Sătui de atâtea scandaluri, ba politice, ba economice, ba sociale, vă propun să ne aducem aminte că la 15 ianuarie, în urmă cu 164 de ani, vedea lumina zilei la Ipoteştii Botoşaniului cel ce avea să devină peste ani poetul nostru naţional. Şi cred că despre Eminescu se poate vorbi tot timpul la prezent şi de ce nu, la viitor, pentru că citind şi recitind operele sale constaţi cât de actuale sunt, bineînţeles la o altă scară a evoluţiei societăţii.

 Aşadar, în fiecare an, ziua de 15 ianuarie ne face pe noi moldovenii să ne simţim mai români. În restul celor 364 de zile ale anului suntem lăsaţi în voia sorţii să ne vedem de treabă dacă tot nu găsim locuri de muncă. Cu sufletul la Eminescu, dar cu gândul la bancnota a cărei imagine o reprezintă, autorităţile naţionale ne vor compătimi, ca de atâtea veacuri încoace, pentru traiul oropsit pe care suntem nevoiţi să-l suportăm în mirifica Moldovă. Cu toate acestea trebuie să recunoaştem că ne simţim mândri – poate mai mult ca oricând – că ne-am născut pe aceste meleaguri binecuvîntate de Dumnezeu.

Din nefericire, în această perioadă, Eminescu a intrat şi el în vârtejul crizei mondiale. Chipul lui de pe bancnota de 500 de lei priveşte trist cum adesea euro se înalţă şi străluceşte mai tare ca Luceafărul. Parcă îi este şi ruşine cum în ziua de leafă se vede nevoit să se împartă tuturor pentru a nu nemulţumi pe nimeni. Dar suntem mândri! Suntem mîndri că trei din cele şapte bancnotele emise de Monetăria Statului sunt ilustrate cu chipurile unor oameni de seamă ai naţiunii născuţi pe aceste meleaguri. Eminescu, Enescu, Iorga sunt nume de care fiecare locuitor al acestei ţări a auzit. Unii se întâlnesc mai rar cu imaginea lor, dar când totuşi li se face dor de ei schimbă ... 100 de euro.

Va trece, desigur şi ziua de 15 ianuarie 2014. Şi din nou Moldova noastră dragă se va retrage în tradiţionalul ei con de umbră. Drumurile vor fi la fel de impracticabile, economia la fel de pipernicită, perspectivele de dezvoltare la fel de îndepărtate. Din totdeauna aceasta a fost soarta celei mai darnice regiuni, în valori spirituale naţionale şi internaţionale. De la Bucureşti, oamenii de stat n-au curajul să se uite pe hartă până la noi pentru că le cade căciula pe spate. Ei îi cinstesc pe Eminescu, pe Enescu, pe Iorga în felul lor, eventual când îşi palpează salariile la casierie sau când îşi verifică cardul. Nouă nu ne rămîne decât să ne fălim că ne-am născut pe aceleaşi meleaguri cu ei, rămânând să suportăm în continuare deprecierea provocată de interminabila criză.

Dar dacă ne gândim bine, Moldova a fost mereu în criză şi poate de aceea a dat atâtea genii în fruntea cărora se află Luceafarul, despre care Octavian Goga spunea: “O graniţă se păzeşte cu un corp de armată sau cu statuia unui poet legat de minţile tuturor.”

Cu gândul la Eminescu, acum la ceas comemorativ, orice român ar trebui să-i  “troienască” memoria cu nesfârşite aduceri aminte despre operă, valoare, demnitate şi românism poetului ce a cântat atât de dulce în limba românească şi a iubit cu ardoare sângele din care s-a întrupat pe meleagurile carpato-danubiano-pontice. 

Ing.dr.ec Traian Dobre