Cum a început povestea Phoenix: Eram cinci băieți din Banat, fără tată, la Iași…

Într-un interviu pentru revista „Observator cultural”, din 2012, când trupa Phoenix împlinea 50 de ani de activitate, artistul și-a amintit că formația și-a început drumul spre succes de la Iași.

Reporter: Aveţi o explicaţie pentru succesul Phoenix?

Nicu Covaci: Avem şi acum un public, de la 7 la 70 de ani, care cîntă silabă cu silabă piesele noastre. Nu mai sîntem nici tineri, nici frumoşi, sîntem credibili. Noi am făcut ceea ce Ceauşescu cerea: „artă cu mesaj“, nu „artă pentru artă“. Nu le-a plăcut mesajul.

Reportar: Cine v-a scos în lume? Cum s-a produs declicul de la o trupă timişoreană la una care „rupea“ pe plan naţional?

Nicu Covaci: Cornel Chiriac, să-i fie ţărîna uşoară! El ne-a descoperit. În 1968, la festivalul naţional studenţesc de la Iaşi, era în juriu, sărea pe masa juriului şi dansa, în timp ce noi cîntam, cu o orchestră simfonică. La acel Festival, noi am luat Marele Premiu, premiul I nu s-a acordat, ca să se vadă distanţa între noi şi ceilalţi, apoi locul al II-lea l-a primit Roşu şi Negru, şi locul al III-lea – Mondial. Cornel Chiriac ne-a dus la Bucureşti, ne-a băgat în studiouri, la radio, la televiziune.

Reporter: Era formidabil ca de la un festival studenţesc să fiţi lansaţi pe plan naţional. Cum erau acele concursuri?

Nicu Covaci: Era un avînt extraordinar, o încredere în viitor, ne încurajam: vom reuşi, vom face. România era împărţită doar în două. Eram Noi şi Ei. Noi ne susţineam, între oamenii de rînd exista o anumită tensiune pozitivă. Astăzi, este un virus, fiecare contra fiecare. În prima componenţă a trupei Phoenix, n-avea nimeni tată, eram cinci băieţi fără tată, iar formaţia era familia noastră. Asta ne-a ţinut, ne-a legat, ceilalţi componenţi ai trupei şi-au dat vieţile în mîna mea, cînd am plecat, toţi au avut încredere în mine că-i voi scoate peste graniţă.” Citește interviul complet pe observatorcultural.ro.

Publicitate și alte recomandări video