anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

vineri, 27.05.2022

Cum au fost salvaţi stejarii de la Breazu. Soluţia s-a găsit după insistenţele localnicilor

GALERIE
stejar
  • stejar
- +

Lucrările avizate la Axa rutieră Iaşi-Suceava includ înlocuirea copacilor bătrâni cu puieţi. La rugămintea unor localnici din Breazu, cei de la Direcţia Silvică şi de la Direcţia drumurilor judeţene au găsit o soluţie prin care au ocolit stejarii din Pădurea Mârzeşti.

Modernizarea DJ 282, de la Iaşi spre Movileni, ca parte a proiectului Axei rutiere strategice Iaşi-Suceava, se face la pachet cu înlăturarea copacilor crescuţi aproape de marginea drumului şi care pot pune probleme pe vreme cu vânt puternic, de exemplu. De altfel, consilierii judeţeni au aprobat, cu două luni în urmă, vânzarea masei lemnoase pe picior aflată de-a lungul traseului Axei, prin Bursa Română de Mărfuri. Proiectul, care se derulează pe parcursul a 24 de luni pentru fiecare din cele trei tronsoane de pe teritoriul judeţului Iaşi, este deja în lucru de la Iaşi până la Belceşti.

La Breazu însă, drumul trece pe lângă Pădurea Mârzeşti, arie protejată. Îndepărtarea copacilor cu risc de prăbuşire pe carosabil i-a determinat pe câţiva localnici, membri ai Asociaţiei „Rediu lui Tătar“, să ceară găsirea unei soluţii de „a ierta“ câţiva dintre stejarii marcaţi de lucrătorii silvici. Ei au recunoscut că cererea vine „în ceasul al doisprezecelea“ şi că refacerea drumului este o necesitate.

Directorul Direcţiei Silvice Iaşi, Gabriel Doncean, ne-a spus ieri că stejarii cei mai impunători vor rămâne în picioare. El s-a referit inclusiv la cel mai bătrân arbore de acest fel, care însă are tulpina crăpată.

„Vorbim de o zonă care în decursul istoriei a fost grav afectată de distrugeri, inclusiv în timpul ultimului război mondial, fapt care a făcut ca nicio clădire sau altă mărturie materială istorică să nu se păstreze. Drept urmare, stejarul multisecular de la Mârzeşti a rămas unicul martor neatins, iar în jurul său, datorită vechimii, s-au creat legende“, au pledat membrii asociaţiei într-o scrisoare adresată mai multor instituţii ieşene.

Rugămințile celor din Breazu au ajuns până la ministrul Mediului. „Chiar dacă Iașul nu figurează încă în catalogul pădurilor virgine sau cvasivirgine ale României, avem totuși suficiente cazuri în județ de arbori multiseculari ce merită prețuiți și promovați pentru valoarea lor individuală”, a scris Costel Alexe pe pagina sa de Facebook, referindu-se la stejarii din Pădurea Mârzești.

„Deși au fost inițial marcați spre tăiere în vederea extinderii părții carosabile, consider că se impune protejarea acestor exemplare unice în județul Iași”, a luat el apărarea arborilor.

Mai mult, ministrul a anunțat și că a propus găsirea unei soluții tehnice menită să susțină stejarul multisecular, „o santinelă conștiincioasă, care după sute de ani de serviciu public are astăzi tulpina crăpată și prezintă urme vizibile ale trecerii timpului”.

La rândul lui, directorul Direcţiei drumurilor judeţene ne-a precizat că tot ce va fi tăiat va fi înlocuit cu puieţi în cadrul unui program stabilit cu Romsilva să înceapă la toamnă. Cât priveşte păstrarea copacilor de la liziera Pădurii Mârzeşti, Ciprian Ciucan ne-a spus că este un risc pe care şi-l asumă în acest fel: „Gândiţi-vă că, dacă - Doamne fereşte! - cade o ramură sau un copac peste un autovehicul, responsabil este administratorul drumului“.

Aşadar, acolo unde este posibil, tăierea copacilor se va limita la toaletarea lor. Crengile care se întind deasupra carosabilului - şi nu sunt puţine - vor fi îndepărtate, acesta fiind, la momentul actual, „preţul“ plătit pentru ca stejarii de lângă drum, cu vârste de peste un secol, să rămână la locul lor.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Un concurs de arhitectură care poate da Iaşului o nouă clădire emblematică

Toni HRIŢAC

Un concurs de arhitectură care poate da Iaşului o nouă clădire emblematică

Anunţul companiei Iulius apropie de sfârşit o dezbatere publică care în urmă cu trei ani a mobilizat societatea civilă ieşeană. Au fost douăsprezece ore de discuţii aprinse, marcate de suspiciune şi neîncredere. Este însă atributul unui oraş de valoare să scoată o asemenea soluţie după discuţii încinse.

opinii

Franţa: un guvern de tranziţie, dar cu probleme

Alexandru CĂLINESCU

Franţa: un guvern de tranziţie, dar cu probleme

După ce reluaseră sloganul clasic, „să punem stavilă extremei drepte”, au descoperit că extrema stângă, sub conducerea lui Jean-Luc Mélenchon, a devenit mai periculoasă decât partidul lui Marine Le Pen. În consecinţă, executivul actual (căruia comentatorii îi prevăd o viaţă scurtă) a fost alcătuit în aşa fel încât să „ciupească” (scuzaţi termenul) din electoratul mélenchonist.

Cine ocupă scaunul gol?

George PLEȘU

Cine ocupă scaunul gol?

Iaşul are nevoie de un organism care să direcţioneze, să ghideze şi să potenţeze eforturile culturale ale comunităţii, de la administraţia locală şi instituţiile culturale de stat, la societatea civilă, sectorul cultural independent şi până la publicul existent şi dezvoltarea de noi audienţe. Fie că se va chema Institutul Cultural Ieşean sau în orice alt fel, înfiinţarea sa este esenţială pentru a reprezenta interesele industriilor culturale şi creative şi a realiza cât mai rapid o strategie culturală care să facă parte dintr-o viitoare strategie de oraş.

IN MEMORIAM: Am pierdut un model - prof. dr. Victor Strat

dr. Eugen TÂRCOVEANU

IN MEMORIAM: Am pierdut un model - prof. dr. Victor Strat

Alături de alte mari personalităţi chirurgicale, profesorul Victor Strat se înscrie în galeria celor care au contribuit la progresul şi modernizarea chirurgiei din ţara noastră. Şcoala pe care a format-o îi este pe deplin recunoscătoare şi îi va păstra o vie amintire.

pulspulspuls

Agamiţii Dandanache de la Iaşi: o lungă şi tristă poveste de succes

Agamiţii Dandanache de la Iaşi: o lungă şi tristă poveste de succes

Tare ne-am mai amuzat alaltăieri, stimaţi telespectatori, când l-am auzit pe fostul şef liberal nea Şică Orban dezvăluind boborului, la o emisiune teve şi oră de maximă audienţă, şi chiar de ziua lui, cum a trebuit el săracul să-i paraşuteze pe listele parlamentare liberale pe actualul premier Ciucă şi pe actualul menistru al Justiţiei Predoiu, totul la intervenţii din afara partidului (de la Cotroceni, adicătelea). 

Caricatura zilei

Băsescu a pocnit, de data asta, o mașină

Editia PDF

Bancul zilei

La farmacie: - Un prezervativ, va rog. - Doar unul? - Da. Incerc sa ma las.

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.