Iașul are apare o singură dată nominalizat în programul de guvernare al PSD și PNL. Referința vizează construirea spitalului regional din Moara de Vânt. În schimb, sunt incluse în document o serie de proiecte de care ieșenii pot beneficia în mod direct sau indirect, dacă aceste investiții vor deveni realitate.
Așa cum ZDI a relatat zilele trecute, filialele locale ale PSD și PNL nu au reușit să impună un ieșean în rândul miniștrilor, ceea ce arată (din nou) lipsa de influență politică a liderilor ieșeni la centru (Bogdan Cojocaru și, respectiv, Alexandru Muraru). Cel mai probabil, liberalii și social-democrații din Iași vor avea reprezentanți la nivel de secretar de stat.
Cu toate că PSD Iași l-a asumat pe Alexandru Rafila, ministrul Sănătății a ajuns să candideze la Iași prin voința conducerii centrale, el fiind impus pe lista de deputați ai PSD Iași pe ultima sută de metri spre surprinderea multora dintre liderii locali ai social-democraților.
Care sunt proiectele importante pentru Iași din proiecția guvernului
„Continuarea și finalizarea investițiilor în spitale și clădiri noi din PNRR și spitalele regionale Iași, Cluj-Napoca, Craiova; identificarea posibilității extinderii rețelei de spitale regionale”, este singurul paragraf din programul de guvernare în care apare Iașul. Spre diferență, Clujul mai apare în mod explicit și în cazul altor investiții importante: metrou, cale ferată de mare viteză (București – Cluj – Budapesta) sau reabilitarea sediului Operei Naționale Maghiare.
În schimb, sunt câteva proiecte prevăzute în program care vor sprijini dezvoltarea Iașului în cazul în care vor fi implementate fără sincope: construirea de autostrăzi (A7 și A8), modernizarea coridorului de tranport feroviar Constanța – Siret/Ungheni, achiziția de trenuri noi și moderne sau conectarea Republicii Moldova cu România cu mai multe poduri rutiere peste Prut.
În ceea ce privește autostrăzile cu impact pentru Iași, în anul 2024 s-au făcut pași decisivi pentru construirea A7 și A8. În cazul A7, sunt deja dați în circulație peste 100 km din cei 320 ai autostrăzii, iar restul sunt în lucru, inclusiv sectorul ieșean care cuprinde și nodul turbion A7-A8 la sud de Pașcani.
În cazul A8, capetele sectorului montan au constructori, iar toate cele șase loturi din același tronson (Tg Mureș – Tg Neamț) sunt în fază de licitație (evaluare sau depunere de oferte). Pași decisivi au fost făcuți și pentru tronsonul ieșean al A8 (Tg Neamț – Iași – Ungheni). Primele două segmente (Moțca – Tg Frumos și Tg Frumos – Lețcani) sunt în fază de licitație, iar pe porțiunea Lețcani – Iași – Ungheni se lucrează la o nouă lotizare astfel încât să fie prioritizate anumite porțiuni.
„Până în 2028, vom construi și finaliza minimum 70 de Variante Ocolitoare, care vor scoate traficul greu din localitățile supraaglomerate, în cea mai mare parte prin descentralizare și parteneriate cu autoritățile publice locale”, este un alt punct din programul de guvernare, fără a fi însă detaliate aceste investiții – prioritățile vor deveni public odată cu întocmirea proiectului de buget pe anul 2025.
Pe această direcție investițională s-ar putea regăsi și Iașul cu varianta de trafic ușor, între Uricani și Cicoarei, rută care să asigure o alternativă de trafic la drumul european. În prezent, este în derulare o procedură prin intermediul căreia acest proiect va fi preluat la nivel local, de către Consiliul Județean.
„Dezvoltarea transportului feroviar metropolitan”, ar putea fi un alt proiect în care Iașul să beneficieze de fonduri, dacă va reuși să depună documentația tehnică până în vara anului viitor. Un astfel de proiect vine la pachet cu o altă propunere a guvernului care figurează în documentul citat: introducerea transportului feroviar pe rute scurte, la tarife scăzute.
„Beneficii: Acces la locurile de muncă, reducerea traficului rutier și a poluării. Creșterea accesului locuitorilor din proximitatea marilor orașe la locurile de muncă mai bine plătite din zonele urbane”, sunt principalele argumente ale guvernului pentru aprobarea unei astfel de măsuri. Nu în ultimul rând, CFR are în pregătire un proiect pentru modernizarea mai multor stații de cale ferată din județul Iași.
Finanțări pentru aeroporturi
Un alt obiectiv din programul de guvernare vizează dezvoltarea unei rețele de terminale cargo pe aeroporturile din România. Un astfel de proiect este în pregătire la Consiliul Județean, dar trebuie asigurată finanțare.
„Program de 70 milioane de euro anual, finanțat din fonduri europene, pentru instalarea de capacități de producție de energie din surse regenerabile solare și în capacități de stocare a energiei, pentru autoconsumul aeroporturilor civile”, este un alt proiect al guvernului în concordanță cu strategia autorităților județene. La Aeroportul Iași a fost construit un parc fotovoltaic, iar regia vrea extinderea acestei facilități astfel încât să fie asigurată independența energetică a aerogării ieșene.
Publicitate și alte recomandări video