Cum a ajuns băiatul lu’ tata la sapă de lemn politic: varianta serviciilor
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

miercuri, 25.11.2020

Cum a ajuns băiatul lu’ tata la sapă de lemn politic: varianta serviciilor

GALERIE
puls
  • puls
- +

Pentru că încă mai persistă unele neclarităţi în ce priveşte eliminarea,cu mare scandal sau cu batista pe ţambal, a unora sau altora de pe listele de candidaturi de la Iaşi, sau, dimpotrivă, plasarea unor nume surpriză pe acolo, am zis că, dacă tot aceste liste s-au depus şi de-acuma nu mai ai ce le face nici să stai în limbă, haideţi să vă mai spunem două-trei vorbe despre şmenurile din spatele alcătuirii tabelelor. 

Nu de alta, dar să nu rămână consemnat greşit în manualele de istorie, pentru generaţiile care vin din urmă. De-un par egzamplu, zic amici de-ai noştru cu antene bine plasate pe la Bucureşti că eliminarea surpriză a conţilierului şef Castanciu de pe listele de dipotaţi, când,după cum se spune, el marcase inclusiv mălaiul pentru asta la cine trebuie la Bucureşti, ar avea, zice-se, legătură cu epurarea mai largă a elementelor duşmănoase din partidoi care au origini peremiste, ordinul în acest sens venind, zice-se, pe o filieră cu ochi albaştri ce îl păpuşează pe Ciolacu ca să ducă partidul înspre stânga cea europeană, spălăţică.

Or, aşa cum ştiţi, nu c-o fi Castanciu jr. mare peremist ce primeşte lumina de la răsărit, precum Olguţa retrasă la ea în târg, ori cheliosul Ştefănescu, Rădulescu Mitralieră sau alţii retraşi sub plapumă, dar, deh, i se trage din famiglie, de la tăticu’ fost dipotat peremist. Una peste alta, acuma să vadă omul mălaiul înapoi, ş-apoi om mai bârfi despre politichie...

Şi cum a urcat madam senator iar pe calul cel alb

Şi, ca să refacem, echilibrul politic instabil al rotogolului parlamentar ieşean aşa de descentrat şi crăcănat, haideţi să vă spunem una şi din partea cealaltă, de la liberali. Şi nu despre cineva de care ne-am minunat cum de a fost scos de pe liste, ci despre altcineva de care ne tot minunăm cum de a fost iarăşi băgat acolo.

Aşa este, aţi ghicit-o: e vorba de madam sinator liberal de la Bucureşti care iarăşi a avut loc asigurat pe liste la Iaşi, spre mirarea multora. Băbăeţ, am zis să v-o spunem şi vouă, ca să nu vă mai miraţi de-acuma: madama cică are acel post aproape pe viaţă. Şi iată şi de ce: ea are un alt mod de a fi de folos partidului, la nivel central, unul pe care mulţi îl înţeleg mai greu.

Concret, ea este notarul oficial al partidului, pentru care prestează cică gratis din orice poziţie şi la orice oră. Iar dacă voi credeţi că un partid nu are nevoie de o grămadă de servicii notariale, care te rup la bozonare în ani electorali, atunci să ştiţi că vă înşelaţi amarnic. Numai că madama sinator prestează chestiunea asta gratis, oricând e nevoie, şi pentru asta are plată asigurată de la şefu’, indiferent cine o fi acela. O fi scump, o fi ieftin? Hm, asta nu mai e treaba noastră. Că noi, la Kaufland pe raft, n-am văzut marfa asta, ca să facem comparaţia corectă. Şi nici la piaţă în Alexandru...

**** PONT ****

Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Condiţia sincerităţii

Lucian DÎRDALA

Condiţia sincerităţii

Problema este că noi avem alegeri acum, iar campania electorală ar trebui să fie intervalul în care să-i întrebăm pe politicieni cum vor proceda mai încolo. Dacă vrem să ameliorăm funcţionarea sistemului nostru politic, sinceritatea este una dintre condiţiile fundamentale.

Filmuletul zilei

opinii

Memoria Moldovei reloaded (II)

Florin CÎNTIC

Memoria Moldovei reloaded (II)

Dincolo de festivism şi artificii, se cuvine să vedem victoria de la Chişinău a Maiei Sandu printr-o lentilă de Realpolitik, dacă vrem să ne folosească la ceva. Iar arhivele oferă nu numai argumente identitare şi istorice, dar şi sugestii de bună guvernare.

De ce mă ocup cu literatura?

Radu PĂRPĂUȚĂ

De ce mă ocup cu literatura?

Într-un articol pe care l-am publicat cu ani în urmă în „Ziarul de Iaşi” scriam despre profesiunea mea de credinţă ca scriitor. În articolul „Scrisul” vorbeam despre faptul că scrierea literaturii îţi mănâncă toată viaţa. Scrisul şi gândul la scris îţi ocupă tot timpul, te devorează, nu te lasă ziua, îţi omoară nopţile, te chinuie în tren, în taxi, în parc şi vai! la serviciu, peste tot, clipă de clipă, zi de zi. 

Ca-n vis...

Nicolae TURTUREANU

Ca-n vis...

Ieri, o zi în care „m-am simţit”, adică n-am fost aşa nesimţit, ca-n altele. Dar proiectele matinale s-au zburătăcit. Mai întâi, am cedat insistenţelor (de câteva zile) ale „ăstora”, de-a-mi instala un nou program pe computer. La naiba, acum toate-s puse altfel, iar eu umblu ca un elefănţel printre porţelanuri... Şi nu pricep mai nimic. 

pulspulspuls

Unde dai şi unde crapă, după un of exprimat la ceas de seară

Unde dai şi unde crapă, după un of exprimat la ceas de seară

Una scurtă pe azi tot din zona Ţaigherimii, stimaţi participanţi la trafic, dacă tot i-am avut în vizor în ultimele zile pe aceşti băieţi isteţi. 

Caricatura zilei

AFTER ILL

Editia PDF

Bancul zilei

O ambulanta goneste pe strazi si, la o intersectie rastoarna si accidenteaza un pieton. Soferul coboara imediat, ridica victima (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.