Cum a fost omagiat Eminescu la Iași, la 176 de ani de la nașterea sa – „Cultura este singura care cucerește fără să umilească”

vineri, 16 ianuarie 2026, 03:40
2 MIN
 Cum a fost omagiat Eminescu la Iași, la 176 de ani de la nașterea sa – „Cultura este singura care cucerește fără să umilească”

Iașul a marcat joi, 15 ianuarie 2026, împlinirea a 176 de ani de la nașterea Poetului Național Mihai Eminescu, printr-o serie de manifestări culturale. Evenimentul „Eminescu, Măria Ta” a fost organizat de Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a municipiului Iași, în parteneriat cu Filiala Iași a Uniunii Scriitorilor din România, în Parcul Copou, la statuia lui Mihai Eminescu, unde au fost depuse jerbe de flori.

„Dintre toate îndeletnicirile umane, cultura este singura care cucerește fără să umilească. Ziua Culturii are simbolul unei a doua Zile Naționale. Pentru ca această zi să nu rămână doar o fracțiune avem nevoie de o ideogramă care să o reprezinte. Dintre toate, cea mai potrivită a fost cea a chipului lui Mihai Eminescu. Mihai Eminescu e poetul nostru național și sunt mari literaturi care nu au un poet național. De ce este Mihai Eminescu poet național? Pentru că în toate momentele de cumpănă, de răscruce ale poporului român, noi găsim în scrierile și în versurile lui Mihai Eminescu ceva care să ne ajute, care să se potrivească cu locul acela, ceva care să mângâie suferința sau să călăuzească pașii”, a transmis Varujan Vosganian, președinte al Uniunii Scriitorilor din România.

Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, s-a adresat în mod special copiilor prezenți de la școli și grădinițe, subliniind importanța educației culturale.

„Un gest foarte frumos și demn de viitorul unei națiuni. Aici este locul dumenavoastră, alături de noi, nu în locurile înc are se fac desmontrații politice, unde lumea nu se înțelege parte cu parte din ea, unde se vorbeșe urât sau în locuri care nu sunt demne de prezența unei națiuni pe scena mondială. Prin urmare, vă mulțumesc foarte mult, vă felicit și vă invit de fiecare dată la orice moment legat de cultura națiunii române să fiți prezenți, pentru că voi va trebui să o duceți mai departe”, a spus edilul.

Programul a continuat în Sala „Diotima” a Casei de Cultură „Mihai Ursachi”, unde publicul a asistat la un recital de poezie susținut de Șerban Axinte, Marius Chelaru, Gabriela Chiran, Aurora Ciucă, Adi Cristi, Emilian Marcu, Nicolae Panaite, Cassian Maria Spiridon, Aurel Ștefanachi și Varujan Vosganian. Atmosfera a fost completată de un moment muzical oferit de Mihaela Gârlea.

Manifestările dedicate lui Mihai Eminescu continuă vineri, 16 ianuarie, de la ora 12.00, la sediul Filialei Iași a Uniunii Scriitorilor din România, unde va avea loc colocviul „Eminescu, contemporanul nostru”. Evenimentul îi va avea ca invitați pe Andrei Cojocaru, Liviu Apetroaie și Cassian Maria Spiridon.

Publicitate și alte recomandări video

Îți recomandăm

Comentarii