Cum au fost subiectele la simulările Evaluării Naționale și Bacalaureatului, în județul Iași: texte accesibile, subiecte apreciate și o pagină de jurnal care i-a surprins pe unii elevi

marți, 09 decembrie 2025, 03:59
9 MIN
 Cum au fost subiectele la simulările Evaluării Naționale și Bacalaureatului, în județul Iași: texte accesibile, subiecte apreciate și o pagină de jurnal care i-a surprins pe unii elevi

Simularea județeană la Limba și literatura română a fost organizată luni, 8 decembrie, în județul Iași. Subiectele sunt apreciate de profesori drept „frumoase”, în acord cu programa de examen, „gradul lor de dificultate fiind raportat la momentul din anul școlar în care ne aflăm”.

Potrivit datelor transmise de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Iași, prezența elevilor înscriși la liceu a fost de 96,45%. Prezența la simularea Evaluării Naționale a fost de 94,93%.

„Organizarea simulării este un demers util pentru elevi și pentru profesorii care-i antrenează în vederea evaluărilor externe, chiar dacă presupune un efort logistic din partea școlilor și un segment important de muncă suplimentară din partea profesorilor. Ambele subiecte respectă, firește, programa de examen, gradul lor de dificultate fiind raportat la momentul din anul școlar în care ne aflăm. Copiii nu sunt încă foarte obosiți, iar conținuturile și competențele vizate punctual, pentru această simulare, nu sunt foarte multe”, a precizat profesoara de Limba și literatura română Mihaela Doboș, cadru didactic la Colegiul Național „Costache Negruzzi” din Iași.

Reporterii „Ziarul de Iași” au discutat cu profesori de Limba și literatura română din Iași despre dificultatea subiectelor de la simularea județeană a examenelor naționale.

Ce s-a dat la simularea județeană a Evaluării Naționale, la Limba și literatura română

Exercițiile de la subiectul I au vizat atenția și identificarea unor informații din cele două texte propuse: Vine vacanța cu trenul din Franța și Figura paternă, ambele scrise de Adina Popescu. Elevii au avut de completat spații punctate cu detalii relevante din text, de rezolvat itemi tip grilă și de indicat dacă anumite enunțuri sunt adevărate sau false. La exercițiul numărul 6, au avut de precizat, în două-trei enunțuri, o trăsătură a tiparului narativ, pe care să o ilustreze cu o secvență din primul text. Punctul 7 de la subiectul I a presupus redactarea unui răspuns de minimum 30 de cuvinte despre un element comun celor două texte, utilizând exemple relevante.

La itemul 8, elevii au avut de argumentat, în 50-100 de cuvinte, dacă relația cu părinții este importantă pentru dezvoltarea unui copil. Punctul 9 a solicitat asocierea fragmentului din opera Vine vacanța cu trenul din Franța cu un alt text literar studiat la clasă sau citit ca lectură suplimentară, pentru a evidenția o valoare comună, în 50-100 de cuvinte

Subiectul I B a inclus opt exerciții de vocabular și gramatică. Absolvenții clasei a VIII-a au avut identificat diftongii din două cuvinte, de selectat mijloacele de formare a două cuvinte, de identificat sensul secvenței „își trage sufletul” și de identificat între ce cuvinte există o relație de polisemie. Apoi, candidații au avut de selectat trei pronume cărora trebuiau să le indice și tipul.

Exercițiul 6 le-a cerut să alcătuiască două propoziții – una interogativă, în care substantivul propriu „Anton” să îndeplinească funcția sintactică de complement preprozițional, și una asertivă, în care verbul „a asculta” să aibă funcția sintactică de atribut. După cerința de sintaxă de la itemul 7, absolvenții au avut de scris forma corectă a cinci cuvinte.

Subiectul al II-lea, notat cu 20 de puncte, a cerut redactarea unei pagini de jurnal, de minimum 150 de cuvinte, în care să evidențieze o emoție resimțită în acel moment, incluzând o secvență narativă și o secvență descriptivă, fiecare de cel puțin 30 de cuvinte.

Subiectele de la simularea Evaluării Naționale: „Dificultatea apare la gramatică”

Profesoara Serinella Zara, de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Iași, a descris subiectul de la Evaluarea Națională drept „foarte frumos”, subliniind „un anumit tip de rafinament și originalitate, pe care rareori am văzut-o în ultimii ani”. Potrivit acesteia, elevii de clasa a VIII-a au beneficiat de texte accesibile și plăcute, însă dificultățile au apărut în partea a doua a subiectului, la exercițiile de gramatică și vocabular.

„Dificultatea apare la gramatică. Mi s-a părut că, așa cum este de obicei la o simulare, lucrurile sunt ceva mai nuanțate. Nu este simplu la nivel de clasa a VIII-a, în luna decembrie, să ai materia pentru clasele V-VII parcursă foarte bine. Toate exercițiile acelea pe care ei le au acolo presupun o foarte bună cunoaștere a materiei. De exemplu, să găsești trei pronume diferite înseamnă să știi foarte bine pronumele. Să te descurci la fonetică sau la vocabular presupune teorie, dar mai cu seamă mult exercițiu, fiindcă sunt capitole grele. Prin urmare, aici ar putea să apară dificultatea”, a declarat Serinella Zara.

Un alt item ce i-ar fi putut pune în dificultate pe elevi, potrivit cadrului didactic, este subiectul de gramatică ce a cerut construirea unei fraze. „Chiar dacă pare ușor să faci o frază cu o coordonare adversativă, elevii trebuie să știe conjuncțiile adversative, iar asta cere predare prealabilă”, a subliniat profesoara.

„O problemă mai văd și la antrenamentul care presupune mult scris la exercițiile 6, 7, 8, 9, la prima parte, acolo unde au de analizat și de scris despre un text literar, respectiv text nonliterar și o opinie”, precizat Serinella Zara.

Profesoara Mihaela Doboș, cadru didactic la Colegiul Național „Costache Negruzzi”, a confirmat că subiectul de la simularea județeană a Evaluării Naționale „respectă modelul publicat de Ministerul Educației, programa de simulare și ritmul de parcurgere a conținuturilor până la această dată”.

„Există câțiva itemi cu alegere multiplă care presupun o atenție sporită din partea elevilor, în sensul că unii distractori i-ar putea încurca, dar antrenarea și testarea atenției reprezintă unul din obiectivele simulării examenelor naționale”, a precizat Mihaela Doboș.

Pagină de jurnalul, la subiectul al III-lea. „Ar putea să li se pară o cerință neașteptată, însă reacția n-ar fi una întemeiată”

Subiectul al II-lea de la simularea Evaluării Naționale, unde elevii de clasa a VIII-a au avut de redactat o pagină de jurnal în care să includă atât o secvență narativă, cât și o secvență descriptivă, este posibil să îi fi pus în dificultate, fiind o cerință destul de rar întâlnită în examenele din ultimii ani. Profesoara de la Colegiul „Mihai Eminescu” a avertizat că majoritatea copiilor ar putea transforma această sarcină într-o simplă compunere narativă.

„Nu prea s-a dat jurnal până acum. Probabil că cei mai mulți dintre elevi vor face tot compunere narativă. Eu, de exemplu, țin să existe subiectivitate și monolog în jurnal. Nu știu în ce măsură baremul va face diferența între o compunere narativă și o pagină de jurnal. Nu știu cât anume vor face elevii sub forma jurnalului, nu doar să pună data, ci să fie maniera aceea subiectivă de jurnal. Copiii care au cu adevărat jurnale sau au citit jurnale știu să compună un asemenea text. Ceilalți vor face 90% compunere narativă”, a completat Serinella Zara.

La rândul său, profesoara Mihaela Doboș a explicat că redactarea unei note de jurnal „ar putea să li se pară copiilor o cerință neașteptată, însă reacția n-ar fi una întemeiată”.

Ce s-a dat la simularea județeană a examenului de Bacalaureat, la Limba și literatura română

Textul suport pentru subiectul I, la Limba și literatura română, a fost un fragment din interviul „Muzica și cultura, în general, reprezintă identitatea pură a fiecărui om”, realizat de Mihai Vacariu, în Revista „Timpul”. Pe baza acestuia, candidații au avut de rezolvat cinci exerciții.

La IB, au avut de argumentat dacă muzica are sau nu puterea de a uni oamenii, prin raportare atât la informațiile din fragmentul din interviul realizat de Mihai Vacariu, cât și la experiența personală sau culturală. La subiectul al II-lea, absolvenții de liceu au avut de prezentat, în minimum 50 de cuvinte, perspectiva narativă dintr-un fragment din „Remember”, scris de Mateiu I. Caragiale.

La subiectul al III-lea, candidații de la real, tehnologic și de la filiera vocațională (cu excoeția profilului pedagogic) au avut de făcut un eseu de cel puțin 400 de cuvinte în care să prezinte particularitățile unei poezii scrise de Tudor Arghezi. Cei de la uman și pedagogic au avut de prezentat particularitățile unui text poetic studiat care îi aparține lui Lucian Blaga.

Limbajul neologic i-ar putea pune în dificultate pe elevi, la simularea Bacalaureatului

Tot profesoara Serinella Zara a remarcat și calitatea subiectelor de la simularea examenelor de Bacalaureat, despre care a spus că au fost „frumoase”, în special fragmentul despre muzică clasică de la Subiectul I. „Sunt întrebări care nu surprind, fiind întotdeauna aceleași”, a punctat cadrul didactic. Dificultățile nu au venit din structura subiectelor, ci din lipsa de exercițiu a unor elevi, „dacă ei nu știu că trebuie să facă enunțuri, dacă nu dau o secvență”. Chiar primul item, cel de sinonimie, a generat întrebări: „Sinonimele pentru «autentic» și «la unison» le-au pus probleme unora, fiind termeni relativ neologici”.

„În ceea ce privește gradul de accesibilitate, este posibil ca subiectul să fie perceput ca ușor dificil de unii elevi, atât prin limbajul neologic de la subiectul I și referințele livrești de la subiectul al II-lea, cât și prin temele celor două eseuri. Trebuie, însă, să-i recunoaștem frumusețea și generozitatea, în sensul că fiecare candidat îl poate asimila, în grade diferite, culturii sale generale și preocupărilor care-l definesc, până când va exista un bacalaureat diferențiat, mai nuanțat, pentru liceele teoretice și liceele tehnologice”, a punctat profesoara de la Colegiul Național „Costache Negruzzi” din Iași.

Poezie la subiectul al III-lea de la simularea Bacalaureatului. „Puteau alege orice text din opera acestor poeți”

În ceea ce privește textul argumentativ despre puterea muzicii de a uni oamenii, Serinella Zara și-a pus problema ce exemple personale vor integra elevii, „știind muzica pe care o ascultă mulți dintre ei”. Surpriza pentru elevii de liceu a venit la subiectul al III-lea, unde au primit poezie, nu proză.

„Subiectul pentru Bacalaureat este foarte interesant și excelent contextualizat, dacă ne gândim la dezbaterile din ultimul timp pe marginea muzicii, generate de filmul de curând lansat. Fragmentul de interviu preluat din revista «Timpul» atinge teme actuale, bine amprentate social (diversitatea opiniilor, polarizarea oamenilor prin social media, responsabilitatea etc.) și estetic (problematica receptării artei, relația compozitor-dirijor-orchestră, identitatea etc.), totul sub cupola ideii centrale, de esență clasică și profund umanistă: muzica unește oamenii și-i face mai buni. Întrebările structurate pe marginea fragmentului și eseul ulterior invită la o deconstruire a textului și a mesajului acestuia”, a declarat Mihaela Doboș.

În cazul subiectului al III-lea de la simularea examenului de Bacalaurat, profesoara Mihaela Doboș a evidențiat libertatea de alegere pe care au avut-o candidații. „Copiii puteau alege orice text, repet, orice text din opera acestor poeți, nu neapărat unul din manual”, a transmis aceasta.

„La subiectul al III-lea, copiii cu care am discutat eu mi-au spus că și-au dorit poezie, fiindcă s-au săturat de basm și nuvelă. Începând cu clasa a XI-a, se face foarte multă poezie. Deci nu doar că sunt apropiați ca timp de poezie, întrucât au făcut-o, chiar le place, dacă o înțeleg. E bine să le facă plăcere să scrie despre un subiect de literatură”, a transmis profesoara de la Colegiul „Mihai Eminescu” din Iași.

Simulările examenelor naționale, în județul Iași

Simularea Evaluării Naționale și a probelor scrise ale Examenului de Bacalaureat a început luni, 8 decembrie, în județul Iași, cu participarea a peste 7.000 de elevi de clasa a VIII-a și aproape 6.000 de elevi de clasa a XII-a și a XIII-a, potrivit ISJ Iași.

Marți, 9 decembrie, elevii de clasa a VIII-a vor susține proba la Matematică, iar cei de la liceu vor avea proba obligatorie a profilului și specializării (Matematică sau Istorie). Ultima zi, 10 decembrie, este rezervată exclusiv elevilor de clasa a XII-a și a XIII-a, care vor participa la simularea probei la alegere a profilului și specializării.

Publicitate și alte recomandări video

Îți recomandăm

Comentarii