duminica, 14.08.2022
Liderul de grup al consilierilor județeni Cristian Stanciu atrage atenția că instituția Consiliului Județean riscă să fie decredibilizată de ultimele acțiuni și fapte penale ale reprezentanților PNL de la Iași. Consiliul Județean este pus în situația de a preciza dacă se va constitui ca parte civilă în cadrul procesului penal intentat actualului președinte Costel Alexe și fostului director al Școlii Populare de Artă „Titel Popovici” Vlad Baba, în care DNA a estimat un prejudiciu de aproximativ 150.000 lei.
„La Iași lucrurile ar deveni de râs, dacă nu ar fi de plâns. Practic suntem puși în situația de a ne constitui ca parte civilă împotriva actualului președinte al instituției, acuzat de abuz în serviciu și care a contribuit la generarea unui prejudiciu de aproximativ 150.000 lei. Aceasta este administrația județeană PNL de la Iași. Una lipsită de transparență, plină de suspiciuni și fapte penale. Tot ceea ce va rămâne în urma lor vor fi doar scandalurile generate și ducerea în derizoriu a unei instituții care până la sfârșitul anului 2020 s-a remarcat prin proiecte în beneficiul ieșenilor.” a declarat Cristian Stanciu, liderul de grup al consilierilor județeni social-democrați.
Totodată, președintele executiv al PSD Iași consideră că singura soluție pentru ieșirea din această criză și intrarea pe un făgaș normal a lucrurilor este demisia lui Costel Alexe din funcția de președinte a Consiliului Județean Iași.
„După demisia ”animalului politic” Petru Avram din funcția de consilier județean, trimis în judecată de DNA pentru fapte de corupție, firesc ar fi să luăm act și de demisia actualului președinte Costel Alexe care a adunat alte două dosare în care este acuzat de luare de mită, instigare la delapidare și abuz în serviciu. Aceasta este singura soluție onorabiă pentru ieșirea din această criză și recredibilizarea instituției. Ieșenii au nevoie de un președinte de Consiliu Județean competent și preocupat de implementarea proiectelor.” a mai precizat liderul social-democrat ieșean.
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
CE gimnastică feminină: Medalie de bronz pentru Amalia Puflea, în finală la bârnă
Mauro Icardi nu va fi transferat la Monza, anunţă Adriano Galliani
Accident cu patru victime în localitatea Boureni. Au fost implicate două autoturisme
Zeci de şoferi care au blocat circulaţia pe Transfăgărăşan au fost amendaţi
Tragedie într-o biserică din Giza (Egipt): 35 de morţi şi 45 de răniţi în urma unui incendiu
Ionela Cozmiuc, medalie de aur la simplu vâsle feminin categorie uşoară la CE de la Munchen
Canotaj: România a cucerit aurul la Europene în proba feminină de 8+1
O fată de 17 ani şi un băiat de 14 ani au fost loviţi de fulger în Pasul Vâlcan
L'Equipe, după victoria şi recordul mondial al lui David Popovici: Veni, Vidi, Popovici
Analistul politic Stelian Tănase: UDMR trebuie să iasă de la guvernare
CE de Nataţie: Alexandra Victoriţa Bogdăneci a ratat calificarea în semifinale la 100 metri fluture
Stelian Tănase: Iohannis va decide dacă această coaliţie merge mai departe sau se desface
Simona Halep o va întâlni pe brazilianca Beatriz Haddad Maia în finala turneului de la Toronto
Sabrina Voinea, medalie de aur în finală la săriturila CE gimnastică feminină
David Popovici, locul 2 în serii la 200 metri liber şi calificat în semifinale
Copil de 13 ani, gasit înecat în Bistriţa. Un altul a fost salvat la limită
Sri Lanka autorizează acostarea unei nave chineze despre care India afirmă că ar fi una de spionaj
VIDEO - Accident cu opt victime pe raza localităţii Moţca. Două autoturisme s-au izbit frontal
Cod galben de instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a ţării, până luni seară
Compania rusă Gazprom a mărit livrările de gaze către Ungaria prin conducta Turkstream
VIDEO: Maşină filmată pe autostrada Bucureşti – Constanţa în timp ce mergea pe contrasens
Rectificările bugetare sau trezirea periodică la realitatea economică
Cum ne protejăm economiile de efectele tot mai distructive ale inflaţiei
Simona Halep s-a calificat în finala turneului de la Toronto. Românca va reveni în Top 10 WTA
Acţiuni ale poliţiştilor pentru siguranţa participanţilor la traficul rutier
Ancelotti spune că se va retrage după ce i se va încheia contractul la Real Madrid
David Popovici, mesaj motivaţional după performanţa de la Roma
StirileProTV: Florin Salam ar fi murit. Manelistul pe Facebook: “Nu. Nu am murit”
Ciprian Marica, reacţie după performanţa lui Popovici: Bravo, copile! Sper să te merităm!
Ucraina anunţă distrugerea unui pod esenţial din regiunea Herson, ocupată de forţele ruse
Blocaj pe alocuri pe Transfăgărăşan din cauza unor şoferi care au parcat pe carosabil
Două maşini s-au făcut zob în Păcurari, la intersecţia cu pasarela Octav Băncilă (VIDEO)
Salvamontiştii intervin pentru salvarea unui turist care a făcut o criză cardiacă la Cabana Dochia
Zeci de refugiaţi ucraineni au primit informaţii de la voluntarii Asociaţiei WORLDSTREET FOTO
Campionatul Naţional de Volei pe Plajă Brizo 2022 se apropie de faza finalelor (FOTO)
Balaton, supranumit „Marea Ungariei”, mult mai ieftin decât Mamaia
Actorul Steven Seagal s-a aruncat în braţele dictatorului Vladimir Putin
Florin Cîţu, fost premier, atrage atenţia că vine vremea reglementării pensiilor speciale
Campionatul European de canotaj: A patra medalie pentru România, bronz la patru rame masculin
Vestigii arheologice vechi de 7.000 ani, descoperite la 100 de km de Iaşi
Orăşenii au început să crească păsări şi porci ca să facă faţă scumpirilor
Ce este o fatwa şi ce legătură are cu trecutul scriitorului Salman Rushdie
Nicolae GRECUPohtiţi la fotbal! |
Eugen MUNTEANUMitocanul de la volan (I) |
Aurelian-Petruș PLOPEANUDobânda, de la păcat (medieval), la virtute (modernă) |
Alexandru CĂLINESCUO limbă din prefabricate |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.