Cultura colorată în negru, nuanța Black Lives Matter

Retragerea filmului Pe aripile vântului a fost doar începutul. Rând pe rând, de la Netflix la Amazon, într-o competiție contratimp pentru „a fi primii“, platformele de streaming au reacționat sco­țând în față producții semnate de artiști de culoare. „Înțelegem că operele autorilor negri contează“, explică Netflix, în vreme ce Amazon a deschis o secțiune numită „Black History, Hardship & Hope“. HBO Max, proaspăt lansat, deja și-a asigurat cota de reclamă și de laude pentru povestea cu Pe aripile vântului.

În ce privește librăriile, în ultima perioadă în lumea anglo-saxonă pare să fie bătaie pe cărțile care tratează problema rasială. Șapte dintre cele mai bine vândute cărți pe Amazon.com sunt dedicate acestui subiect, de la White Fragility de Robin DiAngelo la How to Be an Antiracist de Ibram X. Kendi. În Marea Britanie, una dintre cele mai bine vândute cărți în ultima săptămână este un volum de Reni Eddo-Lodge din 2017 numit Why I’m No Longer Talking to White People About Race. În ce privește ficțiunea, campion este romanul Girl, Woman, Other al autoarei anglo-nigeriene Bernardine Evaristo. Este o cronică a vieții familiilor de culoare din Anglia ce a fost recompensată cu Booker Prize 2019, la egalitate cu ultima carte a lui Margaret Atwood.

În paralel, a început răfuiala cu toți cei care au păcătuit (fără să știe) împotriva noii ortodoxii BLM. Concomitent, în SUA a fost anulat longevivul serial Cops (aproape o instituție a televiziunii) pentru vina de a face „o imagine prea bună“ poliției și prea rea delic­venților, iar în Marea Britanie BBC a suprimat populara și longeviva serie Little Britain, tot pentru presupuse păcate „rasiste“. „Vremurile s-au schimbat“, se justifică purtătorul de cuvânt al BBC.

Nu puteau lipsi de la petrecere nici Monty Python, prin John Cleese, al cărui serial de comedie din anii ’70, Fawlty Towers, și-a văzut cenzurat un episod în care un personaj spune tot felul de lucruri insultătoare despre echipa de crichet din Caraibe. Subliniind că personajul în chestiune era chiar parodia unui rasist, Cleese a declarat înfuriat: „Normal că există oameni atât de proști ca personajul ăla. Noi ne-am bătut joc de acei oameni. Azi ei iau decizii la BBC Comedy. Și nu e numai prostie! Astăzi BBC este condus de un amestec de oameni de marketing și de birocrați meschini. La BBC deciziile sunt luate de persoane a căror unică preocupare este să nu-și piardă slujbele. De aceea sunt atât de lași și demni de dispreț“.

Celebritățile de la Hollywood, așa cum era de așteptat, au dat năvală să susțină BLM, fie activiști cunoscuți pentru cauze stângiste, fie pur și simplu oportuniști.

Rezultatele, până și un editorial din „Los Angeles Times“ recu­noaș­te, sunt „de la amestecate la jenante“. Actori precum Sarah Paulson, Aaron Paul, Kristen Bell, Justin Theroux, Debra Messing sau Julianne Moore și-au luat public angajamentul de a-și „asuma responsabilitatea“, Julia Roberts sau Gwyneth Paltrow și-au în­credințat conturile Instagram unor activiști pentru cauze de culoare (#SharetheMicNow).

Reacțiile vedetelor show-urilor TV au acoperit și ele tot spectrul BLM: scuze pentru a se fi deghizat în negru cândva (Jimmy Fallon) sau scuze pentru „privilegiul de a fi alb“ (Jimmy Kimmel).

Nu este o vreme numai pentru „angajamente“, este și era autocriticii publice, în cea mai pură tradiție maoist-stalinistă: Marta Kauff­mann, cocreatoarea serialului Friends și-a asumat la o masă rotundă vina de „a nu fi făcut suficient pentru a asigura diversitatea“ serialului și a promis că, pe viitor, va căuta să găsească „un mod de a colabora cu noi echipe, autori, voci“ pentru a nu se mai face vinovată de astfel de „păcate“.

Ice-T a profitat de ocazie pentru a lansa pe radio un single din 2017 al trupei sale de heavy metal Body Count, No Lives Matter, avertizând că un slogan ca „all lives matter“ (fiecare viață contează) ca răspuns la „black lives matter“ nu este corect, fiindcă în acest moment problemele țin doar de viețile categoriilor „defavorizate“ – negri, gay, femei. „The issue isn’t about everybody. It’s about black lives at the moment“, spune Ice-T, autor, pe vremuri („când eram mai radical“, recunoaște el nostalgic) al piesei Cop Killer.

De asemenea, este și vremea denunțurilor publice. După apelul la retragerea și recontextualizarea filmului Pe aripile vântului publicat de „Los Angeles Times“ (prompt ascultat de HBO), „Variety“, longeviva publicație a divertismentului hollywoodian, se transformă în „Pravda“ și întoc­mește o listă cu alte zece filme de succes care sunt problematice și trebuie imediat „recontextualizate“. Trecând repede peste pro­ducții deschis rasiste pre­cum Nașterea unei națiuni (clasicul film al lui Griffith) și peste alte producții precum Breakfast at Tiffany’s (xenofobie față de japonezi) sau West Side Story (xenofobie față de portoricani), „Variety“ aliniază pe listă următoarele pro­ducții „vinovate“:

♦ Dirty Harry (1971) – ia în derâdere judecătorii liberali și prezintă criminalii ca invocând „brutalitatea poliției“ pentru a scăpa de pedeapsă.

♦ Forrest Gump (1994) – „Filmul este condescendent față de cei cu dizabilități, de la veteranii din Vietnam la cei cu SIDA, și este ostil față de protestatari, de activiști și față de contracultură“.

♦ Indiana Jones and the Temple of Doom (1984) – „prezintă personajele negative «exotice» drept primitive și sângeroase, rezultând într-o reprezentare stereotipă și negativă a tradițiilor hinduse și indiene“.

♦ A fost odată în Hollywood (2019) – plin de „mesaje regresive“. „De la reprezentarea controversată a lui Bruce Lee, unul dintre puținele staruri asiatice de la Hollywood, la faptul că negrii sunt aproape in­e­xistenți, iar «mexicanii» apar numai ca valeți și ospătărițe“. De asemenea, Tarantino ignoră agenda rasistă a lui Charles Mason.

♦ The Children’s Hour (1961) – o dramă uitată astăzi cu Shirley MacLaine și Audrey Hepburn care, spune „Variety“, este vinovată de a fi dat tonul pentru prezentările negative ale persoanelor LGBT drept „demne de milă, care se detestă și sunt perverse“.

♦ The Searchers (1956) – celebru western cu John Wayne. Personajul jucat de acesta ar fi „un rasist“, iar indienii sunt puși într-o lumină negativă.

♦ Tăcerea mieilor (1991) – evident, un film care prezintă în mod negativ persoanele „trans“.

♦ Holiday Inn (1942) – într-o scenă, Bing Crosby se deghizează în negru și cântă melodia Abraham pentru a serba ziua de naștere a lui Abraham Lincoln. Un păcat de neiertat în ultimii ani.

♦ True Lies (1994) – Vina: „personajele arabe sunt fie fanatici reli­gioși, fie teroriști, fie ambele“.

Publicitate și alte recomandări video