indecente), ori de ciume, holere sau cancere de culori sângerii. Aceste slogane au apărut la un miting al angajaţilor din direcţiile de tineret şi sport, chiar la sediul ministerului mumă-ciumă. Conform preşedintelui BNS, Dumitru Costin, salariaţii din domeniu sunt plătiţi cu 1.300 lei net pe lună, deşi doamna ministru Ioana Bran spune că s-au mărit retribuţiile şi promite, în cel mai pur stil dăncilesc că se vor mări şi mai al dracului! S-ar putea spune că sportul nu se face în birourile D(M)TS, ci în săli şi pe terenuri, însă este cu totul altceva dacă aceşti sportivi de elită se pregătesc în linişte ori trebuie “să-şi gătească singuri mâncarea, să-şi facă curat în camere” (citat tot din D.C.). Cei care trebuie să aibă grijă de sportivi au nevoie şi ei de grija altora mai suspuşi, dar aceia n-au nicio grijă.

Sportul românesc “duduie”, vorba antologică a lui Călin Popescu Tăriceanu. Ce dovadă mai mare de “duduială” putem avea decât furnizarea celei mai bune jucătoare din lume în cel de-al doilea cel mai popular sport. Bineînţeles sportul este tenisul, iar numele jucătoarei este pe buzele tuturor. E adevărat, între FRT, MTS, PSD, ALDE  etc şi Simona Halep de unde atâta legătură? Ei bine, în ţara Simonei Halep, Federaţia de tenis are finanţarea sistată de către satrapia Ioanei Bran. Din cauza unor motive hârţogăreşti: o contestaţie la alegeri, emisă de un club sibian, condus de un prieten al preşedintelui Iohannis: o contestaţie respinsă şi în justiţie, alegerile de la FRT fiind validate de Tribunalul Municipiului Bucureşti. Dar vorba humuleşteanului “Vodă da, dar Hâncu, ba!”. Simona Halep nu suferă  din cauza mofturilor lui Hâncu-Bran şi a acoliţilor aferenţi, dar turneul BRD Bucharest Open de tenis feminin a fost la câţiva paşi de a urma soarta celui masculin.  Tot din motive birocratice-judecătoreşti. Asta se întâmplă în ministerul condus de o doamnă pusă pe motive politico-sentimentale, fără nicio tangenţă sau cotangenţă cu sportul. Cu singurul merit de a fi prietenă cu “Mummy”, adicătelea cu gagica lui “Daddy”. Şi, cum peştele capătă arome de la cap şi nu de la coadă, toate structurile clientelare sunt după chipul şi asemănarea lor, cei din linia I.

Ultima noutate: dacă acum doi ani ne minunam şi ne revoltam că gimnastele României nu s-au calificat la Olimpiadă, ieri, fetele noastre, părăsite de cei doi Bellu şi de toate competenţele în materie, nu au intrat în primele 12 pe echipe, la Campionatele Europene. O contraperformanţă care îngroapă în anonimat înfrângerea tricolorilor fotbalişti la Euro 2016 în faţa Albaniei. Pentru că ştiam de mult, nu mai avem altetism, box, lupte şi altele, dar ne salva mereu gimnastica. Nu ne mai salvează. Nadia Comăneci tace, fiindcă n-are ce spune. Nici noi, altceva decât constatarea că sportul românesc duduie, când prostia managerilor bubuie. Dar sunt şanse de revenire: ne inscripţionăm “centenarul” pe “tricoaie” şi totul va fi normal.

 

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Grilă de lectură pentru conflictul din Orientul Mijlociu

Alexandru LĂZESCU

Grilă de lectură pentru conflictul din Orientul Mijlociu

Încercând să revină la formulele tradiţionale de abordare în chestiunea conflictului israeliano-palestinian, formule care au eşuat de fiecare dată în trecut, şi la negocierile cu Iranul, administraţia Biden nu a făcut decât să destabilizeze şi mai mult situaţia din regiune facilitând probabil ascensiunea grupării teroriste Hamas.

Filmuletul zilei

opinii

Eu, El, Supremul

Nichita DANILOV

Eu, El, Supremul

În ciuda dansului diplomatic mai mult sau mai puţin impus din afară, fiecare parte stă la cotitură şi aşteaptă ca partea adversă să facă un pas greşit şi să clacheze.

Plugarul şi moartea

Dana ȚABREA

Plugarul şi moartea

Nu e foarte evident ce se petrece în Plugarul şi moartea deoarece, dincolo de revolta protagonistului faţă de fenomenul morţii - o revoltă deopotrivă disperată şi sfidătoare - sau de justificările aduse de personajul Moartea, nu avem o poveste aşa cum poate ne-am fi aşteptat. Cu toate acestea, datorită proiecţiilor şi a filmărilor, unele realizate de sus, a modului în care se jonglează cu decorul din scenă şi cu cel proiectat, deşi oarecum static, luând forma unei meditaţii de scenă, spectacolul are un ritm al său, chiar dacă unul mai mult interior, la care contribuie culorile, formele, hiperbolele artistice (imagini supradimensionate) şi sunetele.

Cale bătută de la ţară la oraş

Michael ASTNER

Cale bătută de la ţară la oraş

Gata. Bagajele-s făcute.

pulspulspuls

Senatoarea de la Iaşi a dat iar iama-n pălării

PULS

Senatoarea de la Iaşi a dat iar iama-n pălării

Nu ştim alţii cum sunt, dar noi, numai când vedem o nouă pălărie a madamei senator PNL de Iaşi Scântei, parcă ne tresaltă inima de ce procopseală pe capul nostru s-a ales încât să avem şansa unei aşa reprezentări în Parlament. Nu, nu vă gândiţi că e la Iaşi madama, căci auzim că pe-aici n-a mai dat de la alegeri încoace, ci undeva pe la Arad, de ziua Regelui, ştiţi voi pasiunea veche.

Caricatura zilei

WC spațial

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.