anunturi
grandchef
mineralia
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

sambata, 25.06.2022

Cum a fost prins? Fuga la Roma a studentului marocan acuzat de dubla crimă de la Roua, pas cu pas

GALERIE
Ahmed Sami el-Bourkadi
  • Ahmed Sami el-Bourkadi
- +

Studentul marocano-canadian Ahmed Sami el-Bourkadi, principalul suspect pentru dubla crimă din complexul rezidenţial Roua, a fost capturat ieri de carabinierii italieni la Roma, în timp ce acesta a ieşit după ţigări. El a zburat sâmbătă spre Italia de pe aeroportul ieşean, trecând alături de iubita sa chiar pe lângă casa înţesată de poliţişti, după descoperirea victimelor sale. Interesant este că el avea bilet pentru Roma încă de acum o lună de zile. Cum a fost posibil ca un tânăr student fără nici cel mai mic trecut infracţional să comită o dublă crimă atât de abominabilă - asta îi uluieşte pe anchetatori. Între timp, au apărut noi detalii legate de modul în care au fost comise crimele.

Cum s-a ajuns ca un puşti de 21 de ani să îşi omoare cu ferocitate colegul de facultate şi iubita acestuia, să comită o crimă dublă, fără a avea nici cel mai mic trecut infracţional? Totul, se pare, de la o simplă ceartă. Cel puţin asta cred anchetatorii care cercetează cazul celor doi tineri ucişi cu zeci de lovituri de cuţit în imobilul lor de pe Moara de Vânt, din cartierul rezidenţial Roua. Sâmbătă, criminalul a trecut la câţiva metri depărtare de locul crimei şi de anchetatori, în drumul său spre aeroport, pentru a fugi. Ucigaşul a fost prins ieri la Roma, alături de o tânără, şi aceasta de origine marocană. De altfel, poliţiştii îl aşteaptă pe tânăr să fie extrădat, pentru a-l interoga şi a pune apoi cap la cap şirul evenimentelor din jurul acestei crime duble care a îngrozit Iaşul şi România.

Cum a ajuns la spital?

În linii mari, Ahmed Sami el-Bourkadi, un tânăr de 21 de ani, student în anul II la Facultatea de Medicină, marocan ca naţionalitate şi canadian ca cetăţenie, locuia în zona Independenţei, în apropiere de universitatea la care învăţa. Acesta mergea des la colegul său de an, Youssef Ajniyah, de 25 de ani, şi la iubita acestuia, Vanesa Burlacu, care locuiau la câţiva kilometri depărtare, spre Ciric, în cartierul rezidenţial Roua. Miercuri seara, la imobilul lui Youssef Ajniyah s-au adunat iar câţiva colegi, şi, ca de obicei, au fumat narghilea. Cel mai probabil, El Bourkadi a consumat şi alcool, deoarece între ei s-a iscat o ceartă, lucru remarcat şi de către vecini. Cert este că el Bourkadi a revenit după ceva timp, la casa colegului său, dar de data aceasta cu un gând înfricoşător.

Anchetatorii nu cunosc când a revenit acesta: la câteva ore după ceartă sau a doua zi? Aceasta ar urma să fie stabilit, în urma interogatoriilor. Cert este că cei doi tineri încă nu se aflau în pat, deoarece erau îmbrăcaţi în haine de zi, lejere. El Bourkadi a spart un geam al uşii de la intrarea dinspre stradă a imobilului, şi aici este posibil să se fi tăiat la mâna dreaptă, atunci când a introdus mâna prin geamul spart pentru a descuia uşa din termopan. Este rana cu care s-a prezentat la Spitalul “Sfîntul Spiridon”, în UPU, a doua zi, spunând că s-a tăiat într-un geam, în mod accidental. Medicii de aici i-au îngrijit rana, apoi i-au făcut recomandări medicale, el trebuind să se reîntoarcă, lucru pe care nu l-a mai făcut.

Scene de groază: fugăriţi cu cuţitul prin casă

Potrivit unor surse apropiate anchetei, se pare că cei doi tineri, victimele, au fost alergaţi prin casă cu cuţitul. Cel mai probabil, tânărul Youssef a fost măcelărit primul deoarece avea mai puţine lovituri de cuţit, 17 la număr, apoi pe ea a alergat-o prin casă. Fata a fost prinsă în final şi omorâtă cu peste 30 de lovituri de cuţit. Criminaliştii au găsit urme de sânge pe pardoseală, pe obiecte de mobilier şi pe pereţi. După ce a dat foc celor două corpuri, posibil cu scopul de a incendia şi casa, lucru care nu s-a întâmplat, ucigaşul a fugit.

Joi, ucigaşul a mers la spital, unde medicii i-au pansat rana de la mâna dreaptă. Doctorii nu şi-au dat seama pe cine îngrijesc, şi, neavând niciun indiciu, iar de crime neştiindu-se la acel moment, nu au alertat autorităţile. Abia ulterior poliţiştii au refăcut traseul tânărului şi au descoperit că a fost la spital.

Biletul era cumpărat de acum o lună

Ahmed Sami el-Bourkadi îşi cumpărase bilet de avion spre Italia cu o lună de zile înainte de a pleca. Sâmbătă la amiază, ucigaşul a mers la aeroport, împreună cu prietena, şi a trecut la 150 de metri de casa în care a omorât doi oameni. Cel mai probabil, nu s-a putut abţine să nu se uite, în treacăt, în lungul străzii unde criminaliştii cercetau corpurile mutilate ale celor doi tineri. Acesta a ajuns în Roma şi s-a cazat într-un imobil, apoi, ieri la amiază, în timp ce ieşise din casă pentru a-şi cumpăra ţigări, a fost prins de către carabinieri, autorităţile italiene fiind alertate anterior, acuzatul fiind dat în urmărire internaţională. Acesta va extrădat zilele următoare, cu acordul judecătorilor italieni. Ulterior, poliţiştii vor face o expertiză pentru a afla dacă ucigaşul a avut un complice, dar şi dacă avea discernământ în momentul comiterii faptelor.

VEDEȚI ȘI:

Victima şi criminalul erau colegi de an. Ce spun profesorii de la UMF - AICI

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Ce urmează după David?

Nicolae GRECU

Ce urmează după David?

Va rămâne copilul minune din înotul românesc un star nemuritor, rece şi singur sau va fi pionul unei emulaţii atât de necesare în sportul autohton?

opinii

Curentul latinist şi configurarea conştiinţei identitare româneşti moderne (IV)

Eugen MUNTEANU

Curentul latinist şi configurarea conştiinţei identitare româneşti moderne (IV)

Ideile învăţaţilor ardeleni privitoare la originea romană a poporului român şi la caracterul latin al limbii române au fost receptate şi împărtăşite şi de păturile cultivate ale societăţii din Moldova şi Valahia, contribuind la accelerarea procesului de modernizare, în sensul occidentalizării.

Cât de eficiente sunt pieţele?

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Cât de eficiente sunt pieţele?

Titlul este extrem de îndrăzneţ deoarece dialectica privind eficienţa sau ineficienţa pieţelor se găseşte permanent într-un impas. Sistemele complexe nu pot fi înţelese dintr-o perspectivă simplistă. Interogaţia poate fi încadrată în ceea ce Andrei Pleşu numea întrebări „mari” sau „ruseşti”, ceea ce poate conduce spre un drum fără oprire. 

Franţa, în echilibru fragil

Alexandru CĂLINESCU

Franţa, în echilibru fragil

Dezavuarea lui Macron şi a politicii sale este fără echivoc. Partidul preşedintelui LREM (La République En Marche) a fost din capul locului o construcţie artificială, o ficţiune. LREM a canibalizat cele două mari partide tradiţionale de la dreapta şi de la stânga (...). Reformele pe care le promitea Macron au rămas, aproape toate, literă moartă. Preşedintele a preferat să apeleze la ceea ce se numeşte „democraţie directă”, organizând dezbateri naţionale (ineficiente) şi înfiinţând organisme artificiale („Convenţia cetăţenească pentru climat” - „cetăţenesc” este un cuvânt magic, sugerând racordarea la tradiţia republicană).

pulspulspuls

Acţiunea Autobuzul la filiala unui partid din Iaşi: crosul poştaşilor la votarea de azi

Acţiunea Autobuzul la filiala unui partid din Iaşi: crosul poştaşilor la votarea de azi

Foială mare de câteva zile la poştalionul ieşean, stimaţi telespectatori. Motivul: nu vreo chestiune profesională sau vreun eveniment legat de instituţiune, ci cu totul altceva: faptul că şeful de la Iaşi, un locotenent de-al menajerului de oraş Grămadă, va candida la alegerile pemepiste din filiala judeţeană, alegeri care au loc chiar astăzi. 

Caricatura zilei

Tik Tok Yoga

Editia PDF

Bancul zilei

Doctorul, panicat de o spargere de teava, suna repede instalatorul: -Hai, te rog, urgent, toata pivnita e inundata din cauza un (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.