Culisele unui caz nemaiauzit. Un ieșean vrea să dea bani fiicei de 10 ani după ce s-a despărțit de mama ei, dar instanța refuză să accepte: tatăl a pierdut procesul

duminică, 08 martie 2026, 03:26
3 MIN
 Culisele unui caz nemaiauzit. Un ieșean vrea să dea bani fiicei de 10 ani după ce s-a despărțit de mama ei, dar instanța refuză să accepte: tatăl a pierdut procesul

Un ieșean vrea să-i dea bani fiicei sale, chiar mai mult decât ar trebui, dar instanța refuză să accepte. Legea a luat în calcul doar varianta în care omul ar trebui obligat să-și respecte îndatoririle, nu și cea în care chiar acesta cere să îi fie impuse.

Speța, analizată miercuri de magistrații Judecătoriei ieșene, vizează cazul unui bărbat care s-a despărțit de mama fiicei sale. După o lungă relație din care a rezultat o fetiță în vârstă acum de 10 ani, dragostea s-a stins, iar iubiții au hotărât să se departă. Bărbatul a chemat-o în judecată pe fosta sa parteneră, dar nu pentru a emite pretenții față de aceasta. Dimpotrivă, el a cerut instanței să dispună ca o treime din venitul său net realizat să reprezinte pensia de întreținere pentru fiica sa.

Solicitarea bărbatului a suprins pe toată lumea. Judecătorii au dispus efectuarea unei anchete sociale la locuința fetiței, din aceasta rezultând că mama nu înțelegea motivul pentru care fostul partener deschisese acțiunea în fața instanței. Bărbatul achita oricum, de bunăvoie, o anumită pensie de întreținere. Relațiile cu fostul partener rămăseseră bune și după despărțire. Judecătorii înșiși par să fi rămas nedumeriți, ei amânând timp de 10 luni luarea unei decizii.

Poți fi obligat la plata pensiei de întreținere doar dacă refuzi să dai banii

Conform legii, obligația de întreținere pe care părinții o au față de copii se execută în natură, prin asigurarea celor necesare traiului și, după caz, a cheltuielilor pentru educație și pregătire profesională. Dacă această obligație nu se execută de bunăvoie, instanța dispune executarea ei prin plata unei pensii de întreținere. Aceasta poate fi stabilită sub forma unei sume fixe sau într-o cotă procentuală din venitul lunar. În cazul existenței unui singur copil, pensia de întreținere lunară poate fi de cel mult un sfert din venitul realizat, dar nu mai puțin de un sfert din salariul minim pe economie.

Cuvântul „bunăvoie” din textul Codului Civil era elementul-cheie. Cineva poate fi obligat la plata pensiei de întreținere doar dacă refuză să-și îndeplinească obligațiile de părinte, nu și dacă o face oricum.

„Prin urmare, promovarea unei acţiuni în instanţă de stabilire a unei pensii de întreţinere în favoarea minorei apare ca inutilă şi lipsită de folos practic atâta timp cât potrivit legii reclamantul poate achita de bună voie pensia de întreţinere, în cuantumul chiar mai mare decât cel prevăzut de Codul civil (ţinem cont de faptul că reclamantul a solicitat să fie obligat la plata unei treimi din venitul realizat în condiţiile în care legea civilă stabileşte un maximum de 1/4 din venitul realizat pentru un minor). Cu atât mai mult observă instanţa că nu este necesară intervenţia instanţei din moment ce părinţii minorei au o comunicare bună şi nu au neînţelegeri referitoare la cuantumul şi modul de executare a obligaţiei de întreţinere”, au arătat magistrații, care au decis respingerea cererii, ca lipsită de interes. Soluția Judecătoriei nu este definitivă, ea putând fi contestată în fața Curții de Apel.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii