Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

PĂTRĂŢELUL ROŞU CU TRICOLOR

Cu mâna pe carte se-ajunge departe

GALERIE
Cip iesan 1
  • Cip iesan 1
- +

* În curând începe şcoala; mai sunt puţine zile de vacanţă, în care cei mici încearcă să se joace la parametrii maximi, să profite, iar cei mari se îngrijorează că dintre toate ocupaţiile de început de septembrie, singura neglijată complet de şcolari e recapitularea materiei din anii precedenţi. De-a lungul şi de-a latul ţării se aude tot mai des "Pune şi tu mâna pe o carte, să nu te duci ca viţelul din prima zi şi să te faci de râs!" (eventual, însoţită de sunetul unor palme, "Jip-jap!"). Cum pentru cei mici expresia "a se face de râs" sugerează veselie, comedie, e uşor de înţeles că manualele vor rămâne în dulap, pod sau boxă, iar singurii care se vor bucura de conţinutul lor vor fi şoarecii...

 

* În perioada asta se aud şi alte reproşuri; foarte întâlnit e "Pe vremea noastră n-aveam calculator, smartphone şi tabletă şi tot învăţam bine, că am ajuns oameni!". Se vede că respectivii adulţi au uitat că şi în copilăria lor le spuneau cei mari "Pe vremea noastră nu aveam televizor şi radio şi tot învăţam!", care au uitat la rândul lor că, în copilărie, li se spunea "Pe vremea noastră n-aveam curent electric, apă şi canalizare şi tot învăţam!", iar cei care îi povăţuiau au uitat şi ei că, în copilărie, auzeau fraza "Pe vremea noastră n-aveam aia sau ailaltă şi tot învăţam bine!".
Cu siguranţă, dacă ne-am întoarce în timp, prin generaţii, am da peste "Pe vremea noastră n-aveam roată şi unelte de piatră, ca voi, şi tot învăţam bine, că am ajuns Homo erectus!", frază spusă de cei care au uitat că şi lor li s-a spus, în copilărie "Pe vremea noastră n-aveam foc şi peşteri încălzite, cum aveţi voi, şi tot învăţam!". Pesemne că singurii care au scăpat de asta au fost Cain şi Abel, cărora părinţii Adam şi Eva le-au spus doar: "Dacă ieşiţi afară, să vă jucaţi frumos, ca fraţii, fără să vă certaţi!".
 
* Alte replici din aceeaşi categorie, la fel de frecvente şi exact la fel de enervante, sunt "Învaţă din toate, că dacă rămâi prost / proastă nici n-au să se uite fetele / băieţii la tine, când ai să fii mai mare!" sau "Pune mâna pe carte, să ajungi departe!". E lucru ştiut că primii fiori ai dragostei se împletesc armonios cu notele la istorie, geografie şi biologie şi că orice fată va refuza un partener care nu ştie de câte ori a domnit Dimitre Cantemir, în ce regiuni trăieşte codobatura, ce înălţime are Vârful Cornul Călţunului din Făgăraş sau când a fost răscoala din 1907.
Cu siguranţă, mulţi părinţi şi bunici au agăţat, în tinereţe, folosind texte gen "Păpuşă, ochii tăi sunt mai adânci decât Groapa Marianelor, 11.022 metri. Nu te numeşti, cumva, chiar Mariana?", "Frumoaso, m-ai cucerit cum a cucerit Imperiul Otoman Constantinopolul, pe 29 mai 1453" sau "Simt că între noi se formează o legătură puternică, o atracţie ca între doi ioni cu sarcini opuse! Eu sunt Ion: pe tine cum te cheamă?". Şi mai mult ca sigur asistentele TV din emisiuni (alea, cu silicoane şi buze umflate ca lipitorile) ştiu pe de rost manualele şcolare (nu doar o parte din cartea de anatomie), la cum bâzâie fotbaliştii în jurul lor.
 
* Chestia cu "Pune mâna pe carte, să ajungi departe!" e în regulă, dar o strică anturajul, cum s-ar spune. Adică societatea noastră de acum e plină de contraexemple care îi fac pe elevi să aleagă partea întunecată a Forţei: departe, la figurat, au ajuns unii care n-au pus mâna pe o carte în viaţa lor (cu excepţia celor de joc) şi îşi dau bacalaureatul după ce ajung în Parlament, de exemplu, iar cei care au pus mâna pe carte au ajuns departe la propriu: departe de ţară. După cum spuneam, în curând începe şcoala...
 

 
 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri