Ursul de la Dobrovăț: nu a fost văzut, dar face furori în zonă
Imagini cu urme lasate de un animal de talie mare în Padurea Bârnova-Dobrovat au st&acir (...)
citeste totsambata, 28.05.2022
Totul a avut la bază un conflict în care aceasta se afla cu conducerea instituţiei. Până la acest moment, instanţa a dispus că nu oboista este cea vinovată pentru că a ajuns şomeră.
O instrumentistă a Filarmonicii ieşene s-a trezit şomeră după ce a vrut să vadă ce pensie ar avea dacă s-ar retrage. Cazul se află de aproape un an pe rolul instanţelor ieşene. Tribunalul a dispus reintegrarea sa în muncă, dar verdictul final va fi dat de Curtea de Apel, unde a avut loc ieri abia primul termen. D.V.P. cântă la oboi în orchestra Filarmonicii. La sfârşitul anului 2019, pe fondul unor conflicte cu conducerea instituţiei, conflicte ajunse inclusiv în instanţă, aceasta a luat în calcul o eventuală pensionare.
S-a adresat Casei Judeţene de Pensii, solicitând să-i fie făcută o simulare a viitoarei pensii. I s-a răspuns că CJP nu face simulări, dar că i se poate lucra dosarul de pensionare, cu menţiunea că decizia de pensie poate fi anulată la cerere. Decizia de pensionare a fost însă trimisă de CJP nu petentei, ci Filarmonicii, iar aceasta a închis prompt contractul de muncă. D.V.P. s-a trezit astfel pensionară, fără să fi intenţionat de fapt asta. Femeia a cerut CJP anularea deciziei de pensionare, ceea ce s-a şi întâmplat la începutul lui aprilie, ea urmând să returneze însă cei 10.402 lei încasaţi ca pensie. Acum, D.V.P. era oficial şomeră.
Oboista s-a adresat Tribunalului, cerând constatarea nulităţii absolute a deciziei prin care se dispusese încetarea contractului său de muncă şi plata retroactivă a salariului. Reprezentanţii Filarmonicii au afirmat în instanţă că instituţia nu a făcut altceva decât să aplice o decizie de pensionare, nefăcându-se vinovată cu nimic. Postul fiind declarat vacant, el urma să fie ocupat prin concurs sau examen. În privinţa salariilor, Filarmonica a precizat că nu are de ce să le plătească retroactiv, câtă vreme din februarie 2020 între instituţie şi D.V.P. nu mai existau relaţii de muncă.
Magistraţii Tribunalului au apreciat că atât Casa de Pensii, cât şi Filarmonica greşiseră. Astfel, CJP trebuia să trimită decizia de pensionare nu instituţiei, ci solicitantei. De asemenea, conducerea Filarmonicii s-a grăbit să dispună încetarea contractului de muncă, fără a mai aştepta curgerea celor 30 de zile în care D.V.P. putea să ceară anularea deciziei de pensionare. Judecătorii s-au raportat şi la principiul juridic conform căruia „quod nullum est, nullum producit efectum”, respectiv ceea ce este nul nu produce efecte.
Decizia de pensionare fiind anulată de CJP, toate actele întocmite în baza ei devin nule. Or, încetarea contractului de muncă avusese la bază doar decizia de pensionare, nu şi alte circumstanţe. Ca urmare, magistraţii au dispus reintegrarea în muncă a lui D.V.P. şi plata retroactivă a salariilor începând cu februarie 2020. Sentinţa Tribunalului se află în curs de analiză la Curtea de Apel.
Cuvinte cheie: + Oboi, cantareata, Filarmonica, Curtea de Apel
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Vremea proastă întârzie defilarea de la Romanian Fashion Week
VIDEO: Un copil a luat premiul de 120.000 de euro de la ”Românii au talent
Identitate personală, identitate etnică, identitate naţională (V)*
Iată cum votează corect online un conţilier local cu proiect imobiliar de avizat la Premărie!
Provocare în pandemie: medicii urgentişti i-au suplinit pe cei din ATI
Ursul de la Dobrovăț: nu a fost văzut, dar face furori în zonă
Concurenţă acerbă la ultima sesiune de testări pentru admiterea în clasa a V-a la liceele ieșene
Două propuneri pentru noul sediu al Primăriei. O clădire fără colțuri
ZdI TV - Gabriel Mardarasevici: Cât timp şi cât de mult se va mai câştiga în industria IT
„Iașul a fost umilit!“ „Suspiciuni mari legate de modul în care au fost repartizați banii ieșenilor“
Azi se deschid bazele de agrement de la Ciric, Ştrand şi Plaja Nicolina
În centrul Iaşului, un hoţ i-a furat maşina în timp ce vorbea cu un prieten
Expoziţie cu produse fabricate în România între 1930 şi 1990
Crima de la fabrica de ţigarete: pedepse reduse cu 11 ani din total
VIDEO: Încă o victimă la o trecere fără bariere: Spulberat de tren, când se întorcea de la muncă
VIDEO: Catedrala Mântuirii Neamului a devenit loc de sărit cu paraşuta
Se scumpesc biletele de tren de la 1 iulie! Care sunt noile tarife
Două victime după o explozie urmată de incendiu la Andrieșeni. O femeie a murit
Tipuri de mese pentru casa ta: cum le alegi pe cele potrivite? (P)
Dacia Sandero revine în luna aprilie pe podiumul vânzărilor de mașini noi în Europa
Google prezintă Street View Camera. Poate fi montată pe orice mașină
Cecenul Asvad Idriso, „comandantul Tik-Tok”, a fost spulberat de ucraineni
Rusia a trimis pe frontul din Ucraina oameni complet nepregătiţi
Starlink are acum 400.000 de utilizatori. Popularitatea sa explodează în 2022
Generalul Shamanov, măcelarul din Cecenia, detalii despre terminarea războiului
Ministrul Predoiu “revarsă” un val de privilegii către magistraţi
Schimbarea din Codul Rutier la care nu se mai aștepta nimeni. Aviz motocicliștilor!
Lazăr Vlădică, fostul şef de la Armamente, a fost audiat de procurorii DNA
Cererea de ghiozdane antiglonț pentru copii a crescut în SUA
Cantităţi fără precedent de petrol din Rusia se îndreaptă către India şi China
Fostul vicepreşedinte al CJ Suceava prins când primea 40.000 de euro mită, trimis în judecată de DNA
Fiica adoptivă a lui Ilie Năstase: „Bună! Sânii mei se numesc Chloe și Coco”
Un deputat atrage atenţia asupra mâncării cu gândaci servită la cantina de la “Cuza”
Profilul proprietarului care apelează la firma de izolații exterioare Isoterm (P)
Alina Sorescu și Alexandru Ciucu, divorț și partaj de multe milioane
Ministrul Dîncu vrea salarii mai mari pentru personalul din Armată
"The Gray Man" va fi disponibil pe Netflix începând cu 22 iulie (VIDEO)
Ungaria vinde benzină și motorină la preț redus doar maghiarilor
Cum a început povestea Dedeman. Absolventul de matematică de la Cuza a descoperit ceva
Nicolae GRECUC-aşa-i în tenis!Englezii îl exclud pe Medvedev de la Wimbledon, ATP îl face lider mondial. |
Eugen MUNTEANUIdentitate personală, identitate etnică, identitate naţională (V)* |
pr. Constantin STURZUCinematografie, mit şi ideologie |
Aurelian-Petruș PLOPEANU„Comunismul primitiv”, o minciună vinovată şi frivolă |
Iată cum votează corect online un conţilier local cu proiect imobiliar de avizat la Premărie! |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.