Ursul de la Dobrovăț: nu a fost văzut, dar face furori în zonă
Imagini cu urme lasate de un animal de talie mare în Padurea Bârnova-Dobrovat au st&acir (...)
citeste totsambata, 28.05.2022
Sătui de atâtea scandaluri, ba politice, ba economice, ba sociale, vă propun să ne aducem aminte că la 15 ianuarie, în urmă cu 164 de ani, vedea lumina zilei la Ipoteştii Botoşaniului cel ce avea să devină peste ani poetul nostru naţional. Şi cred că despre Eminescu se poate vorbi tot timpul la prezent şi de ce nu, la viitor, pentru că citind şi recitind operele sale constaţi cât de actuale sunt, bineînţeles la o altă scară a evoluţiei societăţii.
Aşadar, în fiecare an, ziua de 15 ianuarie ne face pe noi moldovenii să ne simţim mai români. În restul celor 364 de zile ale anului suntem lăsaţi în voia sorţii să ne vedem de treabă dacă tot nu găsim locuri de muncă. Cu sufletul la Eminescu, dar cu gândul la bancnota a cărei imagine o reprezintă, autorităţile naţionale ne vor compătimi, ca de atâtea veacuri încoace, pentru traiul oropsit pe care suntem nevoiţi să-l suportăm în mirifica Moldovă. Cu toate acestea trebuie să recunoaştem că ne simţim mândri – poate mai mult ca oricând – că ne-am născut pe aceste meleaguri binecuvîntate de Dumnezeu.
Din nefericire, în această perioadă, Eminescu a intrat şi el în vârtejul crizei mondiale. Chipul lui de pe bancnota de 500 de lei priveşte trist cum adesea euro se înalţă şi străluceşte mai tare ca Luceafărul. Parcă îi este şi ruşine cum în ziua de leafă se vede nevoit să se împartă tuturor pentru a nu nemulţumi pe nimeni. Dar suntem mândri! Suntem mîndri că trei din cele şapte bancnotele emise de Monetăria Statului sunt ilustrate cu chipurile unor oameni de seamă ai naţiunii născuţi pe aceste meleaguri. Eminescu, Enescu, Iorga sunt nume de care fiecare locuitor al acestei ţări a auzit. Unii se întâlnesc mai rar cu imaginea lor, dar când totuşi li se face dor de ei schimbă ... 100 de euro.
Va trece, desigur şi ziua de 15 ianuarie 2014. Şi din nou Moldova noastră dragă se va retrage în tradiţionalul ei con de umbră. Drumurile vor fi la fel de impracticabile, economia la fel de pipernicită, perspectivele de dezvoltare la fel de îndepărtate. Din totdeauna aceasta a fost soarta celei mai darnice regiuni, în valori spirituale naţionale şi internaţionale. De la Bucureşti, oamenii de stat n-au curajul să se uite pe hartă până la noi pentru că le cade căciula pe spate. Ei îi cinstesc pe Eminescu, pe Enescu, pe Iorga în felul lor, eventual când îşi palpează salariile la casierie sau când îşi verifică cardul. Nouă nu ne rămîne decât să ne fălim că ne-am născut pe aceleaşi meleaguri cu ei, rămânând să suportăm în continuare deprecierea provocată de interminabila criză.
Dar dacă ne gândim bine, Moldova a fost mereu în criză şi poate de aceea a dat atâtea genii în fruntea cărora se află Luceafarul, despre care Octavian Goga spunea: “O graniţă se păzeşte cu un corp de armată sau cu statuia unui poet legat de minţile tuturor.”
Cu gândul la Eminescu, acum la ceas comemorativ, orice român ar trebui să-i “troienască” memoria cu nesfârşite aduceri aminte despre operă, valoare, demnitate şi românism poetului ce a cântat atât de dulce în limba românească şi a iubit cu ardoare sângele din care s-a întrupat pe meleagurile carpato-danubiano-pontice.
Ing.dr.ec Traian Dobre
Cuvinte cheie: + Traian Dobre, Eminescu
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
VIDEO: Momente inedite la absolvirea liceului: coronițe, baloane, vals
O româncă arbitru îi "zăpăcește" pe francezi cu frumusețea ei
Vremea proastă întârzie defilarea de la Romanian Fashion Week
VIDEO: Un copil a luat premiul de 120.000 de euro de la ”Românii au talent
Identitate personală, identitate etnică, identitate naţională (V)*
Iată cum votează corect online un conţilier local cu proiect imobiliar de avizat la Premărie!
Provocare în pandemie: medicii urgentişti i-au suplinit pe cei din ATI
Ursul de la Dobrovăț: nu a fost văzut, dar face furori în zonă
Concurenţă acerbă la ultima sesiune de testări pentru admiterea în clasa a V-a la liceele ieșene
Două propuneri pentru noul sediu al Primăriei. O clădire fără colțuri
ZdI TV - Gabriel Mardarasevici: Cât timp şi cât de mult se va mai câştiga în industria IT
„Iașul a fost umilit!“ „Suspiciuni mari legate de modul în care au fost repartizați banii ieșenilor“
Azi se deschid bazele de agrement de la Ciric, Ştrand şi Plaja Nicolina
În centrul Iaşului, un hoţ i-a furat maşina în timp ce vorbea cu un prieten
Expoziţie cu produse fabricate în România între 1930 şi 1990
Crima de la fabrica de ţigarete: pedepse reduse cu 11 ani din total
VIDEO: Încă o victimă la o trecere fără bariere: Spulberat de tren, când se întorcea de la muncă
VIDEO: Catedrala Mântuirii Neamului a devenit loc de sărit cu paraşuta
Se scumpesc biletele de tren de la 1 iulie! Care sunt noile tarife
Două victime după o explozie urmată de incendiu la Andrieșeni. O femeie a murit
Tipuri de mese pentru casa ta: cum le alegi pe cele potrivite? (P)
Dacia Sandero revine în luna aprilie pe podiumul vânzărilor de mașini noi în Europa
Google prezintă Street View Camera. Poate fi montată pe orice mașină
Cecenul Asvad Idriso, „comandantul Tik-Tok”, a fost spulberat de ucraineni
Rusia a trimis pe frontul din Ucraina oameni complet nepregătiţi
Starlink are acum 400.000 de utilizatori. Popularitatea sa explodează în 2022
Generalul Shamanov, măcelarul din Cecenia, detalii despre terminarea războiului
Ministrul Predoiu “revarsă” un val de privilegii către magistraţi
Schimbarea din Codul Rutier la care nu se mai aștepta nimeni. Aviz motocicliștilor!
Lazăr Vlădică, fostul şef de la Armamente, a fost audiat de procurorii DNA
Cererea de ghiozdane antiglonț pentru copii a crescut în SUA
Cantităţi fără precedent de petrol din Rusia se îndreaptă către India şi China
Fostul vicepreşedinte al CJ Suceava prins când primea 40.000 de euro mită, trimis în judecată de DNA
Fiica adoptivă a lui Ilie Năstase: „Bună! Sânii mei se numesc Chloe și Coco”
Un deputat atrage atenţia asupra mâncării cu gândaci servită la cantina de la “Cuza”
Profilul proprietarului care apelează la firma de izolații exterioare Isoterm (P)
Alina Sorescu și Alexandru Ciucu, divorț și partaj de multe milioane
Ministrul Dîncu vrea salarii mai mari pentru personalul din Armată
"The Gray Man" va fi disponibil pe Netflix începând cu 22 iulie (VIDEO)
Nicolae GRECUC-aşa-i în tenis!Englezii îl exclud pe Medvedev de la Wimbledon, ATP îl face lider mondial. |
Eugen MUNTEANUIdentitate personală, identitate etnică, identitate naţională (V)* |
pr. Constantin STURZUCinematografie, mit şi ideologie |
Aurelian-Petruș PLOPEANU„Comunismul primitiv”, o minciună vinovată şi frivolă |
Iată cum votează corect online un conţilier local cu proiect imobiliar de avizat la Premărie! |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.