
Cum a încercat un șofer să scape: le-a spus procurorilor că s-a îmbătat cu vaporii de alcool din beci

Un șofer ar fi reușit să se îmbete doar din vinul evaporat în beci. Cel puțin asta le-a povestit anchetatorilor. Și-a schimbat declarația doar în fața instanței, pentru a putea obține o reducere a pedepsei.
Ioan Aștefani a fost oprit de polițiștii de frontieră în seara zilei de 27 iunie 2022, pe când se afla la volan, în localitatea Osoi, pe DN 28. Emana halenă alcoolică, iar la întrebarea polițiștilor a confirmat că băuse. Întrucât niciun echipaj al Poliției Rutiere nu era disponibil pentru a-l testa cu aparatul Dräger, a fost chemat un echipaj de intervenție.
Acesta i-a cerut lui Aștefani să-și ia actele și lucrurile personale din mașină și să o încuie, pentru a fi condus la Iași. Șoferul a refuzat însă să se conformeze și a încercat să opună rezistență. Polițiștii au reușit să-l convingă să-i urmeze doar după ce l-au amenințat că îl vor încătușa. Analizele efectuate la IML au stabilit o alcoolemie de 1,5‰ în sânge. Luându-se în calcul și ora incidentului, alcoolemia teoretică a fost calculată la 1,75‰.
În cursul urmăririi penale, Aștefani a negat consumul de alcool. A explicat că în dimineața zilei respectiv trăsese 270 de litri de vin dintr-un butoi în sticle. Inhalase involuntar vapori de alcool. Apărarea a fost respinsă de procurorul de caz, întrucât contrazicea constatările IML. Abia în fața magistraților Judecătoriei Răducăneni, Aștefani și-a recunoscut fapta.
Șoferul a fost găsit vinovat de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului. Judecătorii au luat însă în considerare vârsta de 63 de ani pe care o avea la data incidentului, ca și faptul că se afla pentru prima oară în conflict cu legea penală. Judecătorii au consemnat comportamentul șoferului în fața polițiștilor, ca și poveștile îndrugate anchetatorilor, dar nu au insistat asupra lor. În cele din urmă, ei au optat pentru minimul de pedeapsă permis de Codul Penal, respectiv 8 luni de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani. Aștefani va trebui să frecventeze un program de reintegrare socială și să presteze 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității. Sentința Judecătoriei Răducăneni poate fi contestată în fața Curții de Apel.
Publicitate și alte recomandări video