Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Cum a intrat la apă patronul vinotecii Willy

GALERIE
vinoteca willy
  • vinoteca willy
- +

Fostul patron al Vinotecii Willy şi-a încheiat conturile cu o condamnare pentru înşelăciune. De două acuzaţii de fals în declaraţii a scăpat, intervenind prescripţia răspunderii penale. Mircea Huţanu fusese acuzat de procurori că şi-a înşelat un partener de afaceri cu aproximativ o jumătate de milion de lei.

Problemele lui Huţanu cu legea îşi au originea într-un contract încheiat în primăvara lui 2011 între societatea pe care o administra, SC Vinoteca Willy SRL şi Interprest Distribution SRL. Efectuarea plăţilor a fost garantată de Huţanu printr-un contract de ipotecă asupra unui spaţiu deţinut pe şoseaua Nicolina. În decurs de un an, vinoteca acumulase datorii de aproximativ 500.000 lei, ceea ce a dus la o primă ciocnire în justiţie cu partenerii de afaceri. Interprest SRL a obţinut din partea Tribunalului emiterea unei ordonanţe de plată prin care Vinoteca Willy era obligată să-şi achite datoriile. Huţanu s-a oferit să plătească, solicitând însă radierea ipotecii de pe spaţiul comercial respectiv şi constituirea unei noi ipoteci pe alt imobil, pe care Vinoteca Willy se angaja să-l dea în plată, în contul datoriilor.

Partenerii au fost de acord şi au renunţat la ipoteca asupra primului imobil. Când a fost însă vorba să se înscrie ipoteca pe cel de-al doilea, au constatat că acesta era vândut de trei luni, contra sumei de 350.000 lei, în cadrul unui dosar de executare silită. Nu s-a putut înscrie ipoteca decât asupra terenului pe care era amplasat acesta. A urmat o plângere penală, o anchetă a procurorilor şi un rechizitoriu trimis în instanţă în 2018.

Huţanu a fost acuzat de înşelăciune şi de fals în declaraţii, pentru faptul că afirmase că imobilul nu este scos din circuitul civil, nu a mai fost vândut şi nici ipotecat în favoarea altui creditor. În instanţă, Interprest SRL a solicitat şi rambursarea datoriilor de 512.500 lei, ca şi plata de către Huţanu a unor daune morale în valoare de 100.000 lei. Acest capăt de cerere a fost respins de magistraţi, care au arătat că firmele pot solicita daune morale doar în câteva situaţii prevăzute de lege, înşelăciunea neaflându-se printre ele. Datoriile propriu-zise au fost însă recunoscute, iar Huţanu a fost condamnat şi la 1 an şi 4 luni de închisoare, cu suspendare.

Sentinţa Judecătoriei a fost atacată cu apel atât de Huţanu, cât şi de procurori. Aceştia au contestat aspecte procedurale referitoare la plata cheltuielilor judiciare. În schimb, Huţanu a solicitat achitarea, apreciind că faptele sale nu reprezentau o înşelăciune, ci pur şi simplu un risc pe care Interprest SRL şi-l asumase. Cel care pierduse fusese în fond chiar el, pentru că rămăsese fără spaţiul pe care voise să-l dea în plată în contul datoriilor, acesta fiind vândut silit la doar un sfert din valoarea reală. De asemenea, el a afirmat că cea mai mare parte a datoriei provenea din două facturi pe care nu le recunoaşte, reprezentând contravaloarea unor ambalaje, navete şi sticle de bere. Reclamanta nu avea decât să-şi ia din magazia vinotecii câte ambalaje voia. Argumentele aduse de Huţanu au fost respinse de magistraţii Curţii de Apel, care au constatat că în primă instanţă el îşi recunoscuse faptele, motiv pentru care primise şi o pedeapsă cu suspendare. "Dat fiind faptul că procedura simplificată de judecată are caracter irevocabil, invocarea ulterioară a unei alte situaţii de fapt nuanţate cu scopul atenuării sau înlăturării răspunderii penale este lipsită de orice raţiune juridică şi nu poate fi analizată de instanţa de apel ca reprezentând o solicitare serioasă", au precizat judecătorii. Pentru aceştia, faptele din rechizitoriu reprezentau descrierea fidelă a situaţiei reale. Apelul lui Huţanu a fost respins. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri