Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Cu mâinile până la cot în banii UE: a câzut viceprimarul, urmează şi primarul. Familiile, puse la plată

GALERIE
primar golaesti bizgaza
  • primar golaesti bizgaza
- +

Vicele comunei şi-a pierdut mandatul în urma condamnării într-un dosar de fals cu fonduri europene. Săptămâna viitoare, urmează primarul, condamnat şi el în acelaşi dosar.

Prefectul judeţului a emis ieri ordinul prin care se constată încetarea de drept înainte de termen a mandatului lui Mihai Bojoga, viceprimar şi consilier local în administraţia comunei Golăieşti.

Mai exact, precizează un anunţ al Prefecturii ieşene, ordinul semnat de Marian Grigoraş a pus punct mandatului de consilier începând cu data de 26 iunie. Încetarea mandatului survine condamnării definitive a lui Mihai Bojoga pentru fals în acte şi abuz în serviciu.

Cititi si: Unul din cei mai bogaţi primari din judeţ, condamnat de instanţă alături de soţie

Aceleaşi acuzaţii, plus despăgubiri de 1,3 milioane de lei au fost formulate împotriva familiei primarului Mihai Bîzdîgă (foto), condamnat, la rândul lui, la trei ani de închisoare cu suspendare.

Cei doi au reuşit să obţină subvenţii de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură după ce au semnat, în 2008, în calitate de reprezentant al Primăriei Golăieşti, respectiv al Consiliului Local, un contract de concesionare gratuită pe zece ani a păşunii comunale (548 ha) către Asociaţia Profesională a Crescătorilor de Taurine Golăieşti.

Asociaţia a primit în acelaşi proces o amendă penală de 30.000 de lei.

Dacă mandatul de consilier şi, implicit, cel de viceprimar al lui Mihai Bojoga au încetat înainte de expirarea duratei normale, ce se întâmplă cu mandatului primarului Mihai Bîzdîgă?

„Secretarul general al unităţii administrativ-teritoriale are obligaţia transmiterii către prefect a unui referat, în termen de 10 zile de la pronunţa­rea sentinţei judecătoreşti, termen care se împlineşte în cursul săptămânii viitoare. Pe baza acelui referat şi a hotărârii de condamnare, prefectul emite ordinul de încetare a mandatului de primar“, precizează comunica­tul Instituţiei Prefectului.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri