Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Cum a scăpat Protecţia Consumatorului de procesele cu Orange şi Carrefour

GALERIE
orangecarrefour-Iasi
  • orange
  • carrefour-Iasi
- +

Comisarii de la Protecţia Consumatorului au scăpat de două procese civile datorită modificărilor apărute în Noul Cod de Procedură Civilă. Deşi au trecut cinci luni de la intrarea în vigoare a noilor dispoziţii în domeniu, controversele nu au încetat să apară în mediul juridic românesc, justiţiabilii întâlnind numeroase probleme în practică.

 

 Una dintre principalele modificări care a născut decizii importante ale instanţelor este legată de modul în care se realizează verificarea şi regularizarea cererii de chemare în judecată. Astfel, noile dispoziţii impun menţionarea unor date mult mai concrete în cererea de judecată, dar noutatea principală este dată de sancţiunea acordată pentru neîndeplinirea acestor cerinţe: suspendarea cererii de chemare în judecată din vechiul cod a fost înlocuită cu anularea acesteia. Astfel de exemple s-au întâmplat şi la Iaşi, beneficiar fiind Comisariatul judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC) Iaşi, care a scăpat de două procese cu două companii importante. Judecătoria Iaşi a anulat recent două cereri de chemare în judecată formulate de Orange România şi Carrefour România împotriva CRPC Regiunea Nord Est. „Anularea cererii de chemare în judecată se dispune în situaţia în care nu sunt îndeplinite obligaţiile privind completarea sau modificarea cererii de chemare în judecată sau plângerii contravenţionale, în cazul nostru. În aceste situaţii, din punct de vedere procedural, având în vedere soluţia de anulare, nu s-a ajuns încă la citarea instituţiei noastre, etapa de verificare şi regularizare a cererii de chemare în judecată fiind prealabilă fixării primului termen de judecată. Urmează să vedem ce se va întâmpla mai departe. Nu ştiu să vă spun în momentul de faţă pentru ce s-au aplicat sancţiunile respective, nefiind citaţi în dosar, după cum v-am explicat. Ambii operatori economici au fost sancţionaţi de mai multe ori de instituţia noastră”, a explicat Marian Grigoraş, comisar şef al CRPC Iaşi. Potrivit Noului Cod, operatorii au posibilitatea, în 15 zile de la aflarea sentinţei, să ceară reexaminarea cauzei şi să revină asupra măsurii anulării.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri