Cum a fost posibil atacul asupra militanților Hezbollah, cărora le-au explodat pagarele? Explicațiile unui expert

marți, 17 septembrie 2024, 21:24
3 MIN
 Cum a fost posibil atacul asupra militanților Hezbollah, cărora le-au explodat pagarele? Explicațiile unui expert

Aproape 2.800 de membri ai Hezbollah au fost răniți de explozia pagerelor folosite pentru comunicații între membrii grupării. Atacul simultan a fost posibil prin inserarea unei mici cantități de explozibil în aparate, susține un expert militar consultat de către BBC.

Sabotajul în masă al unui număr atât de mare de pagere a solicitat o capacitate vastă atât din punct de vedere al spionajului, cât și din perspectivă tehnică, notează publicația britanică.

Cum au fost detonate pagerele

De la începutul războiului din Gaza, Hezbollah și-a avertizat membrii să nu mai folosească telefoanele de teamă ca spionii israelieni să nu le folosească pentru atentate. Exista deja un precedent: în 1996, Shin Bet, agenția israeliană de contraspionaj, a asasinat un militant Hamas care confecționa bombe cu ajutorul explozivilor puși în telefonul acestuia.

Astfel că Hezbollah a decis să folosească pagere pentru comunicațiile interne, iar un nou lot de asemenea aparate a fost livrat recent. Cineva – Hezbollah nu are dubii că este vorba de Israel – a fost capabil să se insereze în lanțul de furnizare a acestor pagere.

Un expert în muniții care a lucrat în armata britanică a declarat pentru BBC, sub protecția anonimatului, că este probabil ca în aparate să fi fost plasate cantități mici, de 10-20 de grame, de exploziv puternic, cu destinație militară, exploziv ascuns într-o componentă electronică falsă.

Acestea au fost armate printr-un semnal, numit mesaj text alfanumeric. Odată armate, prima persoană care a folosit dispozitivul a declanșat explozivul din toate aparatele. Deși mai puțin de 1% din pagerele care au explodat s-au dovedit fatale, sute de oameni au fost serios răniți, ceea ce reprezintă o lovitură psihologică gravă pentru Hezbollah.

Un atac cibernetic neobișnuit

Joe Tidy, jurnalist BBC specializat pe domeniul cibernetic, notează că atacul are o specificitate în ceea ce privește atacurile cibernetice.

Atacurile asupra lanțurilor de aprovizionare sunt o preocupare în creștere pentru specialiștii în securitate cibernetică, în condițiile în care s-au înregistrat cazuri în care hackeri au avut acces la anumite produse aflate încă în stadiul de proiectare. Însă aceste atacuri s-au limitat doar la software.

Atacurile asupra lanțurilor de aprovizionare ale aparatelor în sine sunt mult mai rare întrucât presupun să pui mâna pe aceste aparate. Asta implică să deschizi aparatele și apoi să le modifici într-o operațiune la scară industrială.

Este citat și expertul în securitate Dmitri Alperovitch care, într-o postare pe X, a spus că operațiunea care a vizat Hezbollah este „poate unul dintre cele mai extinse atacuri asupra lanțului fizic de aprovizionare din istorie”.

Cel puțin nouă persoane au fost ucise, iar alte peste 2.800 – inclusiv numeroși luptători ai grupării teroriste libaneze Hezbollah, medici, dar și ambasadorul Iranului la Beirut – au fost rănite, marți, în Liban, după ce pagerele pe care le aveau asupra lor pentru comunicații au explodat, au informat surse din cadrul serviciilor de securitate pentru agenția Reuters.

Într-o reacție oficială, Hezbollah a anunțat că pagerele utilizate de membrii mai multor unități și instituții militare ale sale au explodat marți. Pagerele erau utilizate pe scară largă de membrii Hezbollah, inclusiv de oficiali de rang înalt ai grupării.

Nouă persoane au fost declarate decedate în Liban, iar numărul răniților este de cel puțin 2.800, dintre care peste 200 sunt în stare critică. Și în Siria au fost confirmate 14 aparate care au explodat.

Israelul nu a transmis niciun comentariu cu privire la explozii.

Etichete: atac, Hezbollah, pagere

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii