Cum ar putea arăta un for legislativ reformat (I)

În condițiile în care Parlamentul este și a fost mereu cea mai nepopulară dintre instituțiile democratice din România, iar solicitările venite din partea populației sunt foarte clare, ar fi normal ca partidele din coaliția guvernamentală să se înțeleagă rapid asupra unui proiect de reducere a numărului de parlamentari. Propunerea UDMR, care vizează o reducere cu circa 10 la sută, este o bază de pornire rezonabilă, care ar putea fi acceptată de parteneri. Din câte se pare, în spatele ușilor închise se desfășoară un joc al orgoliilor. Liberalii ar vrea să prezinte ei un proiect, susținând (corect) că inițiativa deja existentă a USR se va bloca în Parlament. PSD pare dispus să negocieze, dar doar după congres, și probabil că va dori să figureze ca inițiator sau co-inițiator al unui eventual proiect, pentru a încerca să obțină capital politic.

În principiu, o astfel de reformă se poate realiza dacă obiectivul este limitat – spre exemplu, 10 la sută – pentru că nu vor fi grav amenințate interesele bine înrădăcinate ale organizațiilor județene. Sigur că nu e plăcut să concurezi pe șase locuri de deputat în loc de șapte, spre exemplu, într-un județ de mărime medie (sau pe unsprezece locuri în loc de douăsprezece, cum s-ar putea întâmpla în cazul județului Iași), dar partidele „mari” vor fi probabil mai puțin afectate decât cele mici, la redistribuirea finală.

Va fi ceva mai complicat pentru Senat, unde magnitudinea circumscripțiilor (numărul de locuri puse în joc) este mică, și e greu să te gândești la reduceri care să nu afecteze proporționalitatea. Dar, în esență, se pot gândi formule care să mențină actualul sistem de reprezentare, sistem care e strâns legat de bicameralismul simetric din țara noastră – un bicameralism bazat pe egalitatea între cele două camere în materie de atribuții, și între senator și deputat în materie de legitimitate. În speranța că partidele din coaliție vor găsi resurse să vină în întâmpinarea acestei dorințe a cetățenilor, să observăm că va exista aproape cert și o veste proastă: dacă formațiunile din coaliție își închipuie că procedând astfel vor atenua pulsiunile populiste, s-ar putea să se înșele. Apoi, nici economiile la buget nu vor fi chiar uimitoare, altele fiind zonele cele mai intens consumatoare de resurse din structura statului. Dar parlamentarii sunt cei mai antipatici, deci e normal ca ei să fie primii pedepsiți.

De-a lungul timpului, am mai abordat în această pagină tema reducerii numărului de parlamentari, în paralel cu cea a bicameralismului. După cum se știe, în urmă cu mulți ani președintele Traian Băsescu a convocat cele două consultări prin referendum, votul românilor fiind, cum era de așteptat, pozitiv. În timp, presiunile pentru desființarea Senatului s-au mai atenuat, ceea ce este foarte bine. Tradiția constituțională și cea democratică (mult mai problematică decât prima, o recunoaște aproape toată lumea) merită păstrate, astfel că discuția poate viza doar reducerea numărului de senatori, nu desființarea camerei superioare. Reiau în continuare câteva argumente prezentate acum mai mulți ani, cu observația că nu întrevăd mari șanse de concretizare a unei asemenea propuneri. Dar, din păcate, tocmai faptul că nu prea mai avem timp și disponibilitate să purtăm asemenea discuții contribuie la degradarea climatului democratic.

Nu ar fi șanse de concretizare acum, pentru că ar fi nevoie de modificarea Constituției, ceea ce nu este posibil întrucât climatul este nefavorabil, așa cum va fi și peste cinci, zece sau o sută de ani. Amendarea legii fundamentale ar fi necesară și logică pentru că varianta expusă ar presupune o diferențiere a atribuțiilor celor două Camere – s-ar renunța la simetrie – și a modului de desemnare a senatorilor, ceea ce ar face bicameralismul „necongruent” (membrii celor două camere nu ar mai fi aleși prin aceeași procedură, așa cum se întâmplă acum).

Așadar, s-ar putea ajunge mai aproape de cifra magică 300, dar nu chiar foarte aproape – nici nu ar fi bine să se întâmple așa, dacă păstrăm bicameralismul. Spre exemplu, Republica Cehă, care are o populație cu puțin peste jumătate din cea a României, are un parlament bicameral cu 81 senatori și 200 deputați. Guvernanții noștri ar putea da mai ușor satisfacție vocilor din societate (atât celor cu adevărat preocupate de funcționarea sistemului, cât și celor care exprimă doar ostilitate față de politicieni) dacă ar diferenția puternic compoziția Camerelor. Un Senat de circa cincizeci de membri (câte unul din fiecare județ și sector al capitalei, plus un reprezentant al diasporei) în loc de 136 și o Cameră a Deputaților de circa 275-300 membri în loc de 331, cifra de astăzi, i-ar satisface aproape cert pe adepții reducerii. Și în cazul unei diferențieri atente a atribuțiilor ar putea contribui și la întărirea relației între legislativ – ar fi vorba aici de noul rol al Senatului – și comunitățile locale și autoritățile din județe.

Publicitate și alte recomandări video