Cum decurg alegerile la UAIC pentru alegerea rectorului. La ora 14, s-a votat în proporție de 60,1% – UPDATE

luni, 18 martie 2024, 11:09
5 MIN
 Cum decurg alegerile la UAIC pentru alegerea rectorului. La ora 14, s-a votat în proporție de 60,1% – UPDATE

Astăzi, 18 martie, are loc turul 2 la UAIC, decisiv pentru alegerea noului rector.  Candidați sunt prof. univ. dr. Liviu-George MAHA şi prof. univ. dr. Tudorel TOADER.

UPDATE (22:52): Tudorel Toader: “La final de mandat de Rector al UAIC! Stimaţi colegi, Sunt onorat prin faptul că am fost timp de 8 ani Rector al UAIC, cea mai veche Universitate din România. În urmă cu 100 de ani UAIC a mai avut un Rector jurist. A fost o campanie electorală atipică mediului academic, plină de promisiuni, intimidări, neadevăruri, chiar şi cu ameninţări, totul pentru preluarea conducerii Universităţii de către cei care cred că li se cuvine, deşi au dovedit contrariul. Am preluat managementul unei Universităţi scindate în facultăţi bogate şi facultăţi sărace, având zeci de milioane datorii la bănci, unde nu erau plătite activităţile suplinite la plata cu ora sau erau plătite cu 1 leu, cu unele imobile de patrimoniu închise din cauza degradării, cu unele staţiuni ca şi cum ar fi fost abandonate. Am înfiinţat Institutul de Cercetări Interdisciplinare, am susţinut cercetarea ştiinţifică, am plătit, din fondurile proprii ale UAIC, studiile ştiinţifice publicate în reviste indexate ISI, am dat curs tuturor propunerilor de promovare, am stins datoriile la bănci, iar în prezent Universitatea are un consistent excedent financiar, am restaurat Casa Universitarilor, Observatorul Astronomic, Biblioteca Corpului O, Corpul E, staţiunea din Ştefăneşti, cu fonduri europene sau de la Compania Naţională de Investiţii, am completat toate treptele învăţământului preuniversitar, trecând grădiniţa şi şcoala primară de la taxă la buget. Am iniţiat construcţia unui Complex sportiv, renovarea sălii de sport, construcţia uni cămin etc. Mulţumesc tuturor celor care m-au susţinut şi m-au votat în demersul obţinerii unui nou mandat de Rector al UAIC. Mulţumesc tuturor celor cu care am colaborat în acest timp, împreună cu dânşii împlinind toate realizările. Regret susţinerea şi încrederea acordată unora, cu agende paralele, cu multe orgolii şi lipsă de caracter. În condiţiile în care nu au contat realizările, nu au contat faptele, contând calcule, aranjamente şi angajamente, am sentimentul unei “Monstruoase coaliţii”! Voi continua activităţile de profesor şi de avocat! Iaşi, 18 martie 2024”, a scris Toader pe Facebook.

UPDATE (22:44): “Sunt bucuros, a fost o competiţie lungă, intensă. Au fost mulţi candidaţi, au fost programe diverse, au fost dezbateri, idei, viziuni. Chiar a fost o campanie susţinută şi valoroasă, lucru pe care l-am confirmat şi după primul tur. Ca urmare, cu atât mai mare e bucuria cu cât competiţia a mai dură şi mai intensă. Deci e normal să fiu bucuros. Rezultatele arată într-un fel aceeaşi implicare a colegilor. Prezentarea la vot a fost peste cea din primul tur. Cu câteva voturi, dar oricum e important că se menţionează acest lucru. De obicei, în turul II e greu să estimăm câţi vor veni la vot, mai ales că la noi au fost mulţi candidaţi în turul I, voturile s-au distribuit între aceşti candidaţi, un număr semnificativ la unii dintre colegi. Ca urmare, era greu de anticipat ce vor face colegii care au votat cu candidaţii care nu au intrat în turul II. De aceea, cred că a fost importantă şi susţinerea, simbolic, pentru că de fapt fiecare coleg a votat aşa cum a crezut că e mai bine pentru universitate. Faptul că au venit la vot atât de mulţi confirmă că există o unitate, o concentrare a colegilor pe ceea ce înseamnă schimbare de viziune să spunem, care să aducă mai multe lucruri bune pentru universitatea noastră”, a declarat Liviu Maha. "Un număr atât de mare de voturi arată și legitimitate, e adevărat, dar în același timp înseamnă responsabilitate, pentru că foarte mulți colegi și-au manifestat încrederea în programul propus, în mesajul pe care l-am transmis, în candidatura mea, și ca urmare e și o responsabilitate foarte mare pe care o am", a adăugat acesta.

UPDATE (22:20): Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi (UAIC) şi-a ales astăzi, 18 martie, noul rector. Prof. univ.dr. Liviu Maha a ieşit victorios din lupta cu contracandidatul său, prof.univ.dr. Tudorel Toader. În cele 12 ore de votare, la urnele UAIC s-au prezentat 741 de alegători (reprezentând 87,7%) din 844, câți aveau drept de vot (profesorii angajați ai universității, alături de cercetători și de studenții reprezentanți în structurile de conducere, consilii ale facultăților și Senat). Liviu Maha a obţinut 487 dintre acestea, iar Tudorel Toader a primit 233 voturi. 19 de voturi au fost anulate, iar două buletine au fost albe.

UPDATE: Profesorul Liviu Maha l-a învins pe Tudorel Toader în cursa pentru funcţia de rector al Universitatăţii “Al. I. Cuza” Iaşi. Până la această oră, pentru Maha au votat 400 de votanţi, iar pentru Toader 200, mai sunt de numărat încă 141 de voturi.

UPDATE: După numărarea a peste 350 de voturi, Liviu Maha conduce cu 65% la 35%.

UPDATE: 741 de alegători au votat pentru desemnarea viitorului rector al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, o prezență finală de 87,7%, din 844 de persoane cu drept de vot. Sursele ZDI spun că Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor a fost „motorul” principal al actului electoral, cu o prezență masivă la vot, de aproape 94%. În mod concret, au fost 131 de votanți din 140 care aveau drept de vot. Amintim că informațiile furnizate în acest material sunt provizorii, în urma primelor observații ale Comisiei Electorale Centrale, ele vor deveni oficiale după încheierea alegerilor și întocmirea procesului verbal cu rezultatele.

UPDATE: La ora 17.00 prezența la vot a fost de 676 alegători, reprezentând 80.0% din totalul membrilor comunității academice cu drept de vot.

UPDATE: La ora 14.00 prezența la vot a fost de 508 alegători, reprezentând 60.1% din totalul membrilor comunității academice cu drept de vot. In turul I prezența la vot la aceeasi ora era de 496 de alegători, reprezentând 58,7% dintre membrii comunității academice cu drept de vot.

STIRE INITIALA: La ora 11.00 prezența la vot a fost de 248 de  alegători, reprezentând 29.3% din totalul membrilor comunității academice cu drept de vot.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii